Gamble on souls

Capitolul 1.

"Iubirea unui monstru."
★

   Luminile colorate îmi furau atenția, lăsându-mă să mă scald în euforie. Mă simțeam atât de liberă, atât de lipsită de griji, dansând într-un club, înconjurată de străini.

   Nu era prima dată când mă lăsam purtată de valurile nopții. Oh, nu! În ultimele luni, devenise singura mea evadare, înecată în droguri și distracție.

   Mi-am lăsat capul pe spate, aruncându-mă în nebunia din jur, simțindu-mă incredibil. Am făcut câțiva pași, apropiindu-mă de bar.

   –Încă un shot! Îi fac semn barmanului, rezemându-mă de tejghea.

   –Uite, nu crezi c-ai avut cam multe pahare? Nu mai bine îți chem un taxi? Sugerează acesta, dar îi întind un deget în semn să-și țină gura.

   –Petrecerea nu s-a terminat și eu decid când am avut prea multe pahare!

Oftează înfrânt și îmi întinde paharul, iar eu zâmbesc învingătoare și îl dau peste cap, lăsând alcoolul să-și facă efectul. Pierdusem șirul și trăsesem mai devreme o linie, dar cui îi păsa? Nu era nimeni aici să mă oprească! Eram de una singură.

   Am ieșit afară după o vreme, plictisită de petrecere. M-am uitat prin jur, încercând să găsesc un taxi liber. Mă clatin, aproape dezechilibrându-mă, dar reușesc să mă redresez pe propriile picioare.

   Mi-am luat libertatea să privesc cerul, dar doar pentru două secunde. Stelele mă tulburau, iar gândul mi-a zburat la el.

M-am blestemat pentru asta imediat. Nu trebuia să mă gândesc la el, dar nu mă puteam opri. Nu mă puteam opri din a mă întreba unde e, dacă e bine sau de ce a plecat.

   O idee prostească, devenită un obicei, mi-a trecut prin minte, iar următorul lucru pe care îl fac e să-mi scot mobilul din buzunar și să-i apelez numărul. Știam că nu îmi va răspunde, dar mă mulțumeam și cu căsuța lui vocală.

–Știi... continui să-ți las aceste apeluri prostești în fiecare seară, sperând că poate o să le asculți și... nu știu de ce mai continui să sper că o să te revăd într-o bună zi. Poate e și vina alcoolului? Klaus îmi tot repetă că trebuie să mă pun pe picioare și să renunț la băutură. Poate ar trebui, doar că... nu știu cum. Traiul meu a fost dintotdeauna unul toxic. De la relații, la vicii, la o familie toxică, până în punctul în care eu însămi am devenit cea toxică. Nu știu nimic altceva în afară de o viață mizerabilă. Nu știu ce să fac, Xander.

   Oftez, rezemându-mă de peretele clubului.

   –Adevărul este că... mă sting. Dintr-o stea, am devenit o stea căzătoare, iar acum sunt pe punctul de a mă prăbuși. Doar că, de data asta, nu e nimeni acolo să mă prindă. Mi-ai promis, Xander... mi-ai promis că nu o să-mi frângi inima. Și te urăsc. M-ai auzit? Te urăsc! Te urăsc pentru că m-ai părăsit! Te urăsc pentru că m-ai aburit cu minciuni despre iubire și o viață perfectă. Te urăsc, Alexander Black! Strig furioasă și închid apelul.

   Eram o epavă. Mi-am dat drumul, căzând în gol, pierzându-mă în abis. Mi-am lăsat corpul pradă viciilor, sperând că nu o să mai simt durere.

   Sunt o desfrânată în căutare de senzații. Mi-a plăcut la nebunie să înșel moartea și să risc fără a mă gândi la consecințe, să simt adrenalina curgându-mi prin vene și să dansez pe marginea prăpastiei.

   Ce-mi păsa mie de ceilalți? Nici lor nu le păsa de mine. Devenisem dependentă de durere, de acea agonie care-mi amintea că sunt încă vie. Trebuia să simt cum îmi sfâșie sufletul în fiecare secundă din viața mea, doar ca să supraviețuiesc. Ba chiar am ajuns să mă întreb: "Cine sunt eu, fără durere?" Nimeni. Eram un nimeni.