Gamble on souls

Capitolul 23.

"Pregătește-te, steluțo... pentru că o să te prind."
★

Xander
În urmă cu o zi

   "–Mă uit la tine și știi ce văd? Un om dement. Înnebunit de singurătate, condamnat să zacă pe pământul ăsta până când o să găsească curajul să-și pună pistolul la tâmplă și să apese pe trăgaci. Ce te oprește, Xander? Fantoma fetei pe care ai chinuit-o și de care, în cele din urmă, te-ai îndrăgostit? Ai abandonat-o. Și bine ai făcut. Îi rănești pe toți cei din jurul tău. Starr nu te vrea în viața ei. Simpla ta prezență o scârbește. Ai vrut să fii în vârf, iar acum uită-te la tine... zăcând pe fundul iadului. Cum se simte? Ai fost un rege, iar acum ai ajuns să trăiești ca un cerșetor.

   –Încetează, Lucy! Strig, încercând să alung imaginea ei din fața mea.

Mă privește cu un rânjet aproape inuman. Ca un diavol. Nu voia doar să mă rănească. Voia să mă frângă.

   –Haide... ia pistolul în mână. Ce te mai oprește? Klaus? Întreabă batjocoritor și încearcă să-mi atingă obrazul.

Mă feresc instinctiv. Oricât de murdar de păcate aș fi fost, ea nu merita să mă atingă.

   Râde încet.

–S-a folosit de tine, iar când nu i-ai mai fost de folos, te-a alungat. Brynn? Îi este mult mai bine fără o povară ca tine. Prietenii tăi? Sunt mai liniștiți de când ai dispărut. Iar Starr... Starr s-a întors în brațele lui Alek, exact acolo unde îi este locul.

   Fiecare cuvânt lovește ca un glonț.

   –Fă-o, Xander. Ridică pistolul. E nevoie doar de o fracțiune de secundă și totul se termină. Fără vină. Fără regrete. Fără durere. O să poți, în sfârșit, să respiri.

   Își înclină ușor capul și îmi zâmbește.

   –Nu te mai gândi atât.

   –Nu! Țipătul îmi sfâșie gâtul, dar nu și tăcerea din jur.

   –Xander...

   Vocea aceea. Vocea după care tânjeam de atâtea luni.

   Mă întorc brusc. Era acolo. Mă privea cu ochii ei umezi, atât de albaștri încât pentru o clipă uit să mai respir. Părea un înger coborât doar ca să mă condamne. Atât de inocentă. Atât de frumoasă.

   –Starr... Rostesc numele ei cu glas frânt și fac un pas spre ea.

   Dar, cu fiecare pas pe care îl fac, ea se îndepărtează.

   –Poți să o faci. Îmi zâmbește de la distanță, ca și cum ar încerca să-mi dea curaj.

   –Mi-e frică... Șoptesc. Nu vreau să te las din nou singură.

   Cuvintele ies cu greu, fiecare dintre ele sfâșiindu-mi pieptul.

   Ea își pleacă privirea pentru o clipă.

   –Nu sunt singură. Îl am din nou pe Alek.

   Simt cum lumea se prăbușește sub mine.

   –Te iubesc!

   Ridică din nou privirea spre mine. În ochii ei nu mai există furie. Doar o liniște care mă distruge.