A doua șansă

Compasiune

Regele și partenera lui au lăsat bebelușul la mamei, i-a felicitat încă odată și au plecat. Pe drum Karston a observat că Vivien e pierdută printre gânduri.
- Vivi, ești bine?
- Hmm? Ai zis ceva?
- Te-am întrebat dacă ești bine.
- Da sunt bine, doar... m-a pus pe gânduri comentariul Eleonorei.
- Ce comentariu?
- Că aș fi o mamă bună.
- N-am nici-un dubiu că așa va fi.
- ...A fost odată când m-am gândit chiar să îmi întemeiez o familie, dar după ce m-am îmbolnăvit am renunțat complet. Am și uitat de gândurile alea.
- Vivien, știu că nu suntem de mult timp împreună și poate mă grăbesc, dar vreau cu adevărat să fi regina mea și mama copiilor mei. Te iubesc mult.
- Karston... cum să fiu mamă? Nu voi putea să îmi i-au în brațe niciodată propriul copil. Cum aș putea să devin mamă în stadiul ăsta?
- Vivi, nu vei fi singură. Voi fi lângă tine mereu. Ce dacă nu poți să-ți folosești o mână? Ce dacă depinzi de alții să te ajute? Astea nu înseamnă nimic. Vivien, studiezi din greu despre regatul ăsta, vrei să mă susții, să fi lângă mine mereu. Ce vrei mai mult? Ai început să ai susținere de la nobilime. Doar tu nu vezi cât de grozavă ești. Așa că nu mai fi tristă.
- Karston... Nu știu ce să zic. Sincer, mi-aș dori să întemeiez o familie cu tine. Te iubesc mult.
Vivien l-a sărutat pasional și s-a așezat deasupra lui.
- Haa, Vivi...
- Șhh, mai avem până la palat.
Acesta auzind spusele ei, a prins-o de talie și a coborât cu mâinile până la șoldurile ei în timp ce o săruta pe gât.
- Mmm, Karston...
- Tu ai început, acum lasă-mă să-mi „mănânc desertul”.
Acesta i-a „atacat” buzele, lăsând în urmă o dâră de salivă.
Au continuat așa până au ajuns aproape la destinație. Cu greu regele i-a dat drumul din trăsură când au ajuns.
- Nu-i corect. N-am terminat.
- Ghinion, dar îți promit că mă revanșez.
- Hmm, interesat. Abia aștept să văd cum.
Următoarea zi, Vivien a plecat devreme din palat spunând că are o treabă importantă de rezolvat și se întoarce mai târziu. A fost însoțită de servitoarele ei, de pasăre și de cinci gărzi.
Când au ajuns în centru a spus să oprească trăsura și gărzile să aștepte la ea. La început au fost sceptici să o facă deoarece au primit instrucțiuni stricte în ceea ce privește protecția domnișoarei.
- Nu sunt singură. Ivy, Anne și Ava vor fi cu mine așa că nu voi păți nimic. Ne întoarcem repede. Vorbesc eu cu regele dacă se leagă de voi.
Într-un final gărzile s-au supus cereri ei și au așteptat la trăsură. Satisfăcută de răspuns, aceasta s-a îndreptat spre un magazin anume. Înainte să intre, Vivien a atenționat pasărea.
- Ava, te rog să nu dai foc la nimic cât timp suntem înăuntru, bine?
Phoenixul a dat din cap în semn că a înțeles. După ce a cumpărat ce a avut nevoie s-a întors la trăsură, dar pe drum a auziu pe cineva care striga.
- Hoțul! Prindeți-l!
Hoțul neuitându-se pe unde fuge a dat peste Vivien, căzând amândoi.
- Domnișoară sunteți bine?!
- Uh, da sunt bine.
Hoțul era doar un copil care furase o bucată de pâine. Gărzile auzind zgomot au fugit repede și a prins copilul.
- Dați-mi drumul!
- Cum îți permiți să o rănești pe domnișoara Vivien!
- Ivy, sunt bine, serios.
- Dar vă curge sânge din palmă și genunchi! Cum puteți spune că sunteți bine!
