Gamble on souls

Capitolul 20.

"Fie jucați după regulile mele, fie plecați."
★

–Ce ai de gând să faci? Mă întreabă calm, un lucru neobișnuit pentru el.

   Klaus stă în spatele biroului, cu mânecile cămășii negre suflecate până la coate și un pahar de whisky între degete. Îl rotește absent, sprijinindu-și cotul pe marginea biroului, însă liniștea lui este înșelătoare. Îl cunosc suficient cât să știu că, în spatele expresiei impasibile, analizează deja toate variantele posibile.

   –Antonio Morelli a fost de acord să se întâlnească cu mine.

   Cu o zi în urmă, o sunasem pe Dominique și o rugasem să-mi aranjeze o întâlnire cu el. Nu încercase să mă convingă că era o idee proastă. Îmi oferise un singur sfat.

   Toată viața, libertatea ta a stat în mâinile unui bărbat. Nu lăsa un alt bărbat să decidă și felul în care se va sfârși.

   Vocea lui Klaus mă readuce la realitate.

–Simt că urmează și un "dar".

Îmi ridic privirea spre el și zâmbesc fără urmă de veselie.

   Evident că și-a dat seama.

   Lui Klaus nu-i scăpa niciodată nimic. Îi plăcea să cunoască toate detaliile înainte să-și formeze o concluzie... sau înainte să-mi spună că planul meu era o catastrofă.

–La petrecerea lui anuală.

–Nici gând!

Și începem!

–Klaus... Încerc să îl înduplec.

–Nu! Riști prea mult!

   –E singura mea opțiune.

   –Tu o faci să fie singura ta opțiune!

Îmi dau ochii peste cap, deja sătulă de încăpățânarea lui.

   –Am luat o decizie, Klaus. Nu îți cer acordul.

   –Ești la fel de încăpățânată ca Xander.

   Un zâmbet îmi încolțește în colțul gurii.

   –Îmi imaginez cât de obositor trebuie să fie pentru tine.

   Klaus oftează lung, apoi își freacă tâmpla.

   –Bine. Te duci. Dar nu singură.

   –De ce crezi că sunt aici?

   Pentru prima dată, Rayia intervine.

   Klaus se întoarce spre ea și o măsoară din cap până în picioare, fără să-și ascundă dezaprobarea.

   –Tu nu ești de ajuns. Aveți nevoie de o echipă. Din fericire pentru voi, eu am una perfectă.

   –Ar trebui să mă simt jignită? Ray-Ray își înclină capul spre mine, strâmbă din nas teatral și nu mă pot abține să zâmbesc.

   –Despre ce vorbești? Întreb.

   –E un bal plin de mafioți fără scrupule. Chiar aveai impresia că te-aș lăsa să intri acolo fără protecție? Xander m-a amenințat deja de prea multe ori că dă foc orașului dacă pățești ceva și, sincer, încep să-l cred.

   Rayia izbucnește într-un râs scurt.

   –Îți e cumva teamă de Black, Ross? Îl maimuțărește copilărește, scoțându-i limba pentru o fracțiune de secundă.