A doua șansă

Pregătiri pentru bal

- N-ai de ce să-mi mulțumești, măcar atât pot să fac și eu că mă lași să stau aici... Am o rugăminte totuși.
- Sper că nu este vorba să te omor.
- Nu, de data asta nu. E despre orașul ăsta. De când am venit aici nu am mers să văd cum e, am stat doar în palat. Dacă ai timp după bal, ai vrea să îmi arăți capitala?
- Sigur că da Vivien, mi-ar face mare plăcere.
- Mersi!
Îl îmbrățișez strâns și nerezistând am început să plâng. Karston nu înțelegea de ce fac asta, dar eu da. Va fi ultima dată când o să mai stau lângă el. După ce mi-am revenit puțin l-am lăsat să lucreze în continuare în timp ce eu m-am dus să mă plimb prin grădină. A început să îmi placă mult grădina asta, e ca o oază de liniște. Eram prinsă în gândurile mele și nu mi-am dat seama că din instinct am ajuns fix unde am găsit pasărea Phoenix. De data asta nu era în copac. M-am așezat lângă el și ca data trecută am început să cânt melodia mea preferată. Peste puțin timp aud un sunet ciudat. Când îmi ridic capul, pasărea a revenit și stătea fix pe creanga de data trecută.
- Bună frumoaso! Mă bucur să te văd din nou!
Pasărea a coborât din capac și s-a așezat pe genunchii mei.
- Nu ești deloc sperioasă. Nu înțeleg de ce ceilalți spus că sunteți așa. Hmm, buu!
Degeaba. Pasărea nu s-a speriat, ba din contră, își înclină capul într-o parte și se uită la mine, după care zboară pe umărul meu și își lipește ciocul de obrazul meu.
- Aww, ce adorabilă ești! Mi-ai dai un pupic cumva?
O mângâi, iar ea începe să fie și mai comodă în preajma mea. După ceva timp am ațipit cu pasărea încă pe umărul meu.
- Vivien, trezește-te.
-... Încă cinci minute Liza...
- Vivien, haide trezește-te, o să te doară spatele dacă mai stai mult așa.
Încet încep să îmi deschid ochii și îl văd pe Karston zâmbind la mine.
- Karston?
- În carne și oase. Acum haide, ridică-te, vreau să îți arăt ceva.
- Dar pasărea este încă...
Îmi dau seama că pasărea nu mai e pe umărul meu. A plecat? În fine.
- Ce vrei să îmi arăți?
- O să vezi, haide.
Karston m-a luat de mână și m-a dus prin palat până am ajuns la o ușă mare. O deschide și când intrăm îmi dau seama că suntem într-o bibliotecă.
- Uau, e așa mare!
- Am auzit servitoarele cum că te plictisești. M-am gândit că poate ți-ar plăcea să citești ca să treacă timpul. Scuze că nu pot fi cu tine mai mult timp, dar promit că după bal o să îmi fac timp ca să putem petrece mai mult timp doar noi doi.
Mai mult timp doar noi doi... mi-ar fi plăcut. Of Karston, de ai ști...
- Vivien?
- Da?
- E totul în regulă? Fizic ești aici dar cu mintea în altă parte. La ce te tot gândești?
- La nimic special. Mă gândeam cum va fi balul. Nu am mai participat la unu până acum.
- O să îți placă, nu te stresa cu asta.
- Haha, okay! Apropo, mulțumesc că te-ai gândit la mine. Îi spun în timp ce îi zâmbesc larg.
- S-sigur nici-o problemă.
Karston își întoarce privirea în altă parte, dar pot observa că a roșit. Aw ce drăguț e!
După faza aceea, el a trebuit să plece rămânând singură și plimbându-mă prin bibliotecă ca să aleg o carte. Mi-a sărit în ochi o carte pe care scria istoria regatului Kraphon.
- Hmm, interesat, hai să văd ce e cu regatul ăsta.
Am început să citesc și nu mi-am dat seama cât timp a trecut până când Anne a venit să mă anunțe că e timpul pentru cină. Am lăsat cartea pe masă și m-am dus la cină. Karston mă aștepta ca de obicei. Îmi zâmbește când mă vede și începem să mâncăm. În timp ce mâncam mă frământa ceva de care nu am ținut cont.
- Auzi, Karston.
- Da?
- Eu ți-am spus că o să fiu partenera ta la bal, dar nu am ținut cont de ceva... Ce anume voi purta pentru bal?
- Hahaha, nu îți face griji pentru asta Vivien. Am totul sub control. Mâine va veni proprietara celui mai popular magazin de îmbrăcăminte. Se pare că doamnelor le plac foarte mult.
- Uau, nu credeam că te pricepi la așa ceva.
- Nu mă subestima, vorbești cu regele.
- Vai, mă scuzați înălțimea ta.
- Să zicem că de data asta o să trec cu privirea.
Am râs amândoi și ne-am continuat după cina. La final, Karston m-a condus în cameră.
- Noapte bună, Karston.
- Somn ușor, Vivien.
Următoarea zi așa cum a spus el a venit doamna cu rochiile. Mi-a luat măsurătorile și mi-a arătat un catalog punându-mă să aleg un model, însă nu erau nici una pe gustul meu. Erau prea pompoase pentru mine.
- Ați putea să nu fie atât de bufantă jos și umerii să fie goi? Peste să port doar un șal subțire. Aș vrea ca rochia să fie roșie, în partea de jos și sus la bust să fie cu dantelă.
- Nu am mai auzit de un astfel de model, dar sună splendid! De îndată o să mă și ocup domnișoară Vivien!
- Mulțumesc frumos.
A plecat foarte încântată. Mă bucur că nu a strâmbat din nas la ideea mea. După patru ore de ales materialele și modelul, în sfârșit am putut avea timp pentru mine. Am mers în bibliotecă și am luat cartea cu istoria regatului, după care am mers în grădină la copac fiind o vreme frumoasă afară. M-am așezat jos și am început să citesc. Eram atât de concentrată la carte încât nu mi-am dat seama cât timp a trecut. Ivy a venit după mine să îmi spună că e deja ora cinei. Am pus cartea înapoi și m-am dus să i-au cina. Ca de obicei Karston era la masă deja.
- Ceau Karston! Scuze de întârziere, am citit o carte interesantă și am pierdut noțiunea timpului.
- Nici-o problemă Vivien, mă bucur că îți plac cărțile din biblioteca regală.
- Sunt foarte multe cărți pe care nu le-am citit. Sunt genuri diferite față de unde vin eu.
- Ce cărți îți plăceau să citești când erai acasă?
- Nu îți spun că o să râzi.
- Promit pe poziția de rege că nu o să fac asta.
- ... Cărți de dragoste.
- De ce de dragoste?
-... Pentru că visam să întâlnesc și eu prințul acela din povești care să fie alături de mine și să mă iubească așa cum eram... deși știam că nu se va întâmpla niciodată.
- Și dacă deja l-ai întâlnit?
- Crede-mă, nu l-am întâlnit. Nici nu l-am căutat. Nu aveam timp de iubire când știam că mai am puțin de trăit... În orice caz, nu cred că o să se uite cineva la mine. Mai ales aici unde nu sunt în mediul meu, nu știu cum gândesc oamenii de aici. Plus și de cumva întâlnesc pe cineva special, nu va ține.
- De ce ești atât de sigură?
- ... Doar... așa simt. Putem schimba subiectul te rog? Nu aș vrea să vorbesc despre asta.
- Sigur, scuze dacă te-a incomodat întrebarea mea.
- Nu e asta, stai liniștit!
- Apropo, cum îți este palma? Te mai doare? Se vindecă bine?
- Absolut! E mult mai bine, mulțumită ție mă simt bine.
- Nu ai pentru ce să îmi mulțumești, nu am făcut nimic.
- Din contră Karston, ai fost atent cu mine, te-ai preocupat să îmi aduci un doctor bun ca să mă trateze, ai fost atent cu mâncarea să aibă cât mai multe vitamine, cu odihna la fel. Ești rege, și chiar și așa tot te-ai gândit la mine. Așa că îți mulțumesc mult.
I-am răspuns cu toată sinceritatea cu un zâmbet larg pe buze. Am observat că s-a roșit puțin în obraji.
E atât de drăguț când face asta.
- N-nu ai de ce Vivien. Nu știam că asta gândești despre mine.
- Normal! Ești un bărbat minunat Karston, deși la început nu mi-ai plăcut deloc, erai arogant și narcisist! Dar am încercat să te cunosc mai bine și mi-am dat seama ce fel de persoană ești cu adevărat.
- Regreți?
- Deloc! Sunt fericită cum nu am fost de foarte mult timp! Mersi!
- Cu plăcere Vivien.
- Spune-mi Vivi. Așa îmi spunea prietena mea cea mai bună.
- Bine, Vivi.
I-am zâmbit și ne-am continuat masa.
Timpul a trecut repede, iar ziua balului a sosit. Doamna care mi-a făcut rochia a livrat-o în siguranță. Când am văzut-o nu îmi venea să cred. Era o rochie superbă, exact cum îmi doream. Dânsa a mai adăugat bijuterii pe rochie să fie mai elegantă. Anne m-a ajutat să mă schimb, urmând ca Ivy să îmi aranjeze părul și să mă machieze.
- Sunteți gata domnișoară! Arătați splendid! Ca o adevărată prințesă, cu siguranță majestatea sa va rămâne fără cuvinte când vă va vedea! Îmi spune Ivy încântată de cum arăt.
- Uitați-vă în oglindă domnișoară Vivien.
- Sigur Anne.
M-am dus la oglindă, dar nu îmi venea să cred că sunt eu. Rochia sclipea atât de frumos, îmi venea atât de bine. Părul împletit și prins într-un coc arăta super, iar machiajul nu prea strident se potrivea perfect cu tot.
- Aici este ultima piesă. Majestatea sa mi-a spus că această diademă vă aparține. Permiteți-mi să o pun.
Anne mi-a pus diadema, cu ea arătam ca o adevărată prințesă.
- Nu îmi vine să cred că sunt eu. Nu știam că pot străluci așa.
- Arătați superb domnișoară! Haideți, să nu lăsăm lumea să vă aștepte!
- Haha, ok Ivy.
- Vivi, ești gata? Pot să intru?
- Sigur Karston!
Ușa se deschise și pe ea intră el. Era îmbrăcat super elegant, arăta sexy în costum acela alb cu roșu.
- Vivi, arăți... arăți...
- Arăt... cum? Nu îmi stă bine așai?
- Din contră arăți incredibil! Nu găsesc cuvinte potrivite să te descrie.
- O să o i-au de bine atunci, mulțumesc Karston și tu arăți sexy!
- S-sexy?
- Da! Îți stă foarte bine. Mergem?
- S-sigur, haide.
Ne-am îndreptat spre sala de bal. Aveam emoții și o grămadă de gânduri.
Dacă nu o să mă descurc? Ce să fac?
- Vivi, ești bine?
- Da, doar că am emoții.
- Va fi bine, crede-mă.
I-am zâmbit și mulțumit pentru încurajare. Am ajuns în fața unei uși mari. Gărzile ne-a deschis ușa și am intrat împreună ținându-ne de mână.