A doua șansă

Iubirea pură

După cină, Karston s-a dus în camera lui. La aproximativ o oră, ușa se deschide și pe ea intră Vivien întrebându-l dacă are puțin timp pentru ea.
- Mereu voi avea timp pentru tine draga mea. Spune, cu ce te pot ajuta?
- Cu multe, dar înainte de asta cum te simți? Nu ești obosit?
- A fost o zi obositoare n-am să te mint, dar sunt în regulă.
- Aș vrea să fac ceva pentru tine să te mai relaxezi puțin așa că vreau să îți propun ceva.
- Și anume?
- Vreau să îți fac un masaj, așa că întinde-te în pat și dă cămașa jos.
- P-Poftim?
- Nu vrei?
- Nu e asta, doar că nu vreau să te obosești.
- Hahahaha, ești sigur că ăsta e singurul motiv?
- D-Da.
- Atunci de ce ești tot roșu la față dragule?
- Ți se pare.
- Sigur că da.
Vivien s-a apropiat periculos de el și i-a șoptit la ureche seducător:
- Nu-ți face griji pentru mine, m-am pregătit pentru asta.
A rămas încremenit când a auzit-o, făcându-se și mai roșu. Fără alte vorbe, ea l-a luat de mână și l-a dus spre pat. I-a desfăcut nasturii de la cămașă și i-a spus să se întindă. Acesta a ascultat-o fără nici-o problemă, iar Vivien a început să îi facă un masaj la spate.
- Scuze că nu e chiar atât de eficient, e puțin cam greu cu o singură mână.
- Nu e nici-o problemă.
- Cum e?
- E relaxant, mulțumesc mult, chiar aveam nevoie de unul.
- Mă bucur să aud asta.
A continuat cu masajul încă vreo zece minute, după care s-a gândit să îl provoace puțin așa că l-a sărutat pe ceafă. Acesta neașteptându-se la gestul ei s-a întors uitându-se la ea.
- V-Vivi?!
- Așa mă cheamă.
- Ce faci?
- Bine, tu?
- Nu mă lua cu ,,bine, tu''. Ști la ce mă refer!
- Nu-ți place?
- Nu e asta. Nu mă provoca. Și așa nu-ți imaginezi ce greu e să mă abțin.
- Nu ți-am cerut eu asta.
- Știu, dar nu vreau să crezi că mă grăbesc și să te simți prost.
- Iubitule, închide puțin ochii te rog.
A ezitat puțin să o facă, dar în final a renunțat și i-a închis. La scurt timp, aceasta i-a spus că poate să îi deschidă. Când a făcut-o a rămas fermecat de ce vedea. Vivien purta o rochie roșie scurtă de noapte, din mătase cu dantelă neagră. Lumina lunii care intra pe fereastră bătea fix pe ea, făcând să accentueze forma corpului ei perfect. Aceasta cu un zâmbet cald pe chip i-a spus că era surpriza pe care a vrut să i-o ofere. I-a pus mâna pe obraz, mângâindu-l și spunându-i că îl iubește și îi mulțumește pentru că a ales o femeie ca ea.
- Vivien, scumpa mea iubită, ești perfectă din toate punctele de vedere. Eu ar trebui să îți mulțumesc că ai ales un tiran ca mine. Eu deja te consider regina mea.
S-a apropiat de buzele ei sărutând-o, luând-o în brațe și așezând-o în pat. Acesta s-a pus deasupra ei și a continuat să o sărute cu pasiune și dorință. Încet i-a dat rochia jos și a admirat fiecare părticică. Nu a putut să nu se întristeze când a văzut atâtea cicatrici pe corpul ei superb. Nu a trecut neobservat acest lucru și ca să îi ridice puțin moralul ea i-a atras atenția.
- Iubitule, nu fă fața asta te rog. Nu ai greșit cu nimic. Cicatricele astea sunt urmele trecutului meu, nu al tău. Îmi pare rău dacă nu e ce te așteptai să...
