Gamble on souls

Capitolul 10.

"A fost aici."
★

–Spune-mi că n-ai făcut asta! Vocea lui furioasă mă face să-mi dau ochii peste cap.

–Știm amândoi că nu m-ai fi ajutat să o găsesc, Klaus.

–Pentru că e mult prea periculos!

–Lucy nu e periculoasă. Mă răstesc.

   După mult timp de suferință și lacrimi, devenisem imună. Știam asta. O simțeam. Ajunsesem la un armistițiu cu trecutul meu. Nu mă mai temeam să-i pronunț numele Sarei. Plecarea lui Xander nu mai era la fel de dureroasă. Iar Alek nu mai era băiatul care mi-a frânt inima. Lăsasem toate astea în urmă, concentrându-mă doar pe o singură persoană.

–Nu vorbeam despre ea, ci despre tine. Cu dependența ta, aceasta "vendetta" doar o să o alimenteze! Înțelege, Starr, o să fii moartă înainte să pui mână pe Lucy! Tot ce îl interesează pe nemernicul ăla e să te transforme în soldatul lui perfect, încă odată. Nu-l interesează dacă-ți pierzi umanitatea, dimpotrivă, asta așteaptă! Nu fii naivă! Urlă, scos din sărite.

   Priveam neputința din ochii săi și simțeam o mică fărâmă de regret. Klaus mă ajutase enorm în ultimele luni și știam că fără el, aș fi sfârșit moartă în apartamentul meu de mult, dar nu putea să mă înțeleagă. Nici nu avea cum. Durerea pe care o simțisem, toată agonia, le lăsasem să mă consume, simțindu-le până în măduva spinării și înapoi, în fiecare oră și minut din zi.

–După ce se termină totul, nu mă interesează ce o să vrea Zeke să fac pentru el. I-am împărtășit adevărul crunt, ferindu-mi privirea de a lui.

–Ți-ai vrut libertatea înapoi și ai pierdut-o dinainte să o ai. Asta va fi distrugerea ta! Tonul său glaciar spunea totul.

O parte din mine știa că face o mare greșeală, dar asta era și problema. Nu mai aveam nimic de pierdut!

–Știu ce fac, Klaus!

–Serios? Știi și că Zeke era obsedat de Clarissa? De ce crezi că și-a numit copilul Alekzandre? Omul e dement! Și încep să cred că asemănarea dintre tine și Clarissa îl stârnește! Încerc să te țin departe de diavol, iar tu îi sari în brațe?

Pentru o secundă, am făcut un pas în spate, șocată de ce-mi auzeau urechile, dar n-am lăsat asta să-mi întunece judecata. Aveam nevoie de o minte limpede, nu de una plină de îndoieli. Nu aveam nevoie de alte mistere și secrete antice.

–Doar promite-mi că o să ai grijă de Kyle și bunica mea. Oftez înfrântă.

   –Ce plănuiești?

   –O să fiu plecată din oraș pentru o perioadă. Nu știu cât o să dureze, așa că nu mă întreba.

   –Nu o face, Avril, nu merită!

   –Nimic din ce mi-ai spune nu o să mă facă să mă răzgândesc.

   –O să-l aduc pe Xander înapoi. Într-o ultima încercare de a mă face să mă răzgândesc, el aruncă ultima bombă capabilă să mă dezarmeze.

   Și atunci, am încremenit. Cuvintele sale mi se repetau la nesfârșit în minte.

"O să-l aduc pe Xander înapoi."
"O să-l aduc pe Xander înapoi."
"O să-l aduc pe Xander înapoi."

Nu putea să fie adevărat. Nu. Nu avea cum. Blufa!

   –Minți! L-am atacat furioasă.

   –Știu unde e din clipa în care a plecat, Avril. Mărturisirea sa m-a zguduit.

   –Iar m-ai mințit, Klaus?

   –Am greșit, recunosc, dar nu pleca. Lasă-mă să-mi îndrept greșeala, lasă-mă să-l aduc înapoi.

   –Nu. Am răspuns sec.

   –Cum? Glasul său șocat m-a cutremurat.

   Normal că nu se aștepta la răspunsul asta din partea mea. Spera ca o să mă facă să dau înapoi. Să renunț. Se înșela!

