A doua șansă

Balul

- Ai niște rețete ciudate.
- Zici? Pentru mine sunt perfect normale. Gustă să vezi ce bune sunt. Dacă omleta ți-a plăcut astea o să le adori!
- Pfhaha, îmi imaginez.
- Râde tu râde, dar spun adevărul.
- Te cred pe cuvânt. Aș vrea să îmi povestești mai multe despre tine. Vreau să știu tot despre iubita mea.
- Nu e chiar o poveste roz Karston.
- Nu contează, e o parte din trecutul tău.
- În regulă, ce vrei să ști?
- Unde erau părinții tăi?
-... Părinții mei au murit într-un accident de mașină cu mult ca eu să mă îmbolnăvesc. Am crescut cu o mătușă până m-am mutat singură. După scurt timp m-am îmbolnăvit și Liza s-a mutat cu mine. Locuiam într-un orășel. Nu am putut să îmi termin studiile, dar am învățat multe despre business.
- Îmi pare rău să aud asta iubita mea. Dar ce-i aia o mașină?
- E un aparat de transport, ca o trăsură, dar mult mai rapidă și performantă.
- Hmm, interesant.
- Dar părinții tăi? Unde sunt? Nu i-am văzut niciodată.
- Nici nu o să îi vezi. Au murit când aveam optsprezece ani. Atunci am preluat tronul condus de tatăl meu. Fiind un fiu ilegitim mulți nobili au fost împotrivă.
- Ilegitim?
- Da, mama mea era o servitoare din palat. Când tatăl meu, regele a aflat că e însărcinată a ascuns acest fapt, trimițând-o pe mama departe. M-a crescut singură cât de mult a putut până când a răpus-o o boală. Atunci regele a venit și m-a adus la palat făcându-mă prințul moștenitor.
- Nu mai ai alți frați sau surori?
- Nu. Regele a fost însurat, dar nu a avut moștenitori.
- Și cum te-ai înțeles cu tatăl tău?
- A fost un om rece chiar și cu propriul lui copil. Nu am avut o relație chiar atât de apropiată, de accea când a murit nu am plâns după el.
- Îmi pare rău dragule, nu am vrut să îți amintești momente triste.
- Nu ai de ce să îți pară rău iubita mea scumpă. Mă bucur că acum ești lângă mine. Și ar trebui să îți mulțumesc pentru că ai încredere în mine și mi-ai spus mai multe despre tine.
- Promit că voi fi mereu lângă tine.
Cei doi s-au sărutat și îmbrățișat.
- Acum haide, e târziu și ai trecut prin multe azi. E timpul să dormi.
- Dacă promiți că dormi cu mine.
- Nu pot câștiga împotriva ta.
- Așa mă gândeam și eu.
Cei doi s-au pus să doarmă liniștiți. Dimineața, regele s-a trezit înaintea ei și s-a uitat cum doarme până când aceasta s-a trezit.
- Bună dimineața draga mea. Cum ai dormit?
- Neața Karston, bine. Tu?
- Foarte bine.
- Luăm micul dejun împreună?
- Din păcate nu pot azi. Îmi cer scuze Vivi. Sunt în întârziere cu planificarea balului. Am mult de lucru. Dar fac tot posibilul ca pentru cină să termin.
- Nici-o problemă dragule. Te pot ajuta cu ceva? Nu am mai organizat un bal până acum, dar mă pricep la decoruri.
- Mulțumesc pentru ajutor, dar nu-i nevoie. Nu vreau să te obosești. Nu uita ce ți-a spus doctorul. Să nu uiți după micul dejun să îți iei medicamentul.
- Nu uit. Dacă crezi că te pot ajuta cu ceva, oferta e valabilă încă.
- Sigur, o să țin minte.
- Bun. Atunci ne vedem la cină.
- Okay, spor la lucru!
Regele a ieșit din încăpere, iar ea a mers să ia micul dejun. După ce a mâncat a mers în grădină la copacul unde îi plăcea să stea. A dus cu ea un caiet și un creion, s-a așezat lângă copac și a început să deseneze. Între timp Carlton stătea și o păzea, iar Ivy și Anne îi pregătea un suc de portocale.
Și-a dorit de multe ori să își amintească ce s-a întâmplat cu ea, dar de fiecare dacă când încerca, începea să o doară capul până când a renunțat și a sperat că într-o zi își va aminti.
Săptămâna a trecut destul de repede pentru amândoi, iar seara mult așteptată a ajuns. Vivien era în camera ei cu servitoarele sale care o pregăteau și se asigurau că totul e perfect. Rochia aleasă de ea de la boutique i se potrivea ca o mănușă. Rochia lungă, mulată pe corp, de o culoare albastru imperial cu dantelă la umeri și spatele gol o ajuta să îi iasă în evidență corpul de invidiat. Anne a avut grijă să îi ascundă cu fard cicatricile de pe spate încât să nu iasă în evidență. Ivy a machiat-o, iar Anne i-a făcut părul. Aceasta nu a vrut ceva extravagant așa că Anne i-a ondulat ușor părul roșcat. Când a fost gata, regele a venit după ea. A văzut-o și a rămas uimit de frumusețea ei încât nu a spus nimic.
- Nu îmi stă bine?
- C-Cum? A, scuze. Arăți incredibil Vivien. Am rămas fără cuvinte. Sunt onorat să fi partenera mea în seara asta.
- Mulțumesc dragule. Și tu arăți provocator. Îmi place că ne-am asortat la culoare.
- E firesc, doar suntem un cuplu. Mergem? Să nu lăsăm oaspeții să ne aștepte prea mult.
- Sigur că da.
Karston i-a luat mâna dreaptă și a pus-o cu atenție pe brațul lui și s-au îndreptat spre sala de bal.
