Gamble on souls

Capitolul 16.

"Ai fost cea mai mare condamnare a mea."
★

   –Vrei să-l pun pe Klaus să facă ce? 

Speram să nu fi auzit bine sau ca Rayia să facă o glumă proastă pe seama mea, pentru că nu putea fi adevărat.

   –Să mă cumpere. O rostește cu aceeași ușurință, de parcă mi-ar cere un fleac.

   –Klaus e un paranoic, Rayia. Nu are încredere în nimeni! E convins că toți complotează împotriva lui, iar asta îl face și mai periculos.

   Îi aduc la cunoștință, încercând să subliniez cât de imposibil era acest lucru.

   Și nu mințeam. După plecarea lui Xander, Klaus se închisese în conac. Limitase numărul personalului și nu părăsea proprietatea decât atunci când era absolut necesar.

   Îi alungase inclusiv pe ceilalți. Nu voia să vadă pe nimeni.

   Plecarea fiului său crease un gol adânc și dureros, imposibil de umplut.

   –Și totuși, are încredere în tine, soldatul de aur al diavolului! Mi-o întoarce cu un reproș tăios, de parcă ar fi fost simplu să ajung până aici.

   –Lucrurile au fost diferite cu mine!

   –Oh, da? Cum anume? Să fii marioneta lui Black ți-a câștigat, cumva, un loc și la masa lui Ross?

   –Rayia! O avertizez nervoasă. Eu i-am câștigat încrederea lui Klaus.

   –Pot s-o fac și eu. Mai ales dacă pui o vorbă bună pentru mine!

   Aproape că râd. Puteam să o ridic în slăvi în fața lui Klaus până rămâneam fără glas. Rayia nu era genul de persoană în care el să aibă vreodată încredere.

   Îl studiasem mai mult decât mi-aș fi dorit în timpul petrecut împreună și ajunsesem să-l cunosc suficient de bine.

   Klaus vedea amenințări peste tot. Iar Rayia nu făcea excepție. Pentru el, fiecare persoană nouă era o posibilă problemă. O piesă pe tabla unