A doua șansă

Un suflețel micuț

- Domnișoară Lefebvre, vrei să insinuezi că invitația mea, a ducesei de Almiond, e o invitație amărâtă? Ești conștientă de ce spui acum?
- Ducesă de Almiond, nu am vrut să vă insult. Nu aceasta a fost intenția mea. Am vrut să o fac conștientă pe domnișoara Russell că e doar o invitație la ceai, dar pentru ea presupun că e ceva important, doar vine de cine știe ce orășel uitat de lume.
- Domnișoară Lefebvre...
- E în regulă ducesă. Mă bucur să te văd domnișoară Lefebvre. Pentru înștiințarea ta, domnișoară, sunt fericită într-adevăr să fiu invitată de ducesa de Almiond la ceai pentru că este prietena mea dragă.
- Vivien...
- Așa că am să te rog să o respecți. Atât pe ea cât și pe mine deoarece nu țin minte să fim apropiate.
- Tu, cum îți permiți să vorbești așa cu mine?!
Fiica ducelui a ridicat mâna pregătită să o lovească. În momentul acela Vivien s-a speriat și a strigat punând toată atenția celorlalți asupra lor.
- Nu!
Era pregătită să primească lovitura, dar nu a mai ajuns pentru că regele a oprit-o.
- Tu, îți permiți să ridici mâna la iubita mea?! Cred că ai înnebunit cu adevărat!  Vrei să mori?!
- M-Majestate, vă implor dații drumul! Nu știe cu cine vorbea. E doar o fată neștiutoare!
- Duce, nu-mi pasă. Oricine încearcă să îi facă rău iubitei mele devine dușmanul meu. Ca toată lumea să înțeleagă asta... Carlton!
- Da sire?
- I-a femeia asta de aici și închide-o în temniță. Nu o lași afară până nu spun eu!
- Cum porunciți.
- Majestate, vă implor reconsiderați! Nu puteți face asta!
- Privește numai. Ar trebui să-mi mulțumești că scapi doar cu atât.
- Vă implor majestate! Nu puteți să-mi faceți așa ceva! Nu am greșit cu nimic să merit umilința asta!
- Taci! Nu vezi unde ne-a adus aroganța ta?!
- Dar, tată!
- În locul tău aș tăcea domnișoară Lefebvre. Asta dacă mai ai puțină demnitate.
- Majestate!
- Luați-o.
- Nu! Dați-mi drumul!
Gărzile au luat-o și închis-o în temniță. Regele s-a întors spre iubita lui care încă era speriată și tremura. A îmbrățișat-o strâns și a încercat să o calmeze.  În jur se auzeau doar șușoteli despre scena întâmplată. Majoritatea nobililor îi dădea dreptate lui Vivien, dar erau câțiva care o acuzau pentru un comportament sfidător asupra fiicei ducelui.
- Iubirea mea, vrei să iei puțin aer?
- Da, te rog, am mare nevoie.
- ...Vivi. În regulă.
Regele a condus-o pe balcon. Briza nopții a început să o liniștească repede.
- Îmi pare rău. Am stricat tot.
- Ce vorbești Vivien? Nu ai greșit cu nimic. Eu ar trebui să îmi cer scuze pentru că am fost neatent și femeia aia s-a apropiat de tine. Dacă nu ajungeam la timp...
- Dar ai ajuns și asta e tot ce contează, așa că nu ai de ce să îți ceri scuze. Nu-ți dai seama, dar m-ai protejat să nu mă lovească. M-am speriat tare. E ca și cum am mai experimentat același lucru cu ea.
- O să investighez acest aspect. Te rog dacă îți mai aduci aminte, orice mic detaliu să îmi spui te rog.
- Bine. Ne întoarcem?
- Te-ai mai liniștit?
- Da, sunt okay acum.
- În regulă, atunci să ne întoarcem înăuntru.
A luat-o de mâna dreaptă și a pus-o din nou pe brațul lui, intrând. Lumea părea că s-a liniștit și au continuat să se simtă bine la bal. Cei doi au mai dansat câteva piese și au discutat cu invitații, de data aceasta împreună.
