A doua șansă

Coșmar sau realitate

- Cheamă-i de îndată pe medic și pe ducele de Almiond!
Regele a fugit într-un suflet, nu știa la ce să se aștepte, din cauza grabei nu a lăsat-o pe servitoare să-i spună ce se întâmplă. A intrat ca un glonț pe ușa din cameră unde era Vivien. Când a văzut despre ce era vorba nu-i venea să creadă ce vede în fața ochilor.
- V-Vivien...? Nu îmi vine să cred.
Karston s-a apropiat cu incertitudine și frică că ceea ce vede în fața lui nu e o iluzie. Vivien Russell s-a trezit după mai bine de o lună de stat în comă. Era foarte slabă. Tot timpul acesta a fost hrănită cu vitaminele necesare pentru a supraviețui, însă deja nici acelea nu mai aveau ce să facă. Era aproape piele și os. Tenul ei era palid și cu cearcăne la ochi ca și cum nu ar fi dormit de mult timp. Karston s-a apropiat și cu reținere a mângâiat-o pe obraz.
- Te-ai trezit în sfârșit!
- ... Nu-mi vine să cred, chiar s-a trezit.
- Normal că s-a trezit Alton! Sperai să nu o facă cumva sau de unde reacția asta?
- Cum așa înălțimea voastră, sunt doar șocat de putereai ei de luptă... mă bucur foarte mult că s-a trezit.
- Vivi, mă auzi? Sunt eu Karston!
Nici-un răspuns sau reacție din partea ei.
- Ceva nu e în regulă. Unde e doctorul?!
În scurt timp doctorul și-a făcut apariția și a început de îndată să o consulte, însă nu a găsit nimic.
- Foarte ciudat, din punct de vedere medical nu are nimic. Toate rănile s-au vindecat bine chiar dacă au rămas cicatrici, nu are nici-o rană care să o ducă în stadiul ăsta.
- Alton, unde e Derrick?
- Imediat ajunge majestatea voastră.
A ajuns și ducele în scurt timp.
- Am auzit bine? Chiar s-a trezit?
- Derrick! Ceva nu e în regulă cu Vivien! Nu are nici-o reacție, ce se întâmplă cu ea?!
- Liniștește-te regele meu, verific acum.
Ducele a verificat ce e în neregulă și nu îi venea să creadă. Și-a dat seama complet despre ce magie neagră este vorba.
- Nu îmi vine a crede... E mai rău decât îmi imaginam să fie.
- Ce este Derrick? Vorbește odată, ce are Vivien?
- Karston, trebuie să fi atent și să nu reacționezi rău la ce îți voi spune acum.
- Derrick, vorbește odată!
- Am aflat ce tip de magie neagră a fost folosită asupra ei...e magie moartă...
- ...Poftim? Nu... nu se poate să fie așa!
- Nu am mai întâlnit-o niciodată și nici nu credeam că o voi face. E cel mai periculos tip de magie neagră. Cine a fost blestemat cu o astfel de magie nu supraviețuiește mai mult de două ore. E o minune că ea a reușit să supraviețuiască mai bine de o lună și să se și trezească. Nimeni nu a făcut-o până acum.
- Dar tot ceva nu e în regulă, privește-o! Privește-o în ochi! Nu are nici o strălucire, e ca și cum doar corpul ei e aici!
- Am citit  odată despre asta. Se spune că cine are norocul să se trezească de sub efectul acestei vrăji nu se trezește complet. Fizic este aici, dar sufletul ei nu. Persoana este prizonieră într-un coșmar. E ca și cum ar visa ce-a mai mare frică a ei transpusă într-o altă realitate la care numai ea are acces. Problema este că nu se știe care e frica ei cea mai mare și cu cât e mai mare frica cu atât șansele să se trezească sunt mai mici și în final persoana... moare.
- Poftim? Nu se poate... nu... nu are cum să moară. Imposibil! Ce se poate face?!
- Din păcate nimic. E una dintre puținele vrăji pe care nici măcar bunicul meu nu a reușit să o rupă. Singurul lucru ce poți face este să o faci să își amintească cine ești. Arată-i ce îi plăcea să facă, spune-i despre ea, despre întâlnirea voastră, ceva ce să o facă să reacționeze. E singura șansă, dacă nu funcționează atunci...
- Va funcționa, cu siguranță se va trezi.
- Alton! Anulează programul de pe săptămâna asta, am de făcut ceva mult mai important.
- Dar majestate, consiliul așteaptă de aproape o săptămână să discute de urgență cu dumneavoastră, dacă amânați și de data asta...
- Alton, nu mai auzit bine cumva? Vrei să repet?!
- ... Nu, majestatea voastră. O să anulez activitățile din programul de săptămâna aceasta după cum ați poruncit.
Alton a plecat fără să mai spună ceva, în timp ce ducele l-a privit îngândurat cum plecă.
- Mi se pare mie sau Alton nu prea îi pasă de situația cu domnișoara Vivien?
- Și mie mi se pare că se comportă ciudat în ultima vreme.
- Ciudat. În orice caz Karston, trebuie să o faci neapărat să se trezească deși trebuie să îți spun că șansele sunt foarte mici. Coșmarul în care este... e cu un scop anume, mai specific e ca să se hrănească cu sufletul persoanei care are coșmarul. Va tot crește pe zi ce trece și va fi din ce în ce mai greu să se trezească.
- Voi face tot ce îmi stă în putință și chiar mai mult. Derrick, nu ști cumva o vrajă să o ajute să se trezească?
- Din păcate nu este așa ceva. Tot ce pot face e să discut cu Wayne să vedem dacă putem combina câteva vrăji ca să îi dăm cât de mult timp putem să se trezească.
- Mulțumesc Derrick, ești cu adevărat un prieten bun.
- Nici nu menționa, suntem prieteni din copilărie, e ceva normal. Acum am făcut tot ce am putut, te las cu ea. Să mă chemi dacă e ceva în neregulă.
- Sigur, așa voi face.
- Pe curând atunci.
Ducele a plecat ramând regele împreună cu ea care era întinsă în pat în continuare. Regele s-a întors spre ea și a luat-o de mâini, mângâindu-le grijuliu.
- Vivien, nici nu îți dai seama cât de fericit sunt că te-ai trezit, știu că poți să o faci de tot, știu că o să rupi vraja asta și să ști că sunt aici lângă tine... te iubesc... Vivi.
Din ochii ei au început să curgă lacrimi, deși nu era nici-un semn că ar fi auzit cu adevărat ce a spus Karston. Motivul a fost diferit. Ce nu știa el e ce se întâmplă în mintea ei. Coșmarul pe care îl trăia era cel mai negru scenariu la care se putea aștepta Vivien.
...
- Unde sunt?
- Vivien.
Vocea asta...Liza?!
- Nu îmi vine să cred, L-Liza? Ești chiar tu?
- Da Vivien, sunt eu.
- Liza! Ce mă bucur să te revăd!
Am fugit cât de repede am putut la ea, dar vorbele care au urmat din partea ei m-a făcut să mă opresc.
- Nu ai vrea să mă lași în pace? Aș vrea să îmi trăiesc și eu viața împreună cu Chester. În ultimii ani a trebuit să te dădăcesc pe tine, din cauza ta nu am putut să merg și eu cu logodnicul meu într-o vacanță să avem și noi timpul nostru împreună. A trebuit să am grijă de o bolnavă! Ști ceva? Abia așteptam să mori!
- L-Liza? De ce? Nu cred că îmi spui așa ceva. Credeam că suntem ca două surori.
- Ha! Surori?! În visele tale, te urăsc, Vivien! Te urăsc! Te urăsc! Te urăsc!
- Încetează!
- Nu Vivien, vreau să îți arăt realitatea, uite.
Dintr-un întuneric am ajuns într-o casă. Nu știam unde sunt până când am auzit niște plânsete și o voce familiară, era Chester și ținea doi copii în brațe.
- Iubire, Ariana și Oliver plâng din nou!
Liza a venit și a luat fetița în brațe încercând să o liniștească.
- Liza mă bucur că nu le-am pus numele pe care le-a ales prietena ta.
- Cum crezi că puteam să le pun numele alea ridicole? Mă bucur că a murit, când mi-a spus că mai respiră încă o săptămână m-am abținut să nu sar în sus de bucurie că voi scăpa de ea.
- Și eu m-am bucurat mult.
- Nu... nu, încetează! Nu mai vreau să văd nimic! Te implor încetează!
Am început să plâng în hohote, nu puteam să văd cum prietena mea cea mai bună pe care o consideram propria mea familie vorbește așa despre mine.
- Ce ai? Deja ți-a ajuns? Tu ai trăit atât de bine aici după ce ai murit încât ai uitat tot ce am făcut pentru tine. Cât de nerecunoscătoare poți fi. Ai stat și ai trăit ca o adevărată prințesă lângă regele ăla, iar noi a trebuit să ne batem capul cu înmormântarea ta. Dar ști ceva Vivien? Nu o să poți duce o viață bună nici acolo.
- Gata! Te implor încetează Liza! Nu, nu suport să te mai ascult vorbind așa.
- A nu? Okay, te las, dar ține minte Vivien Russell, ești blestemată să duci o viață mizerabilă și să mori. Nimeni nu te iubește.
- Nu-i adevărat, îl al pe Karston, el... el se preocupă pentru mine!
- Phahahaha, așa crezi? Săraca Vivi, nici nu ști, dar ca să vezi că îmi pasă de tine îți arăt ceva.
La fel ca de prima dată când am ajuns în casa Lizei, acum a ajuns la palat într-o cameră. Știam unde suntem, dar nu îmi venea să cred ce vedeam în fața ochilor. Era Karston sărutându-se cu o fată chiar în biroul lui.
- Ah majestate, mai încet, domnișoara Vivien poate intra dacă ne aude.
- Nu îmi pasă de Vivien, oricum aveam de gând să o dau afară din palat, m-am săturat de ea.
- Credeam că o iubiți.
- Să o iubesc? Ce glumă proastă. Cum aș iubi o femeie care se gândește numai cum să moară.
Karston, nu și tu... De ce universul ăsta mă urăște atât de mult? Cu ce am greșit? Vreau să mor... vreau să scap de coșmarul ăsta!
- Acum înțelegi?
Liza a făcut un gest cu mâna și într-o clipită am fost la marginea unei stânci.
- Dă-i drumul Vivien, îți garantez că nu o să îți ducă nimeni lipsa.
Cu lacrimi în ochi am pășit în față apropiindu-mă cât de mult de marginea prăpastiei. Și în ultimul moment m-am gândit la el. Îl iubeam mult, iar asta mă durea cel mai tare. În final m-am aruncat de pe stâncă. Am auzit din ce în ce mai încet cum cineva mă striga, iar după voce era Karston. Am închis ochii și am așteptat sfârșitul acestui coșmar.
Adio Karston, te iubesc...
...
- Vivien!