A doua șansă

Miracol și teroare

- Majestate, totul e sub control acum. Am eliminat miasma definitiv, iar răniții sunt tratați de preoți și magi, daunele sunt destul de mari, dar cu timpul se va stabiliza tot. Toți sătenii au fost duși în locuințele provizorii pe care le-ați pus la dispoziție, deși din păcate armata a suferit pierderi mari.
- Mă bucur că măcar voi sunteți bine, Carlton. Mulțumesc pentru raport, o să mai verific cum decurg lucrurile cu persoanele care și-au pierdut casele și familiile. Voi face tot ce pot pentru ca regatul să fie din nou pe linia de plutire. Acum duceți-vă să vă odihniți. Ați făcut destule, bună treabă și vă mulțumesc pentru ajutorul oferit regatului.
- A fost onoarea noastră să servim regatul și mai ales familia regală.
- ...Familie.
Vivien a început să plângă din nou. Nu mai putea să țină în ea atâta durere. Cei doi nu știau ce să facă, însă noroc cu Anne și Ivy care au intrat în cameră și au văzut-o plângând. De îndată Anne a fugit la ea și a îmbrățișat-o. Avea permisiunea reginei ca oricând o vede că plânde să o înbrățișeze. Ivy de cealaltă parte se uita la cei doi încruntată, făcându-le semn să iasă afară. Aceștia au prins semnalul și nu au mai stat pe gânduri că au și ieșit din cameră.
- Săraca regină, ai văzut ce palidă era? Cu siguranță plânge după rege.
- Îmi pare rău pentru ea.
În cameră, Vivien continua să se învinovățească.
- E numai vina mea, dacă nu îl lăsam să meargă, acum eram toți împreună și ne bucuram de vestea copiilor.
- Majestate, nu-i vina ta, așa a fost să fie. Cu siguranță vă protejează și vă vede de acolo de unde e.
- Anne, simt că nu mai pot.
- Vă rog aveți putere și răbdare cu dumneavoastră, nu sunteți de vină pentru cele întâmplate. Copilașii au deja mai bine de două luni, vă rog aveți grijă de ei.
După ce a reușit să o calmeze puțin, Anne i-a adus cina, iar după o baie relaxantă, Vivien a adormit pe loc. În zilele următoare, toți nobilii care au participat la război au fost prezenți la palat pentru o întrunire cu regina pe tema celor întâmplate.
Vivien a intrat în sală alături de Anne care o ajuta să se deplaseze. Era slăbită din cauza bine știută de toți, dar și din cauza sarcinii care devenea din ce în ce mai grea deși nu avea nici trei luni. Nobilii din sală au salutat-o și s-au așezat. Toată lumea se uit la ea cum arăta. Unii au auzit că regina nu se simte bine de când a aflat de moartea regelui.
Regina le-a mulțumit fiecăruia în parte pentru contribuția pe care au avut-o în câștigarea războiului cu monștrii. Dintre nobilii prezenți, unii erau îngrijorați de sitația familiei regale pentru că nu aveau nici un moștenitor, iar aceștia i-a propus să se recăsătorească pentru a avea un urmaș care să preia tronul. Auzind propunerea lor, Vivien a erupt ca un vulcan. Era foarte nervoasă să audă că nu a trecut nici măcar trei luni și deja ei vroiau ca ea să se recăsătorească. Le-a aruncat o privire asasină celor care au avut curajul să vină cu o astfel de propunere, încât aceștia au tăcut instant.
- Îmi pare rău să vă dau planurile peste cap, dar nu am de gând să mă recăsătoresc niciodată.
- Dar majestate! Trebuie să vă gândiți la regat!
- Mă gândesc la regat duce Milvore. De aceea nu mă recăsătoresc. Doresc să fac un anunț aici și acum. Cu multă fericire și bucurie vă anunț că țara asta va avea doi moștenitori.
- Poftim? Cum adică?
- Sunt însărcinată cu gemeni.
- Cum? Cine e tatăl?
- Cum îți permiți?!
Maximilian a scos sabia din teacă și l-a întreptat spre gâtul ducelui Milvore.
- Ai tupeul să insulți familia regală? Copiii sunt ai răposatului nostru rege!
- Serios?! Felicitări majestate! Să fie într-un ceas bun!
- Mulțumesc duce Dellmore. Duce Milvore, cred că vrei să stai la răcoare puțin. Nu ți-a priit răzvoiul așai? Chiar ai înnebunit de crezi că acești copii din pântec nu sunt ai regelui. Maximilian lasă sabia jos, ducele face imediat infarct. Ar trebui să pleci acasă să te odihnești duce, poate îți limpezești mințile puțin.
Acesta frustrat s-a ridicat și a ieșit pe ușă fără să mai spună ceva.
- Mai are cineva ceva de adăugat?
Nimeni nu a mai spus nimic. Ceva era diferit la regina pe care o știau. A devenit mult mai rece și aprigă. E ca și cum se uitau la însuși regele care a murit.
- În cazul acesta, ședința s-a încheiat. Vă mulțumesc încă odată pentru sprijinul acordat regatului. Puteți sta liniștiți că nu voi uita asta.
Regina s-a ridicat de pe scaun și a ieșit din sală, lăsându-i pe nobili șocați de comportamentul ei.
- Ce tocmai s-a întâmplat aici? Femeia aia a fost regina?
- Nu-mi vine să cred.
- Cu siguranță e din cauza morții regelui. Sper că-și va reveni.
Zilele lui Vivien au trecut toate la fel. Dormea doar dacă episcopul o ajuta prin puterea lui să o adoarmă, iar de mâncat, mânca cât de mult putea, deși niciodată nu era de ajuns. Cantitatea de mâncare pe care o mânca era mică față de cât ar fi trebuit să mănânce o femeie însărcinată. Între timp, nu a aflat nici-o veste de la echipa de căutare trimisă. Nimic nu o mai putea face pe regină fericită. Au mai trecut încă aproape cinci luni. Vivien era din ce în ce mai obosită și îi era greu deja să se deplaseze. A lăsat totul consilierului regelui, care s-a întors după trei luni jumate. Trei luni jumate ca reprezentant al familiei regale, în care a mers prin toate zonele afectate de război ca să ofere diferite sprijinuri oamenilor afectați. La palat, Vivien se descurca greu, însă a avut noroc cu episcopul Tahiel care o ajuta să poată să se descurce fără dureri. Copiii ei erau bine, sănătoși, însă ce îi îngrijora pe Tahiel și pe doctor era corpul ei care a devenit atât de slab încât nu mai putea sta pe picioare. Ducesa de Almiond a mai venit în vizită și a încercat să-i ridice moralul reginei, însă fără pic de folos. Vivien în continuare se gândea doar la soțul ei și pe unde e. Murea de dorul lui, vroia ca măcar odată să-l mai vadă. Într-o noapte după ce episcopul a adormit-o, aceasta s-a trezit într-o pădure, lângă o cascadă frumoasă. Nu înțelegea ce căuta acolo, dar ce i-a atras atenția a fost silueta unui bărbat. Un bărbat pe care îl cunoștea atât de bine, chiar dacă nu l-a mai văzut de opt luni.
- N-Nu se poate...K...Kars-ton? T-Tu ești?
Bărbatul care se uita la cascadă și stătea cu spatele la ea s-a întors și i-a zâmbit. Acel zâmbet, lui Vivien îi era dor să-l vadă. I-a strigat numele și a fugit la el, îmbrățișându-l cât de tare a putut.
- Karston! Karston! Karston! Ești chiar tu! Cât de dor mi-a fost de tine! Mincinosule! Mi-ai spus că te întorci teafăr înapoi la mine, dar nu ai făcut-o. Ai dispărut fără urmă și mai lăsat singură cu copiii!
- Copii?
- Karston, sunt însărcinată cu gemeni! Așa cum ți-ai dorit, ți-am oferit o familie, te-am făcut tată Karston, dar am aflat după ce ai plecat, iar când mi s-a spus că ai dispărut și te declară mort, am crezut că mi-a picat lumea în cap. Nu suport să trăiesc fără tine!
- Scumpa mea soție, mulțumesc pentru darul acesta incredibil. Îmi pare rău că nu mi-am ținut promisiunea față de tine. Te rog să ai grijă de tine și de copiii noștrii. Îmi vei lipsii pentru o eternitate draga mea Vivien. E timpul să te trezești acum, se pare că copiii noștrii nu mai au răbdare să-și întâlnească mama. Te iubesc, Vivien Brisian.
- Poftim? Cum adică? Nu! Karston! Nu vreau!
- Vivi, te rog, nu vreau să te văd așa. Vreau să-ți trăiești viața alături de copii și să nu uiți să le spui ce tată incredibil au avut.
- Karston! Nu! Nu mă părăsi din nou!
Vivien s-a trezit din vis cu niște dureri oribile.
- Ah!
A tras de clopoțel disperată, iar în scurt timp au intrat Anne și Ivy. Cele două când au văzut-o pe regină știau că a venit timpul ca bebelușii să vină pe lume. Anne a  chemat doctorul și alte servitoare să ajute, în timp ce Ivy a trimis veste să ajungă episcopul Tahiel de urgență.
Până când acestea se ocupau de asta, Vivi răbda dureri abdominale puternice, încât aproape a leșinat. Noroc cu Anne că a ținut-o trează până a ajuns doctorul. Acesta împreună cu servitoarele au avut o muncă grea prin faptul că starea reginei era instabilă. Era foarte slăbită, iar doctorul se temea că nu va putea să ducă la capăt toată sarcina. La scurt timp ajunge și episcopul și merge direct în camera reginei de unde se auzeau doar țipete. Știa că starea ei nu e bună deloc, dar făcea tot posibilul să o salveze.
- Majestate!
- Vă implor împingeți majestate! Mai aveți puțin!
- N-Nu mai pot!
- Ba mai poți! Sunt aici, haide ești puternică, cu siguranță poți!
- T-Tahiel.
Regina a făcut tot ce a putut să nască gemenii în siguranță, iar după o luptă de o oră, a reușit să de-a naștere gemenilor.
- Felicitări majestate! Aveți doi băieți frumoși și sănătoși!
S-a uitat cu respirația agitată la cei doi bebeluși. Amândoi erau blonzi ca tatăl lor, însă când și-au deschis ochii a observat că unul a moștenit culoarea tatălui de un albastru deschis ca cerul, iar celălalt ochii ei de culoare căprui.
- Copiii mei , suflețelele lu' mama. Bine ați venit pe lume.
Anne și Ivy i-au dat bebelușii pe rând ca să-i poată țină. Era foarte fericită că a reușit să ducă sarcina până la capăt, deși nu credea că va reuși. Totul părea perfect, însă reginei după câteva minute de la naștere, i s-a făcut rău, începând să tremure. Doctorul a observat și s-a alarmat. A consultat-o de îndată însă i se făcea rău de la un monent la altul. Tahiel a simțit că energia ei scade pe secundă ce trecea. A luat-o de mână repede și a încercat să o vindece. I-a tot oferit magie purificatoare, însă parcă nu ajuta la nimic.
- N-Nu pot... să-mi l...as copiii și... fără...ma-mă.
- Majestate! Să nu închideți ochii orice ar fi!
- Majestate, treziți-vă!
Era în zadar, Vivien se simțea foarte rău și obosită. A vrut doar să doarmă puțin așa că a închis ochii.