- Majestatea sa regală și domnișoara Vivien intră acum!
Când au intrat în sală au și început șușotelile, însă nu le-au băgat în seamă și s-au îndreptat spre locurile lor. Pe rând fiecare nobil a venit să îi ureze la mulți ani regelui. Ducele și ducesa de Almiond au fost primii. A ajuns rândul și ducelui Lefebvre; acesta venind cu fiica lui.
- La mulți ani majestate, să fiți sănătos mult timp de acum în colo. Înțelepciunea ta să facă ca regatul să înflorească și mai mult.
- Mulțumesc pentru urări duce. Sper să vă simțiți bine și să nu fie incidente nedorite în seara aceasta.
Acesta uitându-se la fiica ducelui când a spus asta. Ducele înțelegând mesajul i-a strâns mâna fiicei lui, făcând ca aceasta să aplece capul.
- D-Desigur înălțimea ta.
Ducele și fiica lui s-au îndepărtat, lăsându-i pe ceilalți invitați să îi ureze la mulți ani. După urării, regele și-a invitat partenera la dans, aceștia deschizând oficial seara. Toată lumea sau uitat la ei cum dansau. Erau fericiți că în sfârșit se bucurau de prezența partenerului său. În ultimele două zile nu prea s-au văzut așa des fiind fiecare ocupat cu îndatoririle lui.
După terminarea primului dans, fiecare pereche putea dansa, iar ei s-au așezat la lucrile lor.
- Dacă te simți obosită să îmi spui, bine Vivien?
- Sigur. Sunt foarte bine în momentul de față, dar mi-e puțin foame. N-am apucat să mănânc azi.
- Îmi imaginez. Atunci zic să înceapă festinul.
Mâncarea a fost servită la mese. Regele ca de fiecare dată i-a tăiat bucățele mâncarea iubitei lui, iar aceasta cu mâna stângă a început să mănânce.
- Sigur te descurci singură? Nu te ajut?
- Mulțumesc, dar mă descurc. Vreau să încerc să fiu cât de cât independentă. În plus am observat cum oamenii se uitau ciudat când mi-ai tăiat mâncarea.
- Nu îmi pasă părerile celorlalți, vreau doar ca ție să îți fie bine. Dacă ți-e greu să mănânci să îmi spui.
- Apreciez, mulțumesc mult, sincer.
După ce a mâncat i-a spus iubitului său că merge să discute cu Eleonora puțin și se întoarce înapoi. Acesta a fost de acord și s-a uitat cum se apropie de ducesă. A tot urmărit-o până când ducele de Almiond i-a spus că e prea concentrat la ea.
- Duce. Nu am ce face. Mă înnebunește femeia aceasta. Într-un sens bun, bineînțeles.
- Înțeleg.
- Înălțimea ta, mă bucur să vă văd bine și anul acesta. Nu am putut să nu observ ce companie încântătoare aveți în seara aceasta.
- Duce Dervilla, mă bucur să te revăd. Așa este, sunt onorat să am ca și companie în seara aceasta o femeie așa fermecătoare ca Vivien.
- Oho, se pare că regele meu este îndrăgostit!
- Se poate spune și așa.
- Îndrăgostit e puțin spus duce Dervilla. E complet înnebunit după ea.
- Hahaha, mă bucur să aud asta!
În timp ce regele discuta cu căpeteniile celor două familii, Vivien discuta cu Eleonora.
- Arăți încântătoare în seara asta Vivien.
- La fel pot spune și eu despre tine Eleonora. Cum ești? Te simți bine? Am auzit că ai avut spasme în ultimul timp.
- Da, sunt bine acum. Se apropie data nașterii, doctorul a spus că e complet normal. Să-l fi văzut pe soțul meu, era așa agitat de parcă el ar fi avut spasme de naștere.
- Hahaha, îmi imaginez.
- Sunt curioasă regele cum va reacționa când va fi momentul tău.
- Nu am discutat despre așa ceva. E prea devreme.
- Hmm, nu mi se pare devreme deloc.
- Ducesă Almiond, ne bucurăm să vă vedem.
- Domnișoară Clark, domnișoară Dellmore, mă bucur să vă revăd. Cum sunteți?
- Suntem bine mulțumim de întrebare.
- Fetelor să vă fac cunoștință. Ea e Vivien Russell.
- Îmi pare bine de cunoștință domnișoară Russell. Sunt fiica contelui Clark, Eloise Albertine.
- Iar eu sunt fiica ducelui și ducesei Dellmore, Caroline Camilla. Îmi pare bine să te cunosc domnișoară Russell.
- Plăcerea e de partea mea!
- Apropo domnișoară Russell, toată lumea e curioasă de relația ta cu regele!
- Așa este, așa este!
- Fetelor, vă rog, nu vă băgați nasul unde nu trebuie.
- Ne cerem scuze ducesă, nu a fost cu rea intenție. Doar când am văzut că regele e atât de atent cu ea, nu am putut să nu fim curioase.
- Chiar și așa...
- Este în regulă Eleonora. Mai devreme sau mai târziu toți vor afla. Sunt iubita regelui.
- Iubita?!
- Haha, da, sunt iubita lui.
- Uau, asta este ceva incredibil! Felicitări domnișoară! Cum v-ați cunoscut? A fost dragoste la prima vedere? Majestatea sa a făcut primul pas?
- Ahaha, ă, nu a fost dragoste la prima vedere.
- Fetelor, cred că ajunge deocamdată. O să aveți ocazia să puneți întrebări și la întâlnirea cu ceai de săptămâna viitoare.
- Serios?! Domnișoară Russell vei veni și tu?
- Da. Am fost invitată.
- O vai, dar ce fericită ești domnișoară Russell doar pentru o amărâtă invitație la ceai.
- Domnișoară Lefebvre.