A doua șansă

În fața morții

Văzând că intenția ei a dat roade și-a întors privirea spre nobili și a vorbit.
- Vă înțeleg îngrijorarea și reacția voastră, dar vreau să știți un lucru; vreau să fac țara asta mai bună și mai prosperă. Vreau ca oamenii de rând să ducă un trai mai bun decât o fac acum. Dacă vreau să realizez asta trebuie să devin regină. Ca să fie clar la toți, nu vreau să devin regină ca să duc țara în ruină ci să o ajut, și pe plan principal vreau să fac asta cu persoana pe care o iubesc cu toată puterea mea și acea persoană este regele vostru. Vă promit că împreună vom face ca locul unde trăim să fie cunoscută și respectată de celelalte țări.
- Vivien...
Karston vedea cum îi tremură mâna așa că a luat-o cu atenție și a mângâiat-o să o liniștească.
- Ha! Spui vorbe mari domnișoară, dar cum vrei să realizezi planul ăsta ireal?! 
- Cum poate deveni o persoană ca tine regină când nici nu poate să își taie singură mâncarea!
- O să ne faci mândrul regat de rușine!
- Nu ști nimic despre conducerea unui regat!
- Ajunge!
Regele s-a ridicat de pe scaun furios și a scos sabia din teaca comandantului gărzii regale care stătea lângă el și a înfipt-o în masă, făcând ca toți să se sperie și să tacă.
- Pe lângă că îndrăzniți să îmi insultați viitoarea regină cu comentariile voastre inutile, o mai și faceți mincinoasă în fața mea! Cred că nu vă prețuiți viața așa mult dacă faceți așa ceva. Insinuați că nu sunt în stare să îmi aleg propria regină?! Nu este în lumea asta o persoană mai potrivită decât este Vivien! A învățat toată istoria regatului și a regilor ce au condus-o! A învățat legile și eticile acestui regat, și voi veniți cu astfel de comentarii?! Vreți să muriți acum?!
- Karston liniștește-te te rog, sunt okay.
- Nu Vivien, nu permit nimănui să te insulte.
Știa că era prea mult pentru ea și se străduiește tare să nu le arate nobililor frica care o consuma pe interior. În schimb ea, chiar dacă îi era frică, i-a zâmbit și i-a luat mâna punând-o pe obraz. Acesta a înțeles din prima ce înseamnă, așa că a mângâiat-o pe obraz ca să o liniștească. Reușind acest lucru, s-a întors spre nobili din nou și le-a spus că o să le dovedească că e demnă să stea lângă rege. Câțiva nobili s-au gândit în tăcere, alții protestau în continuare, iar alții erau de acord ca Vivien să devină regină. Printre ei se numărau ducele de Almiond, contele Clark, ducele Dellmore și ducele Dervilla. Ducele Lefebvre împreună cu ducele Medina, contele Lemaire și marchizul Raptis se opuneau vehement acestei uniuni, ceea ce l-a făcut pe rege să se enerveze din nou.
- Regele meu, recomand să încheiem pe ziua de astăzi deoarece se vede că apele nu sunt liniștite și să nu se i-a niște decizii pripite.
Acesta s-a gândit puțin la propunerea consilierului său și în final a decis să reprogrameze pe altă dată discuțiile care trebuiau să aibă loc azi, dar din cauza protestelor nu s-a putut face asta. Toți au fost de acord cu propunerea, iar în acest caz nobilii s-au ridicat și au plecat, rămânând doar regele, Vivien și Alton. Acesta se uita la ea cu o privire rece, plină de reproș și desgust.
- Poți pleca Alton, dar înainte asigurăte că tai din program tot ce trebuia să fac astăzi.
- Dar majestate! Aveți...
- Nu mă face să repet de două ori.
- ...Am înțeles. Așa voi face.
Alton a pleca, rămânând doar cei doi. Cum a iesit pe ușă, Vivien a căzut din picioare, dar Karston a prins-o imediat.
- Vivi! Ce s-a întâmplat?!
- S-Sunt bine. A fost doar stresant, îmi revin imediat.
Regele a înbrățișat-o și sărutat-o pe frunte, spănându-i că s-a descurcat foarte bine azi. Nu i-a mai trebuit nimic în ziua respectivă. A mâncat și s-a odihnit toată ziua. Regele era mereu lângă ea, asigurându-se că e totul bine. Așa le-a trecut ziua amândurora, iar următoarea zi, Vivien trebuia să meargă la întâlnirea cu ceai a ducesei Almiond. S-a trezit de dimineață, iar cu ajutorul lui Anne și Ivy s-a pregătit pentru eveniment. Înainte să plece, regele a îmbrățisat-o și i-a urat distracție plăcută. I-a mulțumit și s-a urca în trăsură cu destinația spre conacul Almiond. Ajunsă acolo, a fost întâmpinată de o servitoare care a condus-o în grădină. A observat că au ajuns și fiica contelui Clark și cea al ducelui Dellmore. Cele două au salutat-o și s-au așezat toate la masă discutând. La scurt timp a apărut și Eleonora cu micuțul duce în brațele ei.
- Îm cer scuze de întârziere, fiul meu a fost puțin agitat de dimineață și nu am putut să-l las singur.
- Nici-o problemă ducesă! Au spus fetele înțelegând situația.
- Am pregătit un ceai special pentru azi. L-am adus din regatul vecin. Am auzit că e foarte popular printre tinerele nobile din zilele noastre. Sper să vă placă!
- Cu siguranță așa va fi Eleonora. Deci nu pot să îmi i-au ochii de la îngerașul ăsta mic.
- Vrei să îl ți în brațe? Te place mult.
- Ești sigură? 
- Bineînțeles!
