Gamble on souls

Capitolul 5.

"Să-i ofer sufletul înapoi."
★

Xander

–52pesos, señor!

–Gracias! Îi întind femeii banii și iau pachetul de țigări înainte să ies din magazin.

Rup ambalajul și îmi scot o țigară, pornind spre motelul infect în care mă cazasem acum două luni. Îmi schimbasem ascunzătoarea de câteva ori până acum, dar Tijuana era locul perfect ca să dispari fără urmă.

Au trecut opt luni de când am văzut-o ultima dată. Opt luni de amărăciune. Opt luni de chin. Și știam că nici ei nu îi era mai bine. Dar continuam să sper că, într-o zi, avea să-și refacă viața. Că avea să mă uite.

Un gând care mă omora încet. Dar dacă ăsta era prețul pe care trebuia să-l plătesc ca să o știu pe ea în siguranță... atunci foarte bine. Aveam să putrezesc în Infern.

   Nu exista clipă în care să nu mă gândesc la ea. Nicio noapte în care să nu mă tortureze amintirea ei. De prea multe ori m-am trezit formându-i numărul târziu, după miezul nopții, doar ca să opresc înainte să apelez. Nici acum nu știu cum am găsit puterea să mă opresc de fiecare dată.

  I-am ascultat mesajele. I-am auzit vocea tristă, frântă. Și, de mai multe ori decât pot număra, mi-am zdrobit pumnii de pereți doar ca să nu-mi zdrobesc propriul cap pentru ce îi făcusem.

   Mă căiam. Mă uram. Și o voiam înapoi cu fiecare fibră din mine. Fiecare noapte fără ea se simțea ca o eternitate de pedeapsă.

Mă autodistrugeam încet, dar încă mă agățam de speranța că, poate, într-o zi... aveam s-o revăd.

Plecasem cu un singur scop: să-i distrug pe toți cei care i-au făcut rău. Aveam să-i vânez până la ultimul. Nu mai exista loc pentru îndoieli. Pentru ezitări.

   Fiecare pas pe care îl făceam era ghidat de dorința de răzbunare. De nevoia bolnavă de a-i face să plătească pentru fiecare lacrimă care îi cursese pe obraz.

Jurasem că nu aveam să găsesc liniște până când nu-i vedeam pe fiecare dintre ei căzând în fața mea, implorând mila pe care nici ei nu i-au oferit-o vreodată ei. Sacrificam tot. Chiar și ce mai rămăsese din mine. Totul pentru libertatea ei.

   Iar iubirea mea pentru Starr era singurul lucru care mă mai ținea pe linia de plutire. Singura lumină care încă mă ghida prin întuneric. Ea strălucea ca o stea. Iar eu continuam să o urmez chiar și de la mii de kilometri distanță.

Și, în momentele alea, mă hrăneam cu imaginea suferinței lor. Cu gândul că, în curând, balanța avea să fie echilibrată. Cu gândul că ea avea să fie, în sfârșit, liberă.

Prima dată când am întâlnit-o, am jucat murdar. Am acuzat-o pe nedrept. Am încercat să o condamn când ea era, de fapt, inocentă.Iar acum... totul se schimbase complet. Pentru că eram dispus să cobor în iad pentru ea.

Aveam de gând să-i salvez sufletul chiar dacă asta însemna să-l pierd pe al meu. În toată nebunia mea, ajunsesem să cred că doar așa îmi puteam răscumpăra greșelile. Doar așa puteam deveni, în sfârșit, demn de ea.

   Aprind țigara și trag adânc din ea, lăsând fumul să-mi ardă plămânii. Durerea devenise ceva familiar. Aproape reconfortant. Pentru că meritam fiecare secundă din ea.