A doua șansă

Sentimente descoperite

- Vivien? Ce s-a întâmplat? De ce ești agitată?
- ...De ce?
- De ce? Ce de ce? Stai, plângi? Ce ai pățit?!
Karston s-a apropiat de ea și i-a șters lacrimile.
- De ce plângi? Spune-mi ce s-a întâmplat? Cine te-a făcut să plângi?
- Tu! Doar tu! De ce îmi faci asta?!
- Calmează-te Vivien. Haide să ne așezăm și discutăm.
A luat-o de mână și a condus-o la canapea așezându-se amândoi. Aștepta în tăcere să poată spune ce se întâmplă. Când a văzut că nu poate spune nimic a încercat să rupă el tăcerea.
- Vivi... ai spus că eu te-am făcut să plângi. De ce? Ce ți-am făcut?
- Nu știu! Nu știu de ce mă simt așa și mă sperie asta! Am citit jurnalul pe care mi l-ai dat. Am citit și scrisoarea și nu înțeleg de ce mă durea când am citit că nu te merit. Că o să fi în stare să trăiești fără mine fericit cu alta! Nu înțeleg de ce, când știam că o să trebuiască să te părăsesc... nu înțeleg.
A început din nou să plângă. În ciuda acestui fapt, regele a zâmbit și a fost fericit. Știa că undeva sentimentele ei nu au dispărut și că el va face tot posibilul să le scoată afară.
- Vivi, uită-te la mine te rog.
Și-a ridicat chipul plin de lacrimi, uitându-se la el așteptând să-i spună ceva.
- Te iubesc Vivien Russell. Asta vreau să înțelegi. Vreau să îți dai seama de sentimentele tale. Când am mers să te salvez și ne-am întâlnit, mi-ai promis că te vei întoarce la mine. Am tot așteptat, știam că o să te ți de cuvânt. Ce simți acum sunt sentimentele tale dinainte de a-ți pierde memoria. Nu poți păcăli inima. Când ai fost răpită am vrut să distrug tot în jurul meu. Am simțit pentru prima dată frică și disperare. Tiranul care am fost a dispărut datorită ție Vivi. Nu am fost în stare să îți spun înainte ce simt pentru tine, dar sunt acum. 
- Dar, dar nu e corect. Cum poți să te îndrăgostești de mine când nici nu ști cine sunt sau de unde am venit.
- Vivien Russell. Douăzeci și patru de ani. Încăpățânată ca un catâr, închisă în tine și nu spui ce simți, înțelegătoare, frumoasă, iubești animalele și respecți pe toată lumea chiar și servitorii din palat. Când ești tristă zâmbești și schimbi subiectul, îți strălucesc ochii de fericire când ieși în grădină să te plimbi, îți place natura și liniștea. Ai mai trăit o viață înainte de asta, dar ai avut o boală incurabilă și ai murit în spital orice ar fi fost ăla. Liza și Chester au fost prietenii tăi în viața precedentă. Vrei să continui?
- Cum... cum de ști toate astea?
- Pentru că te cunosc Vivi. Chiar tu ai avut încredere în mine să îmi spui de viața precedentă.
- Nu știu ce să spun... Mi-e doar frică să nu repet povestea. Am fost atât de obosită și tot ce vroiam a fost odihna veșnică, dar nu am primit-o.
- Vivien, înțeleg că ai luptat și îndurat atâția ani, dar nu mai ești singură. Nu trebuie să mai lupți singură. Sunt aici lângă tine, nu mai ești bolnavă. Îți promit că o să duci o viață cum n-ai putut să o faci înainte. Doar te rog lasă-mă să te fac fericită.
-... Karston, Karston!
- Șhh, gata. Liniștește-te.
A îmbrățișat-o până s-a liniștit.
- Mai bine?
- Da, mersi.
- Mă bucur că te-ai liniștit. Apropo, ai avut ceva curaj să vi în toiul nopții la un bărbat în dormitor.
Vorbele spuse de el a făcut-o să se roșească toată la față de rușine. 
- N-Nu a fost cu intenția aia! Ști bine!