- Domnișoară Vivien mă bucur că sunteți bine. Cred că a fost o experiență șocantă.
- Mulțumesc pentru atenție conte Clark, sunt bine acum mulțumită regelui.
- Vai vai, dar ce pereche frumoasă faceți.
- Mulțumim conte.
- Majestate, domnișoară Vivien, aveți un moment?
- Duce și ducesă de Almiond, sigur că da. Conte, ne cerem scuze, dar trebuie să te lăsăm momentan.
- Sigur că da, nici-o problemă înălțimea ta. Domnișoară Vivien mă bucur că v-am revăzut. Să aveți o seară încântătoare.
- La fel pot spune și eu conte Clark.
Contele a plecat și a rămas cei patru.
- Majestate, noi ne vom retrage, soția mea este obosită.
- Sigur că da, mă bucur că ați putut veni în ciuda sarcinii ducesei.
- Eleonora ești bine?
- Sunt bine Vivien. M-a obosit cele întâmplate, dar nu-ți fă griji, o să fiu bine. Apropo, felicitări pentru comportamentul din seara asta. Te-ai descurcat de minune!
- Mulțumesc dragă. Să aveți drum bun spre casă. Noapte bună!
- Mulțumim domnișoară Vivien, asemenea vă dorim. Pe curând.
Cei doi au plecat, iar Vivien și Karston s-au așezat la locurile lor.
- Dragule, nu am apucat, dar vreau să îți dau ceva.
- Ce?
Vivien a făcut semn din mână, iar Anne a venit cu o cutiuță și i-a înmânat-o.
- La mulți ani iubitule!
Karston a luat cutiuța și a întrebat dacă poate să o deschidă. Aceasta i-a dat undă verde, așa că nerăbdător a deschis cutiuța. Înăuntru era o cravată albastră, dar ce i-a atras atenția a fost inițialele „V” și „K” tricotate la baza cravatei.
- Când o legi inițialele sunt așezate chiar la nod. Le-am tricotat eu. Știu că e un cadou simplu și cel mai probabil nu se compară deloc cu cadourile primite de la ceilalți, dar am vrut să îți fac ceva manual și simbolic. Îți place?
- E cel mai frumos cadou din seara asta iubirea mea. Mulțumesc mult, te iubesc.
- Chiar îți place? Mă bucur mult. Mă temeam că nu îți va plăcea cum e simplu. Nu cred că e cel mai bun cadou pentru un rege.
- Poate nu pentru un rege, dar pentru persoana iubită e cel mai potrivit cadou. Ești incredibilă Vivien.
Karston a sărutat-o în văzul tuturor, făcând-o pe aceasta să zâmbească fericită și pe ceilalți să rămână șocați de gestul regelui. Nu înțelegeau cum regele nemilos și cu sânge rece putea să zâmbească așa și cel mai important să se îndrăgostească de o femeie. Mereu le trata rece și indiferent, dar cu Vivien era diferit. Se simțea un întreg alături de ea și acceptat așa cum este.
Seara a trecut fără vreun alt incident. Toată lumea s-a simțit bine. Vivien era extenuată și a adormit în brațele lui. S-a trezit când acesta a pus-o în pat.
- Mmm, s-a terminat balul?
- Te-ai trezit? Da s-a terminat. Cred că ești extenuată, pune-te înapoi să dormi draga mea. Discutăm la dimineață.
- Somn ușor, dragule.
- Vise plăcute draga mea.
A lăsat-o să doarmă liniștită, iar el a mers să lucreze în biroul lui. Acum că a trecut balul trebuie să se concentreze pe ce e cu adevărat important și anume investigația despre fiica ducelui Lefebvre. Dimineața, Vivien a fost trezită de Ivy și Anne care au început să o pregătească pentru o nouă zi. La micul dejun a fost fericită să vadă că iubitul ei e prezent la masă. S-a așezat lângă el și au început amândoi să mănânce discutând de programul pe care îl au fiecare în ziua aceia.
