Gamble on souls

Capitolul 4.

"Chiar și după ce ți-a frânt inima, tu continui să îl aperi."
★

Mi-am turnat un pahar de whiskey, așezându-mă cu fundul pe blatul din bucătărie. Era 7 dimineața, soarele răsărise deja. Îmi priveam reflexia în fereastră, ochii mei roșii și obosiți trădând nopțile nedormite din ultima vreme. Nu puteam să adorm. Coșmarurile nu voiau să îmi dea pace. Mă mâncau de vie. Toate păcatele ieșeau la suprafață când îmi închideam ochii. Eram prizoniera propriilor gânduri, fiecare clipă de liniște devenind o tortură.

Am ridicat paharul la buze, gustul amar al whiskey-ului amestecându-se cu amărăciunea din sufletul meu. Și totuși, nici măcar alcoolul nu putea alunga demonii care mă bântuiau.

   –Știi că sticla aia costă 10 mii de dolari, nu? Glasul lui Klaus răsună cu putere în încăpere, făcându-mă să tresar speriată, dezechilibrându-mă.

   –Doamne, Klaus, m-ai speriat! Ce naiba cauți aici?

   Reușesc să îmi găsesc echilibrul, înainte să sărut podeaua, migrena devenind mai cruntă.

   –Nu trebuie să te ascunzi de mine, puștoaico, am mai trecut odată prin asta cu Xander. Oftează și face câțiva pași spre mine.

Fața sa îmi indica că nici el nu a apucat să se odihnească. Ochii săi erau goi, pierduți. Știam ce demoni mă bântuiau pe mine, dar pe el cine nu-l lăsa să doarmă? Era ca și cum amândoi eram prizonieri ai unor coșmaruri diferite, dar la fel de îngrozitoare. Klaus avea mai multe păcate decât mine, de asta eram sigură. Privindu-l, simțeam că fiecare dintre acele păcate îi apăsa sufletul, transformându-i nopțile în labirinturi de chin și remușcări.

   –Nu înțeleg la ce te referi. Mă încrunt.

   –Suferi de insomnii. Mintea ta nu te lasă să dormi. Dar și când te lasă, te atacă cu coșmaruri. Vorbesc despre cele în care aștepți disperat să te salveze cineva.

   –Nu știi despre ce vorbești! Rostesc, ferindu-mi privirea.

   Avea dreptate. Îmi doream cu disperare să fiu salvată. Să nu mai retrăiesc la nesfârșit momentul în care verișoara mea se aruncă de pe clădirea aia blestemată. Mi-aș fi dorit să fi fost cineva acolo să o salveze, când eu nu puteam face nimic.

   –Ai idee că vorbești în somn? Că țipi? Haide, contrazice-mă dacă vrei, deși amândoi știm că Sara e cea care-ți bântuie visele!

   –Nu vrea să-mi dea pace. Am recunoscut, ridicându-mi privirea din pahar spre fereastră. E ca și cum m-ar pedepsi pentru că eu trăiesc și ea nu.

   –A fost alegerea ei, Avril, nu are de ce să fie furioasă.

   –Oare? Surâd amarnic. Am părăsit-o. Dacă îți vine să crezi, nu în urmă cu mult timp, eu am fost cea care a vrut să se arunce de pe o clădire. Soarta e o nemernică!

   –Ai ales să pleci. Nu e ca și cum ai abandonat-o!

   Nu era primul care îmi reamintește lucrul asta, doar că eu nu pot să accept.

   –Puteam să fac mai mult.. Murmur, fiind pe punctul de a izbucni în lacrimi.

   –Poate, dar mai poți schimba ceva acum? Uită-te de exemplu la fratele tău, uită-te cât de fericit e de viața pe care i-ai oferit-o!

   –Sper!

   –Nu e doar asta. Ce te mai apasă?

   –Nu sunt sigură că pot să-ți spun.