A doua șansă

Vestea cruntă

Vivien i-a înmânat o batistă tricotată chiar de ea pe care scria ,,Te iubesc''. O batistă de care regele i-a mulțumit și i-a promis că o va restitui înapoi. Cu sufletul la gură, regina regatului Kraphon se uita cum soțul ei pleacă spre un loc foarte periculos. Maximilian a fost desemnat să rămână la palat alături de ea. Era vizibil îngrijorată pentru toată situația de care s-a lovit regatul, așa că Maximilian a încercat să-i ridice moralul spunându-i că regele este un spadasin incredibil și nu va fi doborât de un amărât de monstru. Regina i-a zâmbind, apreciind gestul lui de a-i ridica moralul.
În ziua următoare, reginei nu i-a picat bine mâncarea, simțindu-se puțin amețită. Crezând că e de la stresul și îngrijorarea pentru soțul ei, nu a făcut tam-tam pentru atât. În zilele următoare Vivien a primit o scrisoare mult aștetată de la rege. Îi spunea că reușesc să țină sub control invazia și că el e bine. A întrebat-o ce mai e nou la palat și cel mai imporatnt dacă ea este bine. Nu a mai stat pe gânduri și a luat o hârtie și un stilou începând să scrie:
,,Dragul meu soț, îmi e foarte dor de tine. În fiecare seară mă uit la poarta palatului cu speranța că vei intra pe ea. Eu sunt bine, mă descurc cu toate îndatoririle regale. La palat e agitație pentru că toți sunt îngrijorați de situația în care ne aflăm, dar nu-ți bate capul cu așa ceva, doar câștigă și vino înapoi acasă. Nu uita că ai o soție care te așteaptă cu brațele deschise să te întorci. Aștept alte vești de la tine cât de repede, până atunci fie ca zeul războiului să fie cu tine.
PS: Te iubesc mult mult mult de tot!
- Trimite scrisoarea pe front la rege. Poți pleca.
- ...Majestate, ar trebui să vă odihniți puțin, sunteți palidă, în plus nu ați mâncat mult în zilele astea. Nu vrem să pățiți ceva, suntem cu toți îngrijorați pentru dumneavoastră.
- Nu vă faceți griji Anne, sunt doar puțin obosită. Îmi voi revenii cât de... ugh.
- M-Majestate! Cheamă doctorul de urgență! Majestate! Treziți-vă!
Regina a leșinat înainte să termine ce avea de spus. Într-adevăr spusele Annei erau adevărate. Regina în ultimul timp se simțea rău. Nu avea poftă de mâncare și vomita la cea mai mică apariție a unui miros, indiferent că era provocat de mâncare sau de altceva, însă acum a reușit să-i facă pe toți să se îngrijoreze la maxim pentru ea. Toată lumea știa că regele fiind în prima linie pe  front în lupta cu monștrii și demonii, regina era singura capabilă și singura speranță a regatului dacă el nu se mai întorcea, așa că era cu totul normal să fie îngrijorați pentru sănătatea ei.
- Ce are doctore? E ceva serios?
- ...Ar trebui să așteptăm ca majestatea sa să se trezească. Ea ar trebui să afle prima dată vestea.
Nimeni nu știa la ce să se aștepte, iar tot ce puteau să facă era să aștepte să se trezească. După aproximativ jumătate de oră, regina s-a trezit. Când a deschis ochii a observat că era înconjurată de oameni și nu înțelegea care era motivul.
- Ce s-a întâmplat? Cum am ajuns aici?
- Majestate! V-ați trezit!
- Ivy? Nu mai urla te rog.
- Îmi cer scuze!
- Ivy.
- Scuzați-mă.
- Ce s-a întâmplat?
- Ați leșinat în birou. Am fost foarte îngrijorați așa că am chemat medicul.
- Majestatea ta, trebuie să-ți spun ceva important.
- Ce mai e acum?
- Sunteți... însărcinată.
- P-Poftim? Vorbești serios?