-Sunt doar niște zgârieturi, nimic mai mult. Mai important e ce se întâmplă aici. Dații drumul copilului.
- Dar domnișoară!
- Am spus să îi dați drumul.
Gărzile i-au dat drumul, iar copilul a căzut la pămând din nou. Vivien s-a aplecat până a ajuns la același nivel cu băiatul.
- Ești bine? Nu te-ai rănit?
- N-Nu...
- Nu minți. Te-ai julit la genunchi. Anne cumpără niște bandaje și antiseptice pentru băiat.
-Dar domnișoară...
- Te rog?
- ...În regulă, revin cât de repede posibil.
- Mersi!
- Aici erai netrebnicule!
- Vorbește frumos cu băiatul.
- Ha, cine ești tu ca să îmi spui ce să fac? Nemernicul ăsta mic a furat din magazinul meu!
- Vezi cum vorbești cu domnișoara Vivien!
Gărzile au îndreptat săbiile spre brutar.
- Nu e nevoie de violență. Spune micuțule, de ce ai furat?
- T-Trebuie să îi duc surioarei mele mâncare. E bolnavă. Nu am avut încotro!
- ...Ivy, plătește pâinea la brutar și cumpără încă ceva de mâncare te rog. Ar trebui să fie de ajuns da?
- Acum mă și duc.
- Uh...
- Domnișoară!
- Sunt bine Maximilian. Mă poți ajuta te rog să mă așez undeva?
- Desigur!
- Haide, te voi ajuta eu. Cum te numești?
- Ivan... Domnișoară sunteți bine?
- Sunt bine Ivan, nu ai de ce să îți faci griji.
Maximilian, unul dintre gărzi a ajutat-o să se așeze pe o bancă din apropiere. La scurt timp a venit și Anne și Ivy cu cele cerute de ea. Anne i-a bandajat rănile băiatului și i-a dat de mâncare.
- Maximilian, vreau să mergi cu copilul acasă la el și să îi dai surorii lui ce am cumpărat de mâncare. Adu și un medic să o consulte și să îi dea tratament.
- Dar domnișoară, nu aveți de ce să faceți una ca asta pentru niște copii sărmani.
- Nu am cum să nu ajut când știu că pot. Te rog Maximilian. Voi vorbi eu cu regele dacă asta e problema.
- ...În regulă. Haide băiete.
- D-Domnișoară...
- Ce este?
- Mulțumesc.
- Să crești mare. Promite-mi că nu mai furi. Ești tânăr, poți găsi ceva de lucru ce nu trebuie să necesite mare efort.
- Promit! Mulțumesc domnișoară!
Cu zâmbetul pe buze se uita la băiat cum plecă cu Maximilian. Ea s-a întors la palat și a fost ajutată de gărzi să coboare și să ajungă în camera ei. Între timp Ivy a chemat medicul regal să îi trateze rănile, iar Anne a mers să îl anunțe pe rege de cele întâmplate.
- Să nu mergeți mult ca să se poată vindeca cât mai repede. Nu este nimic grav, dar vă las un unguient pentru răni. Folosiți-o de două ori pe zi și se va vindeca repede.
- Mulțumesc domnule doctor.
- Atunci eu mă retrag.
- Vezi Ivy, nu e nimic grav.
După ce a ieșit doctorul, regele a dat buzna panicat.
- Vivi! Ce s-a întâmplat?! Unde ești rănită?!
- Haa, Karston dragule, nu te panica așa. Nu am nimic grav. Doar câteva julituri atâta tot. Nu ți-a spus Anne ce s-a întâmplat?
- Nu am apucat domnișoară. Când i-am spus că ați fost prinsă într-un accident a fugit fără să asculte și restul poveștii.
- Karston sunt bine, serios. Am câteva julituri atâta tot, se mai întâmplă.
- Nu contează, te-ai rănit. Nu pot închide ochii așa.
- Domnișoară, m-am întors. Am venit să vă înștiințez că fetița a fost consultată de medic și se va face bine. Am lăsat și mâncarea, le va ajunge pentru două zile.
- Mulțumesc Maximilian. Poți pleca.
- Mă scuzați atunci.
