A doua șansă

Sentimente ascunse

Sala era foarte mare și plină de lume, mai precis de nobili. Femeile erau îmbrăcate care mai de care elegante. După ce am intrat toate privirile erau ațintite spre noi. Nu eram obișnuită să fiu în centrul atenției și Karston și-a dat seama așa că ma strâns ușor de mână ca să mă liniștească.
- E în regulă Vivi, sunt aici cu tine.
- Mersi, înseamnă mult.
L-am luat de braț apropiindu-mă și mai mult de el. Nu mi-a mai păsat de gura lumii. Mă simțeam în siguranță cu el lângă mine. Karston a zâmbit către mine și ne-am îndreptat spre tron. I-am dat drumul de braț, iar el a urcat pe tron. Toată lumea a urmărit scena și au fost atenți la discursul lui. După cinci minute de discurs, Karston a coborât și s-a îndreptat fix spre mine.
- Cum a fost?
- Bravo regele meu, te pricepi la discursuri.
- Haha, mă pricep la orice.
- Ce modest ești. În orice caz, vreau să îți spun încă odată la...
- Majestate, la mulți ani, zeița luminii să vă aibă în pază.
- A, conte Clark. Mă bucur să te revăd.
- Onoarea e de partea mea majestate. Ah, îmi cer scuze nu am observat această domniță. Cu cine am onoarea?
- Bună seara, numele meu este Vivien Russell.
- Hmm nu știu pe nici-o familie în capitală cu numele acesta? De unde vi?
- De departe. Nu este din capitală. A venit în vizită. Karston a intervenit văzându-mă că nu știam ce să răspund.
- Atunci se explică de ce nu îmi pare numele cunoscut. Îmi cer scuze dacă am trecut măsura.
- Stați liniștit, nu e nici-o problemă!
- Atunci mă scuzați, să aveți o seară frumoasă în continuare.
Contele s-a retras lăsându-ne singuri din nou.
- Scuze Vivi pentru întrerupere. Ce vroiai să îmi spui?
- Nu-i nimic, vroiam doar să îți dau...
- Majestate, bună seara.
Nu din nou!
- Duce și ducesă Dellmore, îmi pare rău, dar în momentul acesta sunt ocupat.
- Karston, e în regulă. Te las să vorbești liniștit. Cu siguranță ducele și ducesa au ceva mai important de spus. Mă duc să îmi i-au ceva de băut până atunci.
- Ești sigură Vivi?
- Sigur, nu-i problemă. Ne vedem mai târziu. Pa!
- ...În regulă.
M-am dus să îmi i-au ceva de băut așa cum i-am zis, lăsându-l să discute cu ceilalți.
E mai important decât ce vroiam să îi spun eu. Nici nu cred că i-ar fi plăcut.
Am luat un pahar de șampanie și m-am așezat la masă. Îmi savuram băutura până când o voce feminină îmi atrage atenția.
- Deci tu ești misterioasa fată care a apărut din senin și stă în palat.
- Pardon? Cine ești? Întreb nedumerită și în alertă. Modul cum vorbește cu mine nu îmi place.
- Unde îmi sunt manierele, numele meu este Alessia Aisha Lefebvre. Sunt fiica ducelui Lefebvre.
Am auzit undeva numele ăsta. A da, am citit în cartea cu istoria regatului. E una din familiile susținătoare a familiei regale.
- Bună domnișoară Alessia.
- Ce lipsă de respect! Nici măcar nu mă saluți adecvat! Cum îți permiți? Ce insolentă!
- Haa, îmi pare rău dacă v-ați simțit jignită. Nu sunt obișnuită cu astfel de formalități nobile.
- Se vede. Cine ești și de unde?
Zici că sunt la interogatoriu. M-am ridicat de la masă și am salutat-o cum am citit într-o carte.
- Bună seara domnișoară Alessia, numele meu este Vivien Russell. Nu sunt din capitală, vin de departe.
- Ha, o țărancă. Ce caută în palat o astfel de femeie?
- Sunt oaspetele regelui.
- Oaspete? Te rog, nu jigni familia regală.
- Dacă nu mă crezi întreabă-l pe Karston. Acum te rog să mă scuzi.
Am încercat să plec, dar când să trec de ea, m-a apucat de mână. Ghinionul meu a fost că m-a prins de mâna stângă, iar rana încă nu s-a vindecat complet. M-a strâns tare și durerea nu a întârziat să apară.
- T- te rog dă-mi drumul! Mă doare!
- Te doare doar strângându-te de mână? Așa slabă ești?
- Nu înțelegi! Am... am o rană la mâna aia!
- Rană? Despre ce...
- În secunda asta îi dai drumul.
- M-majestate! M-mă doare, vă rog dați-mi drumul!
- Am spus să îi dai drumul!
Am simțit cum strânsoarea cedează, iar în secunda următoare Alessia mi-a dat drumul. Karston i-a dat și ei drumul la braț și s-a apropiat de mine îngrijorat.
- Vivien ești bine? Te doare tare? Chem medicul?
- Nu e nevoie, voi fi bine. Trebuie să mă liniștesc numai.
- Alessia Aisha Lefebvre ești pregătită de consecințe?
Karston era nervos. Și pe mine care îl consider prietenul meu mă sperie tonul pe care a vorbit, săraca fată tremura de spaimă.
- Majestate! Vă rog să vă mai gândiți! Nu sunt eu de vină, femeia asta s-a uitat de sus la mine! Eu, fiica marelui duce Lefebvre! Și-a permis să vă spună numele cu ușurință, am vrut să o învăț o lecție!
- Domnișoară Lefebvre...