- Da. Deocamdată nu știu mai multe, cu timpul sarcinii îmi voi putea da seama.
- Nu-mi vine să cred... o să fiu mamă. Nu-mi vine să cred. Karston va fi tată. În sfârșit o să pot să-i îndeplinesc visul.
Vivien a început să plângă de fericire. Își dorea foarte mult să fie mamă și mai ales să îi poată dărui soțului ei un copil pe care și-l dorea foarte mult. Ce o îngrijora doar, era războiul acesta cu monștrii și mai ales că el era pe câmpul de luptă.
- Trebuie să-i spun lui Karston. Anne adu-mi o foaie și cerneală!
- Majestate, trebuie să vă liniștiți, sunteți slăbită cum nu ați mâncat bine în ultimul timp, mai ales că acum așteptați un copil!
- Dar Anne trebuie să-i spun lui Karston! Își dorește foarte mult un copil. Cu siguranță va fi fericit să audă vestea!
- Suntem cu toții siguri de asta majestate, dar trebuie să aveți puțină răbdare. Vremea este foarte rea afară, va dura cel puțin o zi ca mesagerul să ajungă înapoi la palat. După îi puteți trimite o scrisoare cu vestea.
- ...În regulă, aveți dreptate, trebuie să am răbdare. Mulțumesc doctore pentru ajutor.
- Sunt onorat că pot să ajut. Vă rog să aveți o alimentație echilibrată și să nu exagerați cu munca. Trebuie să fiți într-o stare foarte bună. Corpul dumneavoastră este puțin fragil, așa că trebuie să aveți mare grijă. Mă voi retrage acum. Voi veni pentru controale.
Doctorul a plecat, lăsând-o pe regină îngândurată. Nu-i venea să creadă că în interiorul ei se află un suflet. Era foarte fericită de vestea pe care a primit-o de la doctor așa că a decis să facă tot ce-i stă în putință să aibă grijă de bebeluș.
- Majestate, episcopul Tahiel dorește o audiență cu dumneavoastră.
- Tahiel? Ce vrea oare? Condu-l în sala de așteptare și pregătește un ceai, vin imediat.
Servitoarea a aplecat capul și s-a retras. După scurt timp regina a intrat în sală, unde episcopul o aștepta.
- Fie că zeul luminii să vă lumineze calea măreață majestate.
- Episcopule, poți să te așezi. Cui îi datorez onoarea de a vrea să discuți cu mine?
- Sunt sigur că nu consideri venirea mea la palat ceva ciudat în ciuda a tot ce se întâmplă în regat.
- Din păcate nu. Cum se prezintă situația pe front? Te rog spune-mi că ai vești bune.
- Am trimis cât de mulți preoți cu puteri vindecătoare să ajute răniții, chiar și sfânta Calliope a mers azi pe frontul central să ajute. Se va întoarce mâine.
- Mă bucur să aud asta.
- Ești bine regină? Pari pierdută printre gânduri.
- ...Sunt doar îngrijorată de tot ceea ce se întâmplă.
- Ai încredere că totul va fi bine. Mă rog în fiecare zi la zei să ocrotească pe toți din război.
- Nu credeam că te interesează de ceilalți.
- Nu mă înțelege greșit, nu mă interesează de cei care nu-mi sunt de folos, dar asta nu înseamnă că le doresc moartea dacă nu au făcut nimic greșit.
- Interesant.
- ... În orice caz majestate, felicitări.
- Pentru ce?
- Nu ști? Ai două suflete în interiorul pântecului tău.
- Stai, ce? De unde ști?
- Pot simți încă două energii prezente și vin din pântecul tău.
- Nu-mi vine să cred, deci sunt doi. O să am gemeni!
- ...Exact.
- Ce mă fac? Mă bucur enorm, dar în vremuri de-astea ce să fac? Cum să mă descurc?
- Liniștește-te majestate, cu siguranță o să fi bine, la fel și sufletele ce se află în interiorul tău.
- Ugh!
- Majestate!
Tahiel s-a ridicat de pe canapea, grăbindu-se la ea. A îmbrățișat-o, oferindu-i energie purificatoare. Regina a început să se liniștească, iar durerile să dispară.
- Mai bine?
- D-Da. Ce s-a întâmplat? Copilașii mei sunt bine, așai?!
- Sunt bine, e de la stres cu siguranță. Ar trebui să te odihnești.
- Majestate! Ce s-a întâmplat?! Sunteți bine?!
- Sunt bine acum Maximilian. Episcopule, îți mulțumesc. Te rog să nu consideri lipsă de respect, dar va trebui să plec. Vreau să mă odihnesc, îți mulțumesc încă odată.
- Desigur, nici-o problemă.
Regina s-a retras în camera ei, încercând să doarmă, însă atâtea gânduri avea încât de abia a dormit douăzeci de minute. Trezindu-se, a decis că ar fi cazul să mănânce așa că Anne i-a adus mâncarea ei preferată. Seara ca de obicei, se uita de pe balcon spre intrarea în curtea regală. Spera că de data asta, soțul ei va intra pe poarta aia și va putea să-i de-a vestea pe care o tot aștepta să o primească. A început să le cânte copiilor ei și să-i facă să se simtă protejați.
În ziua următoare, mesagerul regal a ajuns la palat. Vivien a așteptat după el încă de ieri. A primit scrisoarea pe care o avea de la rege și i-a înmânat în schimb scrisoarea ei în care îi dădea vestea că va fi tată. Din nou mesagerul a plecat să livreze scrisoarea reginei, iar între timp Vivien a deschis și citit scrisoarea primită de la el.
„Draga mea regină, mă bucur că ești bine, te rog să nu te forțezi prea tare. Deja faci mai mult decât îți închipui; vreau să te știu bine. Nu știu cât va mai dura războiul acesta, din păcate monștrii sunt din ce în ce mai puternici și mai numeroși. Magii împreună cu preoții și sfântă încercă să disipească miasma asta care s-a extins. Facem tot ce ne stă în putință. Nu știu cât timp o să-ți mai pot răspunde, dar te rog ai încredere în mine că mă voi întoarce la tine. Vreau să ști că sunt bine și că mi-e dor de tine. Te iubesc de la cer la pământ frumoasa mea soție. Ai grijă de tine. ”
- Karston dragule... mi-e dor de tine.
Pe obraz au început să-i curgă niște lacrimi de dor. Deja a trecut o lună de când nu l-a văzut și îi lipsește enorm. În schimb a încercat cât de mult să aibă grijă de ea pentru copii ei. În tot acest timp, episcopul Tahiel a venit aproape în fiecare zi ca să verifice dacă regina și copii ei sunt în regulă. Astăzi a fost una din acele zile în care a venit pentru control. Cum a stat lângă ea o scurtă perioadă de timp, cei doi au început să se înțeleagă mai bine, Vivien începând să aibă încredere în el. Și-a dat seama că nu-i un om așa rău pe cât se spunea, cel puțin cu ea. Credea că pot fi chiar și prieteni în viitor.
Tahiel a intrat în camera cuplului regal, unde regina îl aștepta pentru control. Acesta a verificat ca de fiecare dată dacă e bine, în timp ce servitoarele și Vivien stăteau cu sufletul la gură răspunsul lui. După verificare, Tahiel a zâmbit spunându-i că nu e nici-o problemă cu cei doi bebeluși. Toate au răsuflat ușurate și i-a mulțumit episcopului.
- Cât crezi că va mai ține războiul ăsta, Tahiel?
- Să fiu sincer, nu știu. Singura ciudățenie e miasma aia care a apărut din senin. Sunt mulți răniți și nu știu cât o să putem ține răniții la un număr mic. Preoții mei sunt deja obosiți. Războiul ăsta tine de două luni deja.
- Majestate! Vești proaste! Regele... regele a murit!