Gamble on souls

Capitolul 5.

"Cum ne repar?"
★

Xander

–52pesos, señor!

–Gracias! Îi întind banii femeii și îmi iau pachetul de țigări, ieșind din magazin.

Rup ambalajul și îmi scot o țigară, îndreptându-mă către motelul în care mă cazasem în urmă cu 2 luni. Schimbasem de câteva ori locurile, dar Tijuana era perfectă ca să dispar.

Au trecut 6 luni de când am văzut-o ultima dată. 6 luni pline de amărăciune și de chin. Și știam că nici ei nu îi era mai bine, dar continuăm să sper că poate într-o zi, o să-și refacă viața și că o uite. Un gând care mă omora încet, dar dacă asta era prețul pe care trebuia să îl plătesc ca să o știu pe ea în siguranță, foarte bine, o să zac în iad. Fiecare zi fără ea era un alt cui bătut în sicriul meu, dar sacrificiul era necesar.

Nu trecuse un moment în care să nu mă gândesc la ea. Un moment în care să nu mă torturez cu amintirea ei. Nu de puține ori m-am găsit formându-i numărul, târziu în noapte. Nu știu cum de am găsit puterea să mă opresc. I-am ascultat mesajele vocale, i-am auzit glasul înfiorător de trist și nu de puține ori, mi-am zdrobit pumnii de pereți, abținându-mă să nu mă pocnesc pentru ce făcusem. Mă căiam și mă blestemam. O voiam înapoi. Fiecare cuvânt al ei era un pumnal în inima mea, fiecare noapte fără ea era o eternitate de chin. Mă distrugeam încet, dar nu puteam să renunț la speranța că într-o zi, poate, va fi din nou a mea.

Plecasem cu un scop. Un scop care mă mistuia, mă consuma din interior. Fiecare pas pe care îl făceam era îngreunat de povara deciziilor mele, de amintirile care mă urmăreau ca niște umbre. Știam că drumul pe care îl alesesem era plin de pericole, dar nu puteam da înapoi. Trebuia să repar lucrurile, chiar dacă asta însemna să mă pierd pe mine în acest proces. Fiecare bătaie a inimii mele era o luptă între dorință și disperare, între vină și speranță.

Plecasem cu un scop. Să-i distrug pe toți cei care i-au făcut rău. Aveam de gând să-i vânez până la ultimul om. Furia mea era alimentată de suferința ei. Nu mai era loc de îndoială sau ezitare. Fiecare pas pe care îl făceam era ghidat de dorința de răzbunare, de nevoia de a-i face să plătească pentru fiecare lacrimă pe care i-au smuls-o. Jurasem că nu voi avea liniște până când nu voi vedea pe fiecare dintre ei căzând în fața mea, cerșind milă pe care nu aveam să le-o ofer. Nici ei nu-i oferiseră vreun strop de milă.

Și în acele momente, mă hrăneam cu suferința lor anticipată, cu gândul că, în curând, balanța va fi echilibrată. Cu gândul că ea va fi în sfârșit liberă, fără greutatea umbrelor trecutului bântuind-o.

Am plecat cu un scop clar: –să-i redau sufletul. Prima dată când am întâlnit-o, am jucat un joc murdar, acuzând-o pe nedrept de o crimă pe care nu o comisese. Am încercat să o condamn, când ea era, de fapt, inocentă. Acum, lucrurile se răsturnaseră radical. Aveam de gând să-i salvez sufletul, chiar dacă asta însemna să-l pariez pe al meu. În întunericul sufletului meu, am simțit că doar prin sacrificiul suprem puteam să-mi răscumpăr greșeala comisă.

La final, Zeke Reyes avea să cerșească moartea!

Telefonul îmi vibrează în buzunar, trezindu-mă din aceasta transă și știam deja cine era.

–Cum e? O întreb direct, trecând peste formalități.

–A fost exmatriculată.