- Voi fi în bibliotecă azi. Vreau să mai învăț despre regat ca să te pot ajuta. Nu mai vreau să te mai știu că stai până târziu ca să lucrezi.
-De unde ști că stau până târziu să lucrez?
- Chiar dacă nu pot să te văd din cauza volumului de muncă asta nu înseamnă că nu mă interesez de tine.
- Hahaha, am înțeles, am înțeles. Dar totuși nu vreau să te forțezi. De abia a trecut balul și încă doctorul ți-a spus să nu te suprasoliciți.
- Știu știu, nu am uitat ce a spus, am fost de față, mai ști? Doar vreau să fiu de folos. Suntem o pereche, trebuie să ne ajutăm reciproc.
- Ești incredibilă draga mea, ți-am mai spus?
- Hmm, aproape mereu.
- O să o zic mai des ca să fie mereu, nu aproape mereu.
- Haha, okay. Vezi că o să notez.
- Fă ce îți dorește inima.
- A da? Păi sincer, inima mea dorește să îmi dai un sărut. Ne vom vedea diseară și am nevoie de reîncărcare.
- Cu tot dragul mă supun cereri inimii tale.
Vivien a zâmbit fericită și după ce a primit ce a vrut, fiecare a mers să își termine treburile cât mai repede pentru a putea să aibă mai mult timp împreună.
A trecut așa o săptămână. O săptămână plină cu emoții deoarece a ajuns veste la palat că ducesa de Almiond a dat naștere unui băiețel complet sănătos. Auzind vestea, Vivien a mers în vizită împreună cu Karston. Cei doi au adus un cadou pentru micuțul duce. Când au ajuns au fost întâmpinați de duce, care i-a condus în camera unde se odihnea soția și bebelușul lui. Au intrat în cameră și s-au apropiat de ducesa care își ținea fericită în brațe băiețelul.
- Mă bucur că ați venit.
- Eleonora ești bine? Cum te simți?
- Sunt bine Vivien, obosită doar.
- Vai, dar ce scumpete de îngeraș aveți! Să vă trăiască.
- Mulțumim Vivien.
- Felicitări Derrick.
- Mulțumesc.
- Vivien vrei să îl ți în brațe?
- Eu? Nu aș putea.
- Te rog Vivien. Regele te poate ajuta. Știu că nu poți folosi o mână.
- Ar fi o onoare să ne fiți nași domnișoară Vivien. Tu și Karston.
- Dar nu suntem căsătoriți...
- E atât de important? Oricum urmează și nunta voastră.
- N-Nunta noastră?!
- De ce înveți din greu despre regatul aceasta dacă nu vrei să devi regină? Mi-ai spus că vrei să fi mereu lângă majestatea sa.
- E-Eleonora, nu-i momentul potrivit!
- A da, așa ai spus draga mea?
- Putem vorbi mai târziu despre asta?
- Hmm, fie. Dar nu scapi de asta.
- Știu că n-am norocul ăsta.
- Haide vreau ca nașa fiului meu să îl țină în brațe.
Vivien l-a mângâiat pe obraz, iar bebelușul cu mânuța lui mică a prins-o de un deget și nu i-a dat drumul. Micuțul a început să zâmbească și să râdă. Cei trei au rămas surprinși de reacția micuțului duce, însă Vivien era atât de himnotizată de gingășia copilașului încât nu și-a dat seama că pe obraz îi curgeau lacrimi.
- Vivi, ești bine? De ce plângi?
- Hă? Plâng? A, scuze, eram așa fericită încât nu mi-am dat seama. Karston ajută-mă să îl i-au în brațe.
Regele l-a luat cu grijă pe micuț, i l-a dat să îl țină într-un braț, dar a fost ajutată totuși de rege ca să nu îl scape.
Ducele și ducesa se uitau la amândoi cum împreună le ținea copilul.
- A-ți fi niște părinți incredibili. Mai ales tu Vivien.
- ...Să fiu mamă zici.