- Nu. Nici pe departe Vivien. Cu cicatrici sau fără, ești perfectă. Sunt doar trist că nu am putut să fac să nu suferi din cauza lor.
Vivien nu i-a spus nimic doar i-a zâmbit și l-a sărutat, iar el i-a corespuns, însă înainte să facă pasul următor aceasta l-a oprit.
- Karston, trebuie să ști că e prima dată așa că nu mă pricep prea bine.
- Nu-ți fă griji, învățăm împreună.
Noaptea aceia nu au uitat-o nici unul dintre ei. A fost noaptea când au devenit unul, acea noapte când toate emoțiile și sentimentele lor pure au fost spuse. Dimineața, regele s-a trezit primul. A observat cum iubita lui dormea liniștită pe pieptul lui. Fericit, acesta a cuprins-o cu brațele și a sărutat-o pe frunte. Datorită gestului lui, ea s-a trezit somnoroasă și i-a zâmbit când a dat de chipul iubitului ei.
- Bună dimineața draga mea.
- Neața' scumpule.
- Cum ai dormit?
- Ca dusă.
- Te doare ceva? Am încercat să fiu cât de atent am putut.
- Nu-i nimic, sunt bine, dar mi-e foame.
- Atunci să mâncăm împreună.
Karston s-a ridicat și a ajutat-o pe Vivien să se îmbrace, după care a sunat din clopoțel. O servitoare a venit repede, iar regele i-a spus să aducă micul dejun. Până când aceasta a adus mâncarea, Karston își ajuta iubita să se pieptene. Mâncarea a ajuns în scurt timp așa că cei doi s-au pus să mănânce. El având mult de lucru a plecat chiar după ce a terminat de mâncat. Nu a durat mult timp și Vivien a fost anunțată de unul dintre gărzile de la intrare că băiețelul a venit din nou cum promisese. I-a spus să îl conducă în sala de așteptare până vine și ea. Garda a făcut cum i s-a spus, iar Ivan a așteptat-o cuminte. Când ea a ajuns s-a ridicat repede și și-a aplecat capul.
- Nu trebuie să îți apleci capul. Ridică-l te rog. Cum mai ești micuțule?
- Foarte bine domnișoară!
- Mă bucur să aud asta. Am o veste bună pentru tine. Am găsit un post care ar fi perfect și cred că ți-ar plăcea.
- Pe bune?!
- Haha, da pe bune. Haide, trebuie să îți întâlnești angajatorul.
- Sigur! Cine e?
- Regele.
- R-Regele?! D-Dar...
- Nu-ți fie frică, voi fi cu tine. În plus regele e foarte simpatic ai să vezi.
Cei doi s-au dus în biroul regelui. A bătut la ușă și au intrat. Băiatul era speriat știind că o să îl întâlnească pe însuși regele. Auzi-se că e un tiran cu sânge rege care omoară pe oricine nu-i respectă cuvântul. Vivi, l-a luat de mână să îl mai liniștească și s-au așezat amândoi pe canapea.
- Karston, el e băiețelul de care îți spuneam. Ivan prezintă-te te rog.
- B-Bună ziua... m-mă numesc I-Ivan.
- Ivan, deci. Iubita mea a spus că ești iscusit la flori. Grădina regală e foarte mare, iar grădinarul nostru face față cu greu. M-am gândit să îi găsesc un ucenic, iar Vivien s-a gândit la tine. Ți-am văzut buchețelul pe care i l-ai dat ei și mi-a plăcut; așa că m-am gândit să te angajez ca ucenic de grădinar. Bineînțeles vei fi plătit. Am înțeles că ai o soră care e bolnavă și trebuie să o ajuți.
- Da... E surioara mea mai mică. E slabă și se îmbolnăvește repede. Dar chiar vorbiți serios? Chiar pot lucra aici la palat?
- Da, cât de repede poți. Mâine de preferat te muți aici.
- D-Dar nu pot să îmi las surioara singură în timp ce eu stau aici.
- Adu-o și pe ea. Câți ani are?
- Opt ani.
- Hmm, e mică pentru a munci. Nu-i problemă, mă gândesc până atunci. Mâine va fi pregătită o cameră pentru voi așa că ai face bine să fi prezent.
- Sigur! Îmi voi da silința! Mulțumesc! Mulțumesc!
Din cauza emoțiilor și fericirii a început să plângă în hohote. Vivien l-a mângâiat pe spate ca să îl mai liniștească puțin. După ce s-a liniștit a plecat fericit nu înainte să îi mulțumească ei pentru tot ajutorul pe care i l-au dat. Vivien era prinsă în gânduri până când regele a sărutat-o pe frunte.
- Ce e draga mea?
- Karston vreau să învăț cât de repede și să devin regina ta. Vreau să fac atât de multe să ajut copii ca el și nu numai. Vreau ca populația să aibă condiții mai bune. El doar a ascultat cu zâmbetul pe buze și se gândea cât de norocos e că a cunoscut-o în pădurea aceia.
- O să fi regina mea, stai liniștită. Mâine e un consiliu cu nobilii și vreau să oficializez relația noastră și poziția ta de viitoare regină acolo. Va fi un prilej perfect. Mă gândeam dacă vrei să participi. Ai sprijinul unor nobili, dar nu va fi ușor să le câștigi încrederea celorlalți, dar știu că poți.
- Mulțumesc că ai încredere în mine. Ești sigur că ar trebui să particip și eu?
- Cu siguranță.
- Bine atunci. Mă duc să mai studiez. Ne vedem mai târziu.
- Bine, dar să nu te obosești prea tare.
- În regulă, promit. Ne vedem.
Regele se uita la ea cum se ridică și pleacă. Vroia să termine cât mai repede munca ca să petreacă timp cu ea așa că s-a pus din nou pe treabă, însă la cât avea de lucru a terminat târziu. În drum spre camera ei s-a întâlnit cu Anne care i-a spus că Vivien e în bibliotecă și doarme. A mers în bibliotecă și a luat-o încet în brațe, ducând-o în cameră și așezând-o în pat. Dimineață, Anne și Ivy au trezit-o și pregătit-o pentru consiliu. După scurt timp regele a venit după ea ca să meargă împreună. În drum spre sală regele i-a spus că va fi și Alton prezent, dar să nu-l bage în seamă și că orice s-ar întâmpla va fi lângă ea și o va susține. Aceasta i-a mulțumit spunându-i și că își va da toată silința. Au intrat în sală și s-au așezat. În sală au început șușotelile nobililor în legătură cu prezența ei acolo. Deranjat de asta, regele i-a făcut pe toți să tacă doar cu privirea. Aceștia de frică nu au mai scos nici-un sunet. Făcându-se liniște, regele a putut în sfârșit să vorbească.
- Știu că vă întrebați ce caută domnișoara Vivien aici. Răspunsul este simplu. Vreau să anunț oficial logodna noastră.
- Logodnă?!
Toți nobilii au strigat șocați de veștea pe care le-a dat-o regele lor.
- Nu se poate așa ceva majestate!
- Așai așai! E o femeie fără influență politică!
- Nu e capabilă să se descurce cu îndatoririle regale! Aveți nevoie de o regină demnă!
- Liniște! Insultele la adresa ei sunt ca insultele la adresa mea și nu am să tolerez așa ceva! Care mai îndrăznește să comenteze să învețe să trăiască fără limbă!
Se simțea o tensiune și o spaimă incredibilă în sală. Vivien se simțea incomod așa că a vrut să mai taie din presiunea aceia. I-a atras atenția regelui punându-și mâna pe ale lui și zâmbindu-i. Acesta uitându-se la ea oftând și relaxându-se puțin.