- Hmm, nu știu sigur ce gândești. Știu că sunt chipeș și irezistibil.
- Ești incorigibil.
- N-aș spune asta.
- Nu trebuie să o spui tu, am spus-o eu și în locul tău.
- Ești rea.
- Dar te-ai îndrăgostit de mine chiar și așa.
- Ca un nebun de mult. Nu ți-e somn? A fost o zi lungă.
- Ba da, scuze că te-am trezit. Noapte bună.
Vivien s-a ridicat de pe canapea și s-a îndreptat spre ușă, dar Karston a prins-o de mână, oprind-o.
- Unde crezi că mergi?
- Să dorm?
- Unde?
- La mine în cameră?
- Nici să nu te gândești. Ai venit la mine în toiul nopții așa că stai cu mine.
- D-dar...
- Nici-un dar. Haide, mi-e somn.
Karston a luat-o pe sus în brațe și a pus-o în pat, întinzându-se și el lângă ea acoperindu-se cu pătura pe amândoi.
- Somn ușor Vivi.
- S-Somn ușor și ție.
Simțindu-se bine lângă el s-a apropiat mai mult. Observând acest lucru el a luat-o în brațe.  Fiind obosiți, cei doi au adormit repede.
În dimineața următoare, Karston s-a trezit primul, iar când și-a deschis ochii, a văzut-o pe Vivien dormind liniștită pe pieptul lui. Gestul i s-a părut adorabil așa că a cuprins-o cu brațele lui și s-a uitat la ea cât de bine și liniștită doarme.
- Majestate, sunt Alton. Am adus programul pe ziua de azi, vă rog să...
Alton ca în fiecare dimineață a adus probramul pe care regele îl are în ziua respectivă. A intrat în cameră, dar a rămas mut la scena din fața lui.
- De ce e ea aici?
- Vorbește mai încet, o vei trezi. Și Alton ai face bine să fi respectuos cu ea dacă nu vrei să ajunți în temniță. Lasă pe masă programul și ieși. O să vin imediat.
-...Desigur, îmi cer mii de scuze.
Fără să mai zică altceva, Alton a ieșit închizând ușa după el. 
- Vivi, trezește-te.
- Mmm, încă cinci minute dragule.
- Dragule?
Dându-și seama de cele spuse, Vivi s-a trezit brusc, făcându-l pe Karston să tresară.
- Dragule? Ce dragule? Nu am spus eu așa ceva. Ți s-a părut.
- A nu? Hmm, eu așa am auzit, vrei să îți repet ce am auzit?
- N-Nu!
A încercat să se ridice de pe el însă nu a lăsat-o. A apropiat-o mai mult de el până când a sărutat-o pe buze.
- K-Karston!
- Da? Ce este draga mea?
- N-Nu glumi pe seama mea!
- Hahaha, dar ce am spus rău? 
- Nu suntem încă împreună.
- Nu? După discuția de aseară credeam că am clarificat acest aspect. Ți-ai dat seama în sfârșit că mă iubești, eu la rândul meu te iubesc, deci ce mai trebuie clarificat?
- Mereu iese cum vrei?
- De data asta a durat foarte mult ca să reușesc, dar în principiu da, mereu obțin ce vreau.
- Cinicule.
- Cine, eu? Te înșeli draga mea.
- Nu îmi mai spune așa.
- De ce? Vreau ca toată lumea să știe ce însemni pentru mine. Vivien, chiar te iubesc foarte mult. Vreau să fim împreună mereu, vreau să fi regina mea.
- N-Nu crezi că te cam grăbești?
- În regulă, nu o să mai fac presiuni pe tema asta, dar oficial suntem un cuplu. 
-...Vreau să îmi arăți că nu am luat decizia greșită. Te rog ajută-mă să mă vindec.
- Stai liniștită, te voi ajuta. 
- Mulțumesc.
- Acum că oficial suntem împreună parcă mi-a pierit cheful de lucru. Vreau să stau cu tine toată ziua.
- Nu poți Karston. Cine se ocupă de treburile regale dacă nu regele? Eu oricum nu am ce face toată ziua, când termini cu sarcinile tale ne putem vedea.
- Bine, dar Carlton va fi cu tine toată ziua, ca să ști.
- Chiar trebuie?
- Da, trebuie. Nu pot lucra dacă nu te știu în siguranță.
- Bine, facem cum zici tu atunci. Acum haide du-te la lucru.
Regele s-a pregătit și s-a îndreptat spre ușă, dar Vivien l-a prins de mână, făcându-l pe rege să se oprească și să se uite spre ea.
- Vivi?
-...Să ai spor la lucru!
După ce a spus asta, i-a dat un sărut pe obraz și la împins afară din cameră închizând ușa. Gestul l-a lăsat fără cuvinte pe bietul rege, care încerca să își dea seama ce s-a întâmplat. Pe fața lui a apărut un zâmbet și a decis să o lase așa deocamndată.
Cum poate fi așa drăguță? La asta s-a gândit, în timp ce se îndrepta spre birou.
De partea cealaltă a ușii, Vivien era agitată din cauza celor întâmplate. De ce am făcut așa ceva?! Bravo Vivien Russell ce să zic!
După scurt timp a ieșit și ea din cameră, a mers să se schimbe fiind așteptată de Ivy și Anne. Când s-a terminat de schimbat a decis să se plimbe prin grădina care îi păcea atât de mult. Însoțită de cele două servitoare și de căpitanul gărzii imperiale a mers la copacul unde a întâlnit pasărea phoenix, cu speranța că o va reîntâlni. Când a ajus s-a uitat în jur, dar nu a zărit-o. Acest lucru a întristat-o puțin. S-a întors cu intenția de a pleca, dar a simțit o briză de aer cald în spatele ai. Când s-a uitat în spate a văzut pasărea care stătea pe o creangă din copac. Pasărea văzând-o, a zburat pe umărul fetei, care a început să o mângâie.
- Mă bucur să te revăd frumoaso! Am o veste foarte bună să îți dau. Oficial dacă vrei poți rămâne cu mine! Ce părere ai?
Pasărea ca răspuns și-a frecat ciocul de obrazul ei.
- Îl i-au ca pe un da.
- Domnișoară Vivien! Domnișoară Vivien!
- Ce este?
O servitoare a venit grăbită la ea spunându-i că ducesa de Almiond dorește să o întâlnească și că o așteaptă în palat.
- Pe mine? Nici nu o cunosc? Sigur nu a greșit persoana?
- Nu cred. Mi-a spus să comunic persoanei care i-a furat inima regelui că dorește să o întâlnească.
- P-Poftim?! N-Nu i-am furat inima regelui! El s-a îndrăgostit de mine fără știrea mea!
- Kyaa, domnișoară Vivien, cât de romantic!
- I-Ivy nu începe și tu!
- Ce să îi comunic atunci?
- Spunei că vin imediat.
- Să duc ceaiul în foișor?
- Sigur, e vreme bună afară, nu cred că va fi o problemă. Să mergem.
Servitoarea a condus-o pe ducesă în foișor. Peste câteva minute de așteptare, Vivien a ajuns și ea.
- Bună ziua, ducesă de Almiond. E o plăcere să vă cunosc, sunt Vivien Russel.
- Plăcerea e de partea mea, domnișoară Vivien Russel. Sunt Eleonora Almiond, ducesa de Almiond.
Cele două s-au așezat și au început să bea din ceaiul pe care Anne le-a turnat în cești. Vivien a analizat-o pe ducesă cu privirea. I se părea o femeie frumoasă. Brunetă cu un păr lung și sclipitor, cu ochi violet deschis și cu privire blândă pe chip.
- Am auzit multe despre tine de la soțul meu domnișoară Vivien și cum el avea treburi de rezolvat aici la palat, în ciuda stării mele puțin delicate din cauza sarcinii am vrut să vin cu el cu speranța că o să te pot cunoaște în sfârșit.
- Vă rog spuneți-mi doar Vivien. E în regulă așa.
- Atunci am să te rog să te simți liberă să îmi spui și tu Eleonora.
- Sigur, Eleonora.