A doua șansă

Furtuni de sentimente

- Domnișoară Vivien, sunteți bine?
- N-Nu te apropia.
- Mă scuzați, dar nu înțeleg reacția ta domnișoară.
Karston i se părea ciudată reacția lui Vivien. Știa că nu se înțeleg bine, dar nu înțelegea de unde frica aceasta așa mare față de el, iar asta la pus pe gânduri.
- Alton, spunei contelul că mă întâlnesc cu el imediat. Poți pleca.
-...Sigur majestate. Mă scuzați.
Între timp ce Alton pleacă, Vivien începe să se liniștească puțin.
- Vivien, de ce ai reacționat așa când l-ai văzut pe Alton?
- Nu știu. Dintrodată corpul meu a reacționat și am început să simt o frică foarte mare. Cine e?
- Alton, consilierul meu. Cumva ți-ai amintit ceva văzându-l?
- Nu, dar senzația m-a înfricoșat prea tare. Nu vreau să îl văd. Te rog nu îl lăsa să se apropie de mine!
- Liniștește-te, nu se va mai apropia de tine, promit.
Vivien i-a zâmbit și l-a îmbrățisat pe rege. Pe acesta l-a surprins gestul ei, dar nu s-a îndepărtat. Din contră, a apropiat-o și mai mult de el. De data aceasta Vivien a fost cea surprinsă. Nu se simțea incomod în brațele lui ci în siguranță.
Regele a trebuit să se întâlnească cu contele Clark. Carlton a venit de îndată pentru a o escorta oriunde își dorea ea.
Din obișnuință, Vivien a mers la copacul din grădină unde mai demult îi plăcea să stea. Ajungând acolo, pasărea phoenix și-a făcut apariția. Aceasta fericită că o vedea după atâta timp a zburat pe umărul ei ca de obicei și s-a lingușit la ea. Vivien nu a mai văzut o astfel de pasăre, dar din careva motiv nu s-a speriat, s-a simțit fericită de gesturile păsării. A început să o mângâie, iar pasărea s-a simțit și mai bine datorită atingerii fetei.
Căpitanul a rămas uimit de situația din fața lui. Nu-i venea să creadă că o pasăre phoenix e atât de cuminte. Știa că nimeni nu poate pune mâna pe o pasăre ca aceia. Ba mai mult, știa că sunt periculoase dacă se simt atacate. Toată scena a fost întreruptă de o voce care i-a alarmat pe amândoi.
- Domnișoară Vivien!
O servitoare fuge grăbită la Vivien și o prinde de mâini. Cu lacrimi în ochi îi spune cât de mult se bucură că s-a trezit și că e bine.
- Scuze, dar cine ești?
- Sunt Ivy! Chiar nu vă aduceți aminte de mine?
- Nu, îmi pare rău.
- Ivy, liniștește-te. Nu vezi că o pui într-o situație incomodă.
- Căpitane, îmi pare rău, așa este. Eram doar fericită că în sfârșit s-a trezit. Mă scuzați domnișoară.
- Domnișoară Vivien, aceasta este Ivy, era servitoarea dumneavoastră de când a-ți ajuns aici.
- Îmi pare bine să te cunosc Ivy, sunt Vivien. Scuze că nu te recunosc. Dacă nu e prea mare deranj o să-mi spui te rog despre acest loc? Poate o să pot să îmi amintesc ceva.
- Sigur că da domnișoară! O să îmi dau toată silința!
- Se pare că pasărea încă vă recunoaște!
- A cui este?
- Păsările phoenix nu aparțin nimănui. Nu sunt domestice, ba chiar din contră, pot fi periculoase. O lămurește Carlton.
- Dar uite ce cuminte e. Mi-e greu să cred asta.
- Sunteți singura persoană care poate să atingă o astfel de pasăre.
- Pot atunci să o păstrez temporar? Îmi e dragă și e foarte cuminte.
- Trebuie să discutați cu regele pentru asta. Pasărea poate arde tot palatul dacă vrea.
- Serios?!
- Da.
- Atunci mă va lăsa oare să o păstrez?
- Trebuie să discutați cu el.
- Okay, ce zici micuțo? Vrei să stai cu mine o perioadă?
Pasărea în semn de răspuns a scos un sunet drăgut și și-a atins ciocul de obrazul fetei.
- Am aprobarea ei, mai rămâne aprobarea lui!
Ziua a trecut în liniște. Ivy i-a povestit viața pe care a avut-o în palat de când regele a adus-o. I-a povestit ce tip de persoană este regele și cât de grijuliu a fost cu ea. I-a poveștit și frica pe care a văzut-o la rege de fiecare dată când încerca să se sinucidă sau când a fost răpită. Vivien doar asculta ce îi spunea servitoarea. Nu își amintea nimic. Tot nu înțelegea de ce se simte atât de în siguranță alături de rege. Și-ar fi dorit să înțeleagă și să își amintească tot, dar oricât încerca nu reușea.
S-a făcut ora cinei, iar cei doi se aflau la masă luând cina împreună. Karston a întrebat-o dacă și-a adus aminte de ceva și cum i-a trecut ziua.
- Nu mi-am adus aminte de nimic. Ivy mi-a povestit multe, dar e ca și cum nu eram eu în poveste.
- După ce terminăm de mâncat, am să îți dau ceva. Am speranța că după ce citești ce îți voi da o să îți amintești măcar puțin.
- În regulă. Ce este?
- O să vezi.
- Okay. Apropo, voiam să te întreb ceva.
- Ce este?
- Știu că nu am nici-un drept să fac cereri, dar am o rugăminte. Am întâlnit azi în grădină o pasăre. Carlton mi-a spus că e o pasăre phoenix. Mi-e foarte dragă și aparent pasărea mă cunoaște și e foarte atașată de mine. Am cumva posibilitatea să o păstrez? Temporar, până plec de aici măcar.
- Poftim? Cum adică până pleci? Unde vrei să pleci?
-...Nu e casa mea. Chiar dacă mi-am pierdut amintirile, dorința de a pune capăt vieții ăsteia a rămas. Mi-e frică să continui...
- Vivien. Ți-am spus și atunci, îți mai spun și acum. Nu am de gând să te las să mori nici să pleci.
Expresia lui era indescifrabilă. Nu îi plăcea să o audă vorbind așa.
- Lasă-mă să îți explic situația. Lasă-mă să te fac să te îndrăgostești din nou de mine. I-ar în legătură cu pasărea, poți să o păstrezi fără să îmi ceri acordul. Am văzut că pasărea te place și te poate proteja. Este o idee foarte bună să o ți pe lângă tine.
-...Mulțumesc. Eu am terminat. Am să plec prima. Vreau să mă odihnesc.
-...Sigur.
Vivien a plecat fără a mai spune ceva. S-a dus în camera ei și s-a pregătit să facă baie. Intrând în cadă și-a amintit discuția de la cină cu Karston.
Nu înțelege că nu vreau să mai sufăr. Nu știe prin ce viață am trecut. Nu mai vreau una... Vreau doar să mor.
S-a lăsat în jos în cadă, lăsând ca apa să o cuprindă complet. Și-a ținut respirația cât de mult a putut până când a amețit și a început să înghită apă. După scurt timp cunoștința ei începea să dispară. A simțit cum două mâini o ridică repede și o scoate din apă cărând-o în brațe. Atât și-a adus aminte până și-a pierdut definitiv cunoștința.
- Vivien, trezește-te te rog.
- Majestate, din fericire s-a intervenit repede, acum viața ei nu mai e în pericol. Trebuie să așteptați să se trezească.
-... Poți pleca.
Doctorul a plecat lăsându-l singur cu ea.
- Mmm...
- Vivien? Mă auzi?
Vivien și-a deschis ochii încet, dând de privirea îngrijorată a regelui.
-...De ce încă trăiesc?
- De ce încă trăiești? Pentru că te-am salvat eu în ultimul moment. Am venit să îți las jurnalul ca să îl citești cu speranța că o să-ți amintești ceva și când intru la tine în cameră dat mi-e mirarea să te văd în cadă aproape fără conștiință. M-ai speriat de moarte!
- Nu trebuia să mă salvezi. Nu înțelegi că vreau să mor?
- Nu, nu înțeleg. Tu nu înțelegi că vreau să trăiești?
- Dar eu nu vreau! Nu ști nimic despre mine! Cine te crezi să te bagi în viața mea?!
- Cine mă cred? Persoana pe care o iubești și te iubește ca un nebun.
- Nu te iubesc!
-...Citește jurnalul ăsta. Este al tău. Îmi pare rău că ți l-am citit. Aici este și biletul pe care mi l-ai lăsat înainte de răpire. Te las să te odihnești. Citește când ai timp și vorbim mâine. Noapte bună.
Regele s-a ridicat și a dat să iasă din cameră, dar înainte să închidă ușa după el, s-a întors și cu privirea serioasă îi spune:
- Și apropo, înainte să mai încerci o nebunie ca asta de acum, adu-ți aminte unde te afli și cine sunt eu. Nu o să las după tine de data asta. Să îți intre bine în cap.
Fără să mai spună ceva a închis ușa după el lăsând-o pe Vivien fără cuvinte. Regele era nervos și trist. Nu știa cum să o mai facă să înțeleagă că nu face bine, plus că vorbele ei l-au durut.
Nu mă iubește deci...
În timp ce regele s-a retras trist în camera lui să se odihnească, Vivien a citit scrisoarea pe care i-a dat-o el. Și-a recunoscut scrisul, dar îi era greu să creadă tot ce scria acolo. Chiar îl iubesc? E atât de confuz tot ce se petrece.
A vrut să înțeleagă mai bine ceea ce a simțit pentru el înainte de incident. A citit din jurnalul pe care l-a scris. Un pasaj din jurnal i-a atras atenția.
,,Alton nu mă place deloc. Într-un fel îl pot înțelege. Crede că îl trag în jos pe Karston. Nu am statut deloc, dar măcar ar putea face un mic efort să ne putem înțelege până găsesc o modalitate să mor.’’
- Deci nu mă înțelegeam cu Alton. Dar tot nu înțeleg de unde frica aia așa mare când l-am văzut.
A continuat să citească. Majoritatea era despre rege și sentimentele ei pentru el.
,,...Deja îl iubesc, dar știu că nu se va uita niciodată la o fată ca mine și el merită pe cineva care să îl facă cu adevărat fericit...’’
Citind asta a început să plângă.
- De ce mă doare când citesc asta? De ce vreau să fiu lângă el? De ce?!
- Domnișoară? Sunteți bine?
- Carlton ce faci aici?
- Îmi cer scuze că am intrat fără permisiune, dar am auzit că a-ți strigat și am crezut că s-a întâmplat ceva.
- Sunt bine, nu îți fă griji, dar ce cauți aici? Nu trebuia să dormi?
- Regele mi-a ordonat să vă țin în siguranță, așa că stau de gardă la ușă.
-Regele ți-a cerut asta?
- Da.
-... Trebuie să plec.
- Poftim? Unde?!
- Trebuie să vorbesc cu el.
- La ora asta?
- Da. Nu mă reține Carlton. E urgent.
- ...Cum doriți.
Vivien s-a îndreptat glonț spre camera lui. Deschide ușa grăbită și intră, închizând ușa după ea.