- Karston, te rog, ajunge. Toți se uită la noi. Nu vreau scandal, nu vreau să stric petrecerea tuturor.
- Vivien, nu pot să accept modul cum s-a comportat cu tine!
- Karston, îți mulțumesc că îmi iei apărarea, dar las-o în pace. Nu a știut că sunt rănită la mână. Vreau doar să merg să i-au aer să mă liniștesc. Poți veni cu mine te rog?
- Tsk, poți să-i mulțumești domnișoarei Vivien că ți-a salvat viața. Să mergem Vivien.
După mascarada aia am mers afară la aer. Karston era tăcut tot drumul, parcă îl măcina ceva.
- Karston ești bine? Ești cam tăcut.
- Cum să nu fiu Vivi, îmi pare atât de rău. Ți-am promis că totul va fi bine, că te voi proteja, dar nu am reușit.
- Karston... ești un scump. Nu trebuie să te învinovățești pentru ce s-a întâmplat.
- Dar...
- Dar nimic. Acum că am luat aer și m-am putut liniști sunt bine. Ne întoarcem? Nu putem lăsa petrecerea fără sărbătorit prea mult timp.
- Haha, bine să mergem.
Ne-am întors în sala de bal. Privirile erau ațintite spre noi, iar șușotelile erau prezente și ele.
- Îmi acorzi acest dans domnișoară Vivien?
- Cum să refuz un rege?
Karston mi-a zâmbit, iar mâna dreaptă a pus-o pe talia mea, în timp de mi-a luat mâna dreaptă cu atenție și m-a apropiat de el. Am început să dansăm nepăsându-ne de cei din jur. După dans lumea ne-a aplaudat și balul a continuat fără alte incidente. După bal era destul de târziu așa că Karston m-a condus până la intrarea de la camera mea.
- Mersi că mi-ai oferit șansa să mă bucur de o petrecere Karston.
- Eu trebuie să îți mulțumesc că ai acceptat. Ne vedem la dimineață Vivi. Mâine o să îți arăt capitala așa cum ți-am promis.
- Abia aștept! Noapte bună Karston!
- Noapte bună Vivi.
Am intrat în cameră și m-am îndreptat spre birou. Din sertar am scos un plic cu o scrisoare. Am dus-o la piept și am început să plâng.
- Mâine va fi ultima zi în care voi putea sta cu el.
Am pus scrisoarea pe masă lângă cadoul pe care nu am apucat să îl dau și m-am pus să dorm. Pe la trei dimineața m-am trezit ca să beau apă. Am învățat unde e bucătăria așa că am ieșit din cameră și m-am îndreptat spre ea. În drum spre bucătărie am văzut două siluete afară.
Cine e treaz la ora asta? Nu par a fi gărzile. Pare suspect.
M-am apropiat de ușă să văd mai bine. Erau doi oameni. Unu din ei îmi pare cunoscut, dar din cauză că stă cu spatele nu mi-am dat seama. Cealaltă persoană purta un fel de pelerină cu glugă. M-am ascuns după un perete să ascult despre de vorbesc.
- Mâine majestatea sa va merge în oraș cu femeia aceea. Asigură-te că nu mai vin înapoi împreună. Poți să îl anunți pe duce că totul e pregătit pentru asasinarea majestății sale de mâine.
Poftim? Vor să ne omoare? Dar de ce?! Trebuie să îi spun lui Karston!
În grabă să nu mă vadă am dat cu spatele de o măsuță pe care era o vază cu flori. De la impact vaza a căzut și s-a spart făcând zgomot ce au alertat cele două persoane. M-am ridicat și am fugit cât de repede am putut. Auzeam în urma mea pași. M-am ascuns după prima ușă pe care am văzut-o. Aparent am ajuns într-un birou. Am închis ușa și m-am ascuns sub masa de birou. Nu după mult timp ușa se deschide și se aud niște pași apropiindu-se.
Cineva... te rog, Karston!
- Domnișoară Vivien?
Vocea aceea... Alton!
Am ieșit de sub birou și am avut dreptate. Era Alton. Ce caută aici la ora asta?
- Ce cauți aici Alton?
- Aceași întrebare aș dori să o pun și eu domnișoară.
- Eu am întrebat prima.
- Haa, bine, am auzit un zgomot venind de aici și am investigat. Dar tu domnișoară?
-... De unde ai știut că sunt eu?
Alton s-a apropiat din ce în ce mai mult de mine. Am simțit că ceva nu e în regulă.
- Alton, tu ai fost afară cu persoana aia ciudată?
- Vai vai domnișoară Vivien, speram să nu ne fi văzut. Asta este.
- De ce Alton? De ce vrei să scapi de noi?! Mai ales de Karston!
- Greșești într-o privință, nu de rege vreau să scap, ci de tine. Prinde-o.
- Poftim?
Am simțit cum dintr-odată cineva mă pinde de brațe și rostește ceva ce nu înțeleg. Mi se făcea din ce în ce mai somn până când mi-am pierdut conștiința.
...
- Majestate! Majestate! Ceva grav s-a întâmplat!
- Ce?
- Vivien, domnișoara Vivien a dispărut!
-... Poftim? Cum adică a dispărut?!
- Nu o găsim niciunde în palat! Ceva s-a întâmplat cu ea! Strigă Ivy panicată și plângând.
- Majestate am găsit biletul acesta pe biroul ei. Spune Anne înmânându-i plicul pe care l-a lăsat stăpâna ce o servea.
- Cheamă-l pe Carlton imediat! Cercetați fiecare colț din palat! Tu! Du-te de îndată la ducele de Almiond și spune-i să vină la palat de urgență!
- Da majestate!
-...Vivien, unde ești?