Gamble on souls

Capitolul 1.

"Iubirea unui monstru."
★

   Luminile colorate îmi furau atenția, lăsându-mă să mă scald în euforia nopții. Mă simțeam liberă. Lipsită de griji. Doar o altă fată care dansa într-un club plin de străini și muzică prea tare. Și, pentru câteva ore, era suficient.

   Nu era prima dată când mă pierdeam în haosul nopții. În ultimele luni, devenise singura mea metodă de evadare. Droguri, alcool, distracție și muzică dată la maximum, doar ca să nu-mi mai aud propriile gânduri.

   Mi-am lăsat capul pe spate și m-am aruncat și mai adânc în nebunia din jur, simțindu-mă pentru câteva clipe incredibil de vie.

Apoi m-am desprins din mulțime și am făcut câțiva pași spre bar.

   –Încă un shot! Îi fac semn barmanului, rezemându-mă de tejghea.

Acesta mă privește lung înainte să ofteze.

   –Nu crezi că ai avut deja cam multe pahare? Poate ar trebui să-ți chem un taxi.

Ridic imediat un deget spre el, reducându-l la tăcere.

   –Petrecerea nu s-a terminat și eu decid când am avut prea multe pahare!

Barmanul oftează înfrânt și îmi întinde paharul. Zâmbesc satisfăcută și îl dau peste cap dintr-o singură mișcare, lăsând alcoolul să-mi ardă gâtul.

Îmi pierdusem de mult șirul paharelor. Și, mai devreme, trăsesem și o linie. Dar cui îi păsa? Nu era nimeni aici care să mă oprească. Eram singură.

   După o vreme, ies afară, plictisită de muzică, de oameni și de haosul din club.

Mă uit în jur după un taxi liber și mă clatin ușor, aproape pierzându-mi echilibrul înainte să reușesc să mă redresez.

Inspir aerul rece al nopții și, pentru câteva secunde, îmi ridic privirea spre cer.

   Greșeală. Stelele mă tulburau întotdeauna. Iar gândul îmi fugea instant la el.

M-am blestemat imediat pentru asta. Nu trebuia să mă gândesc la el. Nu trebuia să-mi mai pese unde e, dacă e bine sau de ce a plecat fără să privească înapoi.

Dar nu mă puteam opri.

   O idee stupidă, devenită deja un obicei toxic, îmi trece prin cap. Iar următorul lucru pe care îl fac e să-mi scot telefonul din buzunar și să-i apelez numărul.

Știam că nu avea să răspundă. Nu o făcea niciodată. Dar, uneori, mă mulțumeam și doar să-i aud vocea de pe căsuța vocală.

–Știi... continui să-ți las apelurile astea stupide în fiecare seară, sperând că poate, într-o zi, o să le asculți. Scot un râs sec și îmi las capul pe spate. Și sincer? Nici măcar nu știu de ce mai sper că o să te revăd vreodată. Poate e și vina alcoolului. Klaus îmi tot spune că trebuie să mă pun pe picioare și să renunț la băutură. Poate că are dreptate. Doar că... nu știu cum. Toată viața mea a fost toxică. Relațiile mele. Familia mea. Viciile mele. Tot. Iar partea cea mai amuzantă? Am ajuns și eu exact la fel. Toxică. Nu știu nimic altceva în afară de o viață mizerabilă. Nu știu ce să fac, Xander.

   Oftez încet și mă rezem de peretele rece al clubului, lăsând liniștea de la capătul apelului să mă înghită complet.

   –Adevărul este că... mă sting. Înghit cu greu și îmi șterg obrazul umed cu dosul palmei. Dintr-o stea, am ajuns o stea căzătoare. Iar acum sunt pe punctul să mă prăbușesc. Doar că, de data asta, nu e nimeni acolo să mă prindă. Îmi strâng telefonul mai tare în mână și închid ochii. Mi-ai promis, Xander... mi-ai promis că nu o să-mi frângi inima.