Gamble on souls

Capitolul 24.

"Ai distrus-o exact cum ai promis, Xander."
★

   –Te-am prins, steluțo!

Nu era real. Nu putea fi real. Nu. Prima dată i-am auzit vocea ca prin ecou. Apoi timpul s-a oprit în loc. Nu mă puteam mișca. Fiecare nerv din corp îmi paralizase. Până și inima mi se oprise pentru câteva secunde, care s-au simțit ca o veșnicie.

Era complet imposibil să uit glasul celui care mi-a frânt inima. Ochii îmi erau în continuare închiși. Îmi doream să fie un vis, pentru că realitatea ar fi însemnat o condamnare.

  Îi simțeam brațele în jurul meu. Era un sentiment atât de familiar.

Atât de cald.
Atât de el.
Atât de noi.
Atât de acasă.

   Și mă uram. Mă uram pentru că, în opt luni nenorocite, nu m-am simțit nici măcar o dată atât de vie. Și mă uram pentru că îmi plăcea atât de mult.

Blestemată să fii, inimă, ce încă mai tânjești după el!
Blestemat să fii și tu, Xander Black!
Și blestemată să fiu și eu, că nu pot să-mi revin!

   Odată cu trecerea timpului, mă obișnuisem cu absența lui. Dorul îmi devenise alinare în nopțile singuratice. Plecarea lui însemnase decăderea mea.

   Oh, și cât mai căzusem! Îmi dădusem drumul, aruncându-mă singură în brațele dependenței. Continuam să-mi repet că nimănui nu avea să-i pese dacă eu muream. Pentru că asta îmi doream. Îmi doream să mor. Fusesem atât de aproape de ea, încât îi simțisem gustul... și era înspăimântător.

   –Steluțo...

   Acel cuvânt i-a părăsit gura și s-a simțit ca acasă. Trecuse atât de mult timp de când nu-l mai auzisem. Și nici nu realizasem cât de mult tânjisem să-l aud.

   Mi-am făcut curaj și am deschis ochii. Contactul vizual m-a distrus. Ochii aceia albaștri au frânt ceva în mine. Era imposibil de descris. Imposibil de remediat. La fel de perfecți precum mi-i aminteam.

   Mă priveau îngroziți, dar cu o oarecare... liniște în ei? Nu. Nu putea fi adevărat! Nu avea dreptul să mă privească așa. Nu după opt luni nenorocite!

   Și asta m-a înfuriat atât de tare, încât următorul gest m-a șocat și pe mine.

   M-am desprins de el, iar palma mea i-a lovit obrazul cu furie. Capul i s-a întors ușor spre dreapta. Dar nu a mai spus nimic. Un mic zâmbet i s-a întins pe buze, lucru care m-a determinat să repet gestul de mai devreme. De data aceasta, capul i s-a întors spre stânga.

   Nu era suficient pentru mine. Două palme nu erau suficiente pentru toată durerea pe care o purtam în mine. Voiam să-l rănesc până la măduvă. Dar nu puteam scoate niciun cuvânt pe gură. Eram neputincioasă în fața lui.

   Un glonț a trecut pe lângă capul lui Xander, lucru care l-a băgat în alertă. M-a tras instinctiv după el, scoțând pistolul. Nici nu am avut timp să mă dezmeticesc că haosul a început în jurul nostru.

   Oamenii au scos armele, uitându-se alertați în jur. Țipetele îmi spărgeau timpanele.

Înainte să vină și următorul glonț, m-am proptit în fața lui Xander, care încerca să mă ferească, dar nu l-am băgat în seamă.

   Încercam să-l caut cu privirea, dar știam că el nu mă scăpa din ochi. Apoi am văzut punctul roșu în dreptul inimii mele, ca mai apoi să se mute pe fruntea lui Xander.

Am dat din cap și punctul a dispărut. I-am înțeles mesajul.

   Până la urmă, Alek trăsese primul glonț.