Ducesa s-a ridicat și i l-a pus pe micuț în brațe. Acesta cu mânuțele lui mici a prins-o de rochie râzând. Vrăjită de farmecul lui l-a sărutat pe frunte și l-a îmbrățisat.
- E adorabil micuțul ăsta mic!
- Așa este!
- Și destul de neastâmpărat câteodată. A mai adăugat mama lui.
Ceiaul a fost gata, iar o servitoare l-a servit la toate. Micuțul a fost luat și dus înăuntru deoarece ațipise în brațele ei. 
Fetele au băut din ceai în timp ce povesteau. 
- Mm, e delicios ducesă!
Vivien a mai așteptat puțin ca să se mai răcească. Între timp Eleonora i-a spus că a fost surprinsă și mândră de cum a gestionat situația din timpul consiliului. Și celelalte două fete erau entuziasmate când le-a povestit tații lor ce s-a întâmplat la consiliu. Vivien era jenată de părerea și reacția lor, dar a fost și puțin fericită așa că le-a mulțumit pentru cuvintele frumoase. A luat ceașca cu ceai în mână și a băut din ea. I s-a părut că are un gust ciudat, dar a crezut că așa trebuia să fie. Nu i-a spus ducesei să nu o dezamăgească așa că a mai băut o gură. La scurt timp a început să tușească sânge și să se simtă rău.
- V-Vi-vi...? C-Cheamă imediat medicul!
- Domnisoară Vivien?!
- Domnișoară!
A căzut jos și a leșinat. Din cauza strigătelor, ducele care avea biroul spre grădină s-a uitat să vadă ce se petrece și a văzut cum Vivien zăcea pe jos, iar soția ei o striga fără rezultat. A fugit cât de repede la fața locului și a luat-o de pe jos ducând-o într-o cameră. După câteva minute a ajuns și medicul care le-a spus că a fost otrăvită. Otrava era așa puternică încât putea omorî un bărbat sănătos într-o jumătate de oră. Doctorul a încercat să își dea seama ce otravă consumase, dar de-geaba. 
- Nu-mi pasă găsește leacul cât de repede posibil! Marvis! Nu lăsa pe nimeni să iasă din perimetrul conacului și adu servitoarea care a servit ceaiul acum! Tu! Du-te la palat să îl anunți pe rege!
Majordomul și una din gărzi a fugit repede să îndeplinească ordinele ducelui. Ducesa era speriată în ultimul hal din caza celor întâmplate. Când și-a văzut prietena că tușește sânge și cade jos nu a știut ce să facă. Soțul ei a îmbrățisat-o să o calmeze spunându-i că totul va fi bine. Celelalte două fete au fost și ele speriate așa că au fost trimise acasă în siguranță. 
Medicul i-a dat cel mai bun și puternic antidot sperând că o să o ajute. A început să facă febră și să devină palidă. După o jumătate de oră a ajuns și regele împreună cu doctorul regal. Nu știa la ce să se aștepte. A fost condus în camera unde era ea împreună cu ducele, ducesa, medicul și câteva servitoare care încercau să îi scadă febra.
Acesta nu a spus nimic, doar s-a apropiat de ea cu teamă, iar când a văzut-o cum arată a căzut în genunchi. Cu lacrimi în ochi i-a sărutat mâna și nu i-a dat drumul.
- ...Majestate.
- Lordul meu, am capturat servitoarea! 
Regele auzind, s-a ridicat, i-a spus doctorul să facă tot ce îi stă în putință să o salveze și s-a îndreptat spre gardă ordonându-i să-l ducă unde e servitoarea. Acesta împreună cu ducele au mers în locul unde zăcea legată femeia. Fără să zică ceva, regele a luat-o de gât și a ridicat-o pe sus. Cu o voce înfiorătoare care putea îngheța orice i-a ordonat să îi spună ce otravă a folosit. Aceasta a tăcut înfuriindu-l pe rege și mai mult și și-a scos sabia din teacă, tăiând o mână și aruncând-o pe jos. Femeia se chircea de durere. Regele neimpresionat a mai întrebat-o încă-odată. Din cauza durerii nu a putut spne nimic. Regele i-a înfipt sabia în picior, făcând-o să urle de durere. Ducele și gărzile doar priveau. Știau foarte bine cum e regele lor când e nervos, dar nu l-au văzut niciodată în starea asta. 
- Te mai întreb ultima dată. Spune-mi ce otravă ai folosit. Dacă nu răspunzi următoarea parte tăiată e gâtul tău. 
- Majestate! Te rog gândește limpede! Avem nevoie de ea dacă vrem ca domnișoara Vivien să trăiască!
- Duce, nu-mi sta în cale dacă nu vrei să fi următorul pe listă.
Regele i-a aruncat o privire asasină, care l-a făcut pe duce să se gândească foarte bine cum să îl abordeze. În timp ce acesta se gândea disperat cum să îl oprească pe rege, femeia implora milă, dar nu avea nici-o șansă.
- D-Da-că mă c-ruți îți voi s-pune.
- Vorbește!
- ...Atropa.
- ...Poftim? Nu se poate... Spune adevărul!
- Ăsta e... adevărul. 
- Cine te-a pus să faci asta?
- ...
- Nu mai contează. 
Fără a mai spune și altceva regele a omorât-o fără să clipească și a fugit în camera unde era Vivien. 
- Doctore! Atropa e otrava...
- Repede! Mai adu prosoape! 
- A-Acum!
- Vivien nu poți!
- Doamnă vă rog să vă liniștiți.
- C-Ce se întâmplă?
- Majestate! Temperatura îi crește și tușește sânge. Nu știu cât vom mai putea face ceva.
- P-Poftim...? Nu, nu se poate. Doctore! Salveaz-o! A fost otrăvită cu Atropa!