Capitolul 23.

658 79 4
                                        


"Eram dependent de existența ei."

Xander
În urmă cu o zi

   "–Mă uit la tine și știi ce văd? Un om dement. Înnebunit de singurătate, condamnat să zacă pe pământul ăsta până când o să găsească curajul să-și pună pistolul la tâmplă și să apese pe trăgaci. Ce te oprește, Xander? Fantoma fetei pe care ai chinuit-o și de care ai ajuns să te îndrăgostești? Ai abandonat-o. Și bine ai făcut. Îi rănești pe toți cei din jurul tău. Starr nu te vrea în viața ei. Simpla ta prezență o scârbește. Ai vrut să fii în vârf și, uită-te acum, zăcând pe fundul iadului. Cum se simte? Să știi că ai fost un rege și tot ca un cerșetor ai sfârșit?

   –Încetează, Lucy! Am strigat, încercând să o alung din fața mea.

Mă privea ca un diavol, rânjind. Încerca să mă distrugă. Să mă umilească.

   –Haide, ia pistolul în mână! Ce te reține? Klaus? A întrebat în batjocură, încercând să-mi atingă fața, dar m-am ferit.

Oricât de murdar de păcate eram, ea nu merita să mă atingă.

–S-a folosit de tine ca mai apoi să te izgonească. Sora ta? Îi e mult mai bine fără o povară în plus. Prietenii tăi sunt mult mai fericiți de când tu ai plecat. Iar Starr e din nou în brațele lui Alek, acolo unde îi e locul. Fă-o, Xander! O fracțiune de secundă și toate astea se vor opri. Durerea va lua sfârșit. O să poți respira din nou. Nu te gândi prea mult.

   –Nu!

   –Xander... Acea voce după care tânjeam mi-a strigat numele.

   M-am întors și era acolo. Mă privea cu ochii ei sticloși. Mă chinuiam să respir. Arăta ca un înger în fața mea. Atât de inocentă. Atât de frumoasă.

   –Starr! Am exclamat sugrumat, încercând să ajung la ea, doar că imaginea ei se îndepărta.

   –Poți să o faci! Îmi zâmbea de la distanță, parcă încurajându-mă.

   –Mi-e frică. Nu vreau să te las din nou singură. Am reușit cu greu să dau glas cuvintelor.

   –Îl am pe Alek, din nou.

   –Te iubesc!

   –Stiu, dar el e bărbatul pe care eu îl iubesc!

   –Nu spune asta! Am urlat plin de durere.

   M-am aruncat în genunchi în fața ei, plângând ca un copil, cu patos. Plângeam pentru ea. Fusesem un prost. Îi greșisem. O rănisem. Și acum o pierdusem definitiv.

   –Un singur glonț e suficient, Xander.

   –Te implor, Starr, iartă-mă! Nu am vrut să te rănesc. Ești steluța mea!

   –Și m-ai stins, Ezra! A șoptit.

   –Nu-mi spune așa!

   –Nu ți-a păsat că mă pierdeam pe mine doar ca să te iubesc pe tine! Ești un egoist, asta ești!

   –Nu! Tu ești totul pentru mine, Starr! Mereu ai fost.

   –Ai iubit vreodată un om nepotrivit? Un om nociv, dar pe care l-ai acceptat, ca, în cele din urmă, dragostea să se transforme în regret, devenind cea mai mare greșeală? Ei bine, eu am făcut-o. Te-am iubit, Xander, dar tu nu erai cine pretindeai.

Gamble on soulsUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum