A doua șansă

Graniță de război

Soarele a răsărit în regat anunțând o nouă zi. Prima zi al cuplului regal oficial împreună. Regele s-a trezit primul și s-a uitat la regina lui cât de adânc dormea. După ce au petrecut o noapte pasională nici nu i se părea ciudat să doarmă atât de adânc; știa că era obosită și vroia să o lase să mai doarmă. S-a ridicat din pat, însă nu a apucat să meargă nici în baie că consilierul și căpitanul gărzii au venit de urgență la el să îi de-a o veste îngrijorătoare. Regele, nevrând să o trezească pe Vivien, le-a spus să-l aștepte în birou. Aceștia s-au conformat și au mers în biroul regelui, așteptându-l. După scurt timp a ajuns și el. S-a uitat la cei doi, iar chipurile lor exprimau îngrijorare.
- Ce s-a întâmplat? Zici că ați văzut o fantomă.
- Majestate... gărzile de la zidurile capitalei au anunțat că au văzut monștrii prin preajmă. La controlul de rutină pe lângă pădurea Krimferd, au văzut o miasmă neagră densă. De acolo au ieșit monștrii de nivel cinci. Pierderile au fost de nouăzeci și cinci la sută.
- Poftim? Carlton, e adevărat?
- Din păcate da majestate. Chiar eu am fost acum două zile să verific cu o patrulă când am fost atacați; doar eu și încă trei cavaleri am scăpat cu răni minore, ceilalți... au fost omorâți.
- Firar. Cum s-a ajuns la asta? Monitorizăm mereu atât prin controale frecvente ale cavalerilor cât și al preoților de la templu și turnul magilor. Cum de până acum nu s-a observat nimic?!
- Nu înțelegem nici noi majestatea ta. Era foarte liniștită pădurea până acum. E ca și cum dintr-odată monștrii ar ataca din adins. Dacă o ține tot așa, mi-e frică că se ajunge la un război.
- Nu vreau să se ajungă acolo. Dominic, cheamă urgent șeful templului și al turnului cu magi. Carlton, vreau ca aripa albastră și două grupuri de cavaleri să se deplaseze numaidecât să păzească satele din apropierea pădurii. Orice mișcare al monștrilor să-mi fie raportat.
- Desigur! Acum mă și ocup. Voi conduce chiar eu aripa albastră!
- Nu. E prea periculos să mergi când ești rănit.
- Dar majestate! Rănile acestea nu sunt atât de grave!
- Ai umărul dislocat Carlton! Nu e grav? Uită-te la tine. Nu vezi că ai mâna imobilizată? Crezi că nu știu ce a spus doctorul? Voi chema un preot să te vindece. Am nevoie să fi în formă pentru ce va urma.
- ...Bine.
- Acum la treabă, trebuie să rezolvăm problema asta cât mai repede. Apropo, țineți secret de Vivien, nu vreau să-și facă griji.
- Așa e. În cazul ăsta, noi ne ret...
- Karston? Totul bine?
- Vivien. Ce cauți aici? S-a întâmplat ceva?
- M-am trezit și nu te-am văzut lângă mine. Servitoarele mi-au spus că ești în birou. E totul în regulă? Parcă era ziua noastră liberă azi.
- Îmi pare rău draga mea, a apărut ceva neprevăzut de care trebuie neapărat să mă ocup. Poți merge să te odihnești liniștită.
- Dominic? Carlton? Ce căutați aici? Carlton ești bine? Ce ai pățit?!
Cei doi au salutat-o pe regină și au încercat să o facă să creadă că totul e bine, însă ea știa că ceva e putred la mijloc și nu vor să-i spună. Cei doi au plecat să îndeplinească ordinele cerute de rege, iar ea a rămas singură cu Karston. A închis ușa și s-a apropiat de el. L-a luat de mână, iar cu îngrijorare în ochi a întrebat din nou care e problema. Știa că nu pleca de lângă ea dacă nu era ceva cu adevărat important. În plus, rana căpitanului a pus-o pe gânduri.
- Nu s-a întâmplat nimic, crede-mă. Ar trebui să te mai odihnești. Știu că ești obosită, în plus azi e ziua ta liberă.
- E ziua noastră liberă, nu doar a mea Karston. Te rog spune-mi ce e. Știu că îmi ascunzi ceva.
A ezitat puțin, dar în final a oftat și i-a explicat situația. Nu voia să ascundă de ea adevărul, doar nu voia să o îngrijoreze.
- Monștrii care au apărut... sunt periculoși?
- Gradul cinci e cel mai periculos grad. În gradul cinci se includ și dragonii, deșii sunt rar întâlniți.
- Deci e groasă treaba atunci. Ce facem?
- Tu nimic. Vreau să fi în siguranță, nu ieși fără un motiv bine întemeiat și niciodată singură. Am convocat prezența șefului templului și al turnului ca să vedem ce facem.
- Nu pot să stau cu mâinile în sân, iar tu să faci toată treaba, ba mai mult să te pui în pericol! Nici vorbă!
- Vivien, crede-mă nu ai ce face.
- Vreau să te ajut Karston. Sunt regina ta! Sunt responsabilă pentru regatul ăsta!
- Vivi... nu mai plânge te rog.
Acesta i-a șters lacrimile și a îmbrățișat-o. Înțelegea intențiile ei bune de a ajuta, dar din păcate nu avea cu ce să contribuie. A încercat să-i explice din nou treaba asta, dar era atât de încăpățânată încât nu accepta niciun răspuns ce nu voia. Însă Vivien a venit cu câteva propuneri pentru a ajuta sătenii din apropierea pădurii. Acesta a fost curios unde va decurge discuția așa că a decis să o lase să se ocupe de aprovizionarea cu alimente și adăpost pentru cei care și-au pierdut casele din cauza monștrilor.  Decurgând cum voia, Vivien era fericită și a mers să facă toate demersurile. De cealaltă parte, regele a mers în sala de consiliu unde deja îi așteptau șeful templului, al turnului și al aripii albastre. Toți erau cât se poate de serioși și îngrijorați de ce va urma.
- Cu siguranță știți de ce v-am chemat aici așa urgent.
- Am primit azi-dimineață un raport cu privire la atacurile monștrilor din satele învecinate cu pădurea. Voiam cer o întrunire de urgență cu dumneavoastră.
- Atkins, care sunt daunele?
- Din păcate satul Masir a suferit pagubele cele mai mari. Până acum au fost raportați treizeci de morți și cincizeci de răniți. Chiar și acum magii care aparțin de turn, se luptă cu monștrii. Mulțumită gărzilor din vecinătatea apropiată, ținem sub control atacurile din sat.
- Voi trimite încă o echipă de gărzi pentru a susține în continuare magii de acolo. Vreau ca pagubele să fie cât mai mici. Episcopule Tahiel, vreau să trimiți câțiva preoți cu puteri de vindecare să ajute răniții din sate.
- Desigur majestate.
- Baldovin, vreau să conduci un atac în pădurea Krimferd.
- Jur pe onoarea mea că voi face tot ce-mi stă în putință să știrpesc monștrii ăia nenorociți de pe fața pământului.
- Bun, în cazul aceasta toată mobilitatea se va pune în mișcare peste două zile. Vom face un plan cu fiecare în parte să avem șanse de sută la sută de victorie. Sunteți liberi.
Cei trei s-au ridicat și au plecat. Regele i-a spus lui Dominic să înștiințeze toți nobili să se prezinte de urgență mâine dimineață la palat fără obiecții. Acesta a făcut în tocmai ce i-a cerut regele lui, așa că a făcut toate demersurile pentru înștiințarea nobililor. În tot palatul era o tensiune inimaginabilă. Nimeni nu știa cum va decurge toată operațiunea de anihilare a monștrilor care au ieșit din pădure.
Următoarea zi toți nobilii au fost prezenți la palat. Nimeni nu știa care e motivul ca regele să fie atât de grăbit. Când ușile au fost deschise și cuplul regal a intrat în sală, toți au început să șușotească, deoarece prezența reginei îi puneau și mai mult în ceață. Când regele și regina s-au așezat, zgomotele din sală s-au oprit așteptând ca unul din ei să înceapă să vorbească. Regele a început să explice situația în care se afla regatul. Le-a spus zonele cele mai afectate din cauza luptelor ținute, pierderile de vieți omenești și nu în ultimul rând extinderea atacurilor care se îndrepta spre capitală. Toți cei prezenți în sală au rămas șocați, deși uni dintre ei deja știau de atacurile recente, deși ce nu știau era amploarea de răspândire a acestora.
- Mi-e teamă că în ritmul ăsta monștrii vor ajunge repede în capitală. Deja am trimis întăriri pentru a fortifica apărarea din satele afectate unde se ține și în momentul de față lupte serioase, însă am nevoie de ajutorul vostru.
- Vă rog să ne ajutați să învingem monștrii aceia, să salvăm oamenii care se luptă între viață și moarte în fiecare zi. Personal am început deja să mă ocup de distribuția alimentelor și al celorlalte necesități pentru a fi lupta mai ușoară.
- Majestățile voastre, familia Almiond vă pune la dispoziție gărzile ducale, un număr de douăzeci de oameni.
- Familia Dellmore va pune la dispoziție douăzeci de cavaleri pentru a susține regatul.
- La fel vă oferă și familia Dervilla.
Fiecare familie în parte a venit cu sprijin militar pentru a învinge odată pentru totdeauna monștrii ăia care le dădeau de furcă tuturor. A trecut două ore, iar consiliul de urgență s-a încheiat. Un consiliu plin de incertitudini și îngrijorare, deși fiecare avea câte o fărâmă de speranță că totul va fi bine, iar persoana cu cea mai multă speranță și optimism a fost regina care refuza să creadă că va fi rău. Mereu spera că fiecare pas mic pe care îl face înainte e un pas important, iar acea speranță a transmis-o și celorlalți fără să-și de-a seama.
Următoarea zi deja pregătirile de plecare a fiecărei fracțiuni din armata fiecărui nobil a fost aproape gata. La fel se întâmpla și la curtea regală, unde gărzile conduse de Carlton Patterson, care spre ușurarea tuturor s-a vindecat aproape complet făceau ultimele pregătiri pentru plecarea spre pădurea Krimferd. Înainte ca aceștia să plece, cuplul regal le-a ridicat moralul printr-un discurs care i-a făcut pe toți să fie onorați să apere regatul.  Fiecare cap de familie de duce, conte, marchiz și baron au fost în fruntea garnizoanei pe care o conduceau. Regele s-a alăturat lui Carlton ca să-și apere regatul alături de camarazii lui, luptând cot la cot cu ei.
Înainte ca acesta să plece și-a luat rămas bun de la regina lui. Aceasta cu frică, dar totodată și cu speranță a plâns. Voia ca soțul ei să fie în siguranță și nu dorea să plătească nimic.
- Te implor ai grijă de tine dragul meu. Fi în siguranță, nu te pune în pericol.
- Nu-ți te îngrijora draga mea soție. Frumoasa mea, voi fi bine, îți promit.
- Promite-mi că te întorci teafăr și nevătămat!
Regele i-a zâmbit și a sărutat-o, promițându-i că se va întoarce în siguranță.
- Te iubesc mult.
- Și eu te iubesc frumoasa mea regină.