   –Nu am nevoie de Xander pentru ce urmează!

Dimpotrivă, Xander trebuia să stea cât mai departe de mine și nu doar pentru că Zeke mi-a cerut-o, ci pentru că el era singurul care mă putea face să mă răzgândesc.

   –Știu de ce a plecat!

   –Klaus! Îl avertizez să înceteze.

   –Nu vrei să știi motivul pentru care ți-a frânt inima?

   –Oricât de tentant ar fi, sper că oriunde s-ar afla Xander Black în momentul asta, sper să fie fericit, iar motivul pentru care a făcut toate astea, să merite. Zâmbesc tristă.

   –¡Maldita Avril, quédate! ("La dracu, Avril, rămâi!") Răbufnește, lovind furios cu pumnii în birou, actele zburând pe podea.

   –Es demasiado tarde. ("E prea târziu.")

   –Fie! O vrei pe Lucy? Găsește-o pe Dominique Santos, mai întâi!

Dominique Santos. Cunoșteam mult prea bine numele acesta.

–Balerina în scaun cu rotile? Mă încrunt confuză, neînțelegând ce legătură avea.

–Ai fii surprinsă câte informații deține. Dar ai grijă, zvonurile circulă că a rămas la fel de periculoasă și în plus, e mută!

–Vorbești serios, Klaus? Și cum o să le obțin? L-am întrebat, frustrată.

–O să găsești tu o cale! Ține minte, dacă treaba se împute, fugi în direcția cealaltă. Nu mă interesează, Starr, te salvezi, indiferent de a cui viață e la mijloc! Clar? S-a pus în fața mea, privindu-mă impunător și știam că dacă ar fi putut, m-ar fi închis într-o cușcă și ar fi aruncat cheia.

   –Jur!

   –Bun! Am să-ți dau ceva!

   Scotocește prin birou pentru câteva momente și îmi întinde un plic.

   –L-am găsit acum două zile, în cușa leilor. Adaugă la final, făcându-mă să pălesc.

   –Cum?

   –Amândoi cunoaștem un singur om suficient de curajos sau mai bine spus, prost, să facă una ca asta.

   –Estuvo aquí. ("A fost aici.") Șoptesc și întind mâna, tremurând, să iau plicul.

   –Camerele au fost dezinstalate pentru exact 3 minute și 16 secunde. Îndeajuns cât să între și să iasă fără să fie văzut.

–A fost aici. Mă repet, corpul încă tremurându-mi, știind că mi-am petrecut toată ziua aia aici.

A fost aici. A fost lângă mine. Pentru 3 minute și 16 secunde, a fost din nou lângă mine.

   "Klaus, știu că încă ești supărat pentru plecarea mea, dar revino-ți în fire, nemernicule, și spune-le maimuțelor tale să stea cât mai departe de mine, n-am nevoie de bodyguarzi. Am mai discutat despre asta odată și ți-am spus că am plecat cu un scop și n-am nevoie de ajutor. Trebuie să reușesc de unul singur și nu mă voi întoarce până când nu sunt sigur că ea e în siguranță. Sfârșitul e aproape. Al meu, dar și al lor. Nu plănuiesc să mă întorc prea curând. Nu până când ea nu e liberă. Nu am de gând să ne întoarcem din nou la cercul nostru toxic. De data asta vreau să fac lucrurile să meargă. Fără secrete. Fără minciuni. Fără jocuri. Fără pariuri. Doar noi doi. Atât. O să încerc. Dacă sfârșesc cu viață, o să mă străduiesc să o recâștig, dar o să mai dureze ceva. Să zicem că planurile mele au luat o întorsătură radicală. În plus, Starr are nevoie să-și vindece rănile de una singură. Au sângerat prea mult timp, iar eu nu pot permite să o pierd definitiv. Trebuie să cunoști sentimentul, Klaus, sau măcar să încerci să mă înțelegi. Am nevoie ca tu să mă înțelegi și să o aperi. Ajut-o! Oferă-i suport! Oferă-i tot ce își dorește! Ai grijă de steluța mea, Klaus, am nevoie de ea ca să trăiesc. Ai grijă, nu mă pune să-ți reamintesc din nou că dacă pătește ceva, jur pe mormântul mamei mele, o să dau foc orașului tău blestemat!"