- Fetiță? Ce fetiță?
Vivien a început să îi explice ce s-a întâmplat. După ce i-a explicat, regele a răsuflat ușurat că nu a fost nimic grav, dar nu a lăsat-o să facă efort ca rănile de la genunchi să nu se deschidă din nou.
- Ce era așa important să cumperi de nu ai trimis un servitor să facă asta?
- N-Nu puteam să trimit pe nimeni! E o surpriză, dar va trebui să mai aștepte până îmi trec juliturile.
- Surpriză? Ce surpriză?
- O surpriză e o surpriză! Nu-ți spun, va trebui să aștepți.
- Bine nu mai insist, dar sincer acum draga mea, ar trebui să ai mai mare grijă de tine. Sunt fericit și mândru de tine și atitudinea pe care ai avut-o în gestionarea situației.
- Mersi.
- Odihneștete, trebuie să prinzi forță. O să vin cât de repede pot. Am niște treburi importante de rezolvat.
- Sigur. Ne vedem mai târziu.
Regele a plecat lăsând-o să se odihnească. Seara au luat cina împreună în camera ei, regele ajutând-o să mănânce.
Următoarea zi Vivien citea liniștită în pat, dar a fost întreruptă de Anne care a venit să o anunțe că băiețelul e la poarta palatului și vrea neapărat să vorbească cu ea. Aceasta neînțelegând motivul s-a ridicat din pat și a mers la poartă, văzându-l pe copil speriat de gărzi.
- Ce se întâmplă?
- Domnișoară! Acest țânc vorbește numai bazaconii cum că vă cunoaște și vrea să vorbească ceva important cu dumneavoastră.
- Micuțule, despre ce vrei să vorbești cu mine?
- Domnișoară! Am venit să vă mulțumesc pentru că ați vindecat-o pe sora mea! V-am adus un buchet de flori!
- Hmm, nu l-ai furat așai?
- Nu! Jur! L-am făcut eu singur!
- A da? E frumos, mersi.
Vivi i-a zâmbit, făcându-l să se mai liniștească. Aceasta l-a întrebat dacă doar pentru asta a venit, iar el i-a spus că nu. A anunțat-o că vrea să lucreze pentru ea și că face orice. Uimită de cererea copilului, aceasta i-a spus că ea nu poate să îl angajeze, dar l-a întrebat câți ani are. Aflând că la numai zece ani își caută cu determinare de muncă a fost puțin tristă. Se uită la buchetul de flori frumos aranjat și i-a venit o idee. I-a spus să revină mâine și îi poate spune dacă îl angajează sau nu. Fața copilului s-a luminat la spusele ei și a plecat fericit, promițând că următoarea zi va veni înapoi.
Vivien a mers în biroul iubitului ei, dar nu la găsit. Și-a amintit că a spus că trebuie să plece cu treabă și se întoarce spre seară. Neavând ce face s-a reîntors în cameră și a continuat să citească. Seara, Vivien îl aștepta pe rege la intrarea în palat. Acesta când a ajuns și a văzut-o s-a coborât de pe cal și a mers la ea.
- Bine ai venit înapoi iubitule!
- Ce întâmpinare frumoasă. Am ajuns, mi-a fost dor de tine draga mea.
- Și mie de tine.
Cei doi s-au îmbrățișat și sărutat, după care au intrat în palat. Regele s-a schimbat și a mers să i-a cina, Vivien așteptându-l. Au început să mănânce și să discute cum le-a fost ziua de azi. Aceasta i-a povestit de băiat și ideea pe care a avut-o.
- Pentru asta am nevoie ca tu să fi de acord. Eu ți-am propus doar.
- Hmm, nu e o idee rea. În regulă îl angajez. Mâine când vine să treacă pe la mine.
- Serios?! Mersi Karston! M-a întristat așa tare când am văzut cum un băiat de zece ani trebuie să caute disperat de lucru ca să aibă ce pune pe masă.
- Te înțeleg Vivien. Poți sta liniștită acum.
- Sigur, mersi.
- Mai importat, cum sunt rănile?
- Se vindecă repede cu ajutorul cremei.
- Mă bucur să aud asta.