A doua șansă

Blestem repetat

În ultima clipă regele a prins-o de talie și a tras-o înapoi pe balcon.
- Vivien! Ce te-a apucat?! Ce se întâmplă cu tine? Spune ceva iubirea mea...
Se uita la ea neputincios. A fost atât de speriat când a văzut că s-a trezit și nu o mai vedea în pat, în schimb era cât pe ce să sară de la balcon. Pe chipul ei nu era nicio expresie, doar lacrimile cum curgeau pe chipul ei palid mai aminteau că încă trăia.
Îl durea atât de tare să o vadă pe femeia iubită că suferă atât de tare încât vrea să se sinucidă. A îmbrățișat-o cu atenție ca și cum ar fi fost de porțelan, nemaiputând ține în el a început să plângă în tăcere în timp ce continua să o îmbrățișeze.
Strigătul regelui a alarmat atât gărzile cât și servitorii. Aceștia au dat buzna în cameră îngrijorați. I-au găsit pe cei doi stând pe jos pe balcon.
- Majestate sunteți bine?!
Karston nu a spus nimic preț de un minut întreg până când s-a desprins din îmbrățișare și a luat-o pe sus în brațe punând-o în pat din nou.
- Sunt bine, la prima oră mâine dimineață vreau ca ducele de Almiond să fie prezent la palat. Ai auzit, Alton?
- Desigur înălțimea voastră.
- Bun. Acum toată lumea poate pleca.
La ordinul regelui toată lumea a părăsit încăperea rămânând doar cei doi din nou.
Dimineața următoare ducele a ajuns la palat. Nu știa la ce să se aștepte datorită chemării atât de devreme a regelui. A fost condus în camera lui Vivien unde se afla și regele.
- Mai chemat?
- Derrick... aseară Vivien vroia să se sinucidă.
- Poftim?
- Din cauza oboselii am ațipit câteva minute, iar când m-am trezit nu am mai văzut-o în pat. M-am uitat speriat prin cameră și am văzut-o pe balcon la marginea balustradei gata să sară. Am avut noroc că am prins-o chiar la timp. Ce se întâmplă cu ea? Nu a reacționat deloc când am strigat.
- ...Cred că în vis a experimentat aceași situație sau cel puțin aproximativ aceași situație. Cum s-a trezit în oarecare măsură din vrajă, corpul ei reacționează la ce experimentează în continuare. Nu pot ști ce s-a întâmplat cu adevărat, dar un lucru e cert, ceea ce visează e peste puterile unui om normal. Trebuie să o faci să se trezească cumva.
-... Alton!
- M-ați chemat majestate?
- Du-te și cheamă-l pe Carlton.
- Acum mă duc.
- Derrick mulțumesc că ai venit. Știu că ești ocupat cu organizarea nunții, dar chiar era o urgență.
- Nici-o problemă. Și eu vreau să se trezească cât mai repede. Vreau să știu ce persoană poate fi ca să înmoaie inima unui tiran ca tine.
- Haha, ce glumă bună, ce să zic.
- Mă bucur că te-am făcut să te simți mai bine. Acum trebuie să plec, Eleonora cred că s-a trezit și nu am apucat să îi spun unde am mers așa de dimineață.
- Înțeleg, du-te atunci.
- Ține-mă la curent dacă e ceva schimbare.
- Bine.
Ducele a plecat înapoi la conacul lui, iar între timp comandantul gărzii regale a ajuns.
- Cu ce vă pot ajuta majestate?
- Carlton vreau să mai aduci pe cineva în care ai încredere și să fiți cu Vivien în fiecare secundă când nu sunt eu prin preajmă. Nu vreau să se repete incidentul de aseară. Și dacă e ceva mă anunți de îndată oriunde aș fi.
- Cum porunciți.
- Bine, o las în grija ta, am niște treburi de rezolvat și vin cât de repede pot.
- Desigur, nu vă faceți probleme o voi proteja cu propria mea viață.
Regele i-a dat un sărut pe frunte lui Vivien și a plecat la întâlnirea de consiliu care era planificată acum o săptămână și a fost amânată până acum.
Fiind vreme bună, Carlton împreună cu servitoarele lui Vivien, Anne și Ivy au decis să se plimbe prin grădină știind că înainte domnișoarei îi plăcea foarte mult. La intrarea în grădină cealaltă gardă a sosit așa cum i s-a poruncit. Cele două servitoare au îndrumat-o pe Vivi peste tot cu maximă atenție și i-au povestit despre viața pe care a avut-o în palat, însă din păcate nici-o schimbare. Așa a trecut o săptămână de când Vivien era în starea aceia. A mai avut tentative inconștiente de sinucidere, dar Karston a fost mereu lângă ea. I-a tot spus tot felul de povești de la cum s-au întâlnit, povestea cu balul de ziua lui, de cum l-a învățat unele obiceiuri de-ale ei, de când i-a confesat că nu vine din lumea asta și cât de mult o iubește, dar nu a avut ocazia să îi spună.
Într-o zi, Ivy făcea curățenie în camera domnișoarei și a dat întâmplător de un caiet legat cu o fundă roșie. Crezând că e ceva important, i l-a înmânat regelui, iar acesta curios a desfăcut funda și a început să citească conținutul. Și-a dat seama că e un fel de jurnal.
„Nu îmi vine să cred că a trecut o săptămână de când sunt în lumea asta. Nu știu cum să fac să scap de calvarul acesta. Sunt sătulă, mi-e frică să încep o nouă viață, tot ce vroiam era odihna veșnică nu să fiu lovită încă odată de o altă soartă. Nu îmi e ușor deloc, dar am început să încerc în perioada în care voi sta aici să îl cunosc pe Karston și mi-am dat seama că nu e chiar atât de arogant, narcisist, fraier și nemernic pe cât îl credeam. E chiar amuzant și plăcut să petrect timpul cu el chiar dacă nu e așa de mult fiind mereu ocupat.”
- Vivi...
Karston crezând că poate se afle o informație ce îl poate ajuta să o trezească citește în continuare până când dă de ceva ce îi atrage atenția.
„Mâine va fi balul în cinstea zilei de naștere a lui Karston. Va fi ultima dată când ne vom mai întâlni. Nu mai pot să stau, am găsit o modalitate de a muri fără durere. Mi-e frică că dacă stau mai mult din cauză că încep să simt ceva pentru el nu o să pot face acel pas. Deja îl iubesc, dar știu că nu se va uita niciodată la o fată ca mine și el merită pe cineva care să îl facă cu adevărat fericit. Sunt sigură că va trece repede peste moartea mea, dar ceva în interior tot mă doare din cauza acestui gând. Otrava pe care am găsit-o e o substanță subtilă care dă impresia unei probleme medicale. Vreau să îi ofer cea mai frumoasă noapte de bal din viața lui. Vreau să îi ofer cadoul pe care i l-am făcut, deși știu că nu e nu știu ce, dar sper să îi placă; e pana de la pasărea Phoenix. L-am personalizat la un stilou, sper să îi placă.”
Ce? Avea de gând să moară după bal? Nici nu am știut prin ce trece.
- Cum am putut fi așa prost să nu-mi dau seama...
Regele a închis caietul și a mers la ea în cameră. Stătea pe scaun lângă geam și se uita în gol. Anne era de data asta în grijă, în timp ce Carlton stătea în spatele lui Vivi.
- Amândoi ieșiți acum.
Cei doi se uitau unul la celălalt neînțelegând ce se petrece, însă nu au contestat ordinul lui așa că au făcut cum li s-au spus. După ce au ieșit, Karston s-a așezat în genunchi în fața ei și a luat-o de mâini, iar cu lacrimi în ochi i-a spus:
- Îmi pare rău Vivien, nu am știut prin ce treci. Am fost un prost crezând că o să ai o viață ușoară după câte ai trecut. Te rog iartă-mă.
Ca de obicei nu a spus sau reacționat în nici-un fel. Karston și-a ridicat privirea spre ea și cu un gram de încredere a sărutat-o pe buze. Era sărutul pe care îl aștepta cu ardoare să îl ofere femeii pe care o iubește. Era un sărut sincer și gingaș care exprima tot ceea ce simțea pentru ea.
-... Al...
Karston a rămas în șoc. Nu îi venea să creadă ce auzise. Pentru o secundă a crezut că i s-a părut.
- V-Vivi? Vivien! Mă auzi?! Sunt eu, Karston! Vivien!
...
- Nu mai vreau. Aceași poveste din nou și din nou! Nu mai vreau să văd sau să aud nimic! Te implor Liza! Omoară-mă, ai milă de mine!
- Vrei să scapi așa ușor prin moarte Vivien? Ar trebui să suferi și mai mult, dar ca să vezi că am suflet, te las într-un loc unde nu te va mai deranja nimeni, vei trăi acolo o eternitate fără cineva prin preajmă, acesta e blestemul tău.
-... Sincer Liza, sunt conștientă că sufletul meu în viața precedentă a ales acest destin pentru a se vindeca, cu siguranță a avut motivele lui, dar nu a fost de ajuns viața în suferința de atunci, am fost blestemată cu încă una acum, și uite unde sunt. Simt că ceva din mine se stinge încetul cu încetul și înțeleg că am pierdut lupta din nou. Mi-aș fi dorit doar să îi spun lui Karston numele persoanei care îi vrea răul ca să îl avertizez. Ăsta e singurul meu regret.
- Ai terminat? Sunt sătulă de tine, vreau să termin cât mai repede să nu te mai văd.
-... Sigur, sunt gata.
Fără să mai spună ceva, cu un gest din mână ajung într-o grădină. Toată grădina era înghețată, iar frigul și gerul îngreuna situația.
Deci aici voi sta de acum înainte eh?... Karston, îmi va fi dor de tine, sper să îți trăiești viața plină de fericire și iubire. Îmi pare rău că nu te-am putut ajuta.
...
- Și zici că a spus „Al” și a plâns?
- Da, asta am spus. Înseamnă că vraja a devenit mai slabă?
-... Ba din contră. Vraja e mult mai puternică și mi-e teamă că șansele se micșorează îngrijorător de mult. Ceva nu e în regulă. Sufletul ei îngheță, pot simți cu siguranță asta.
- Poftim? Cum e posibil?! A încercat să vorbească! Asta ar însemna că e mai bine nu mai rău!
- Karston trebuie să îți spun ceva...ceva de care îmi era frică să nu se adeverească.
- Ce-i?
-... Simt cum sufletul e din ce în ce mai slab, asta înseamnă că... a început să moară.
-... Ce? Nu... nu se poate! Duce! Trebuie să existe o soluție! Nu o pot pierde!
-... Ar fi o cale, dar sunt doar zece la sută șanse de reușită.
- Care? Fac orice trebuie ca o salvez.
-... Am găsit o scriere de-a străbunicului într-o cutie ascunsă de bunicul în subsolul conacului. Am citit-o, dar e periculos, dacă nu reușește vraja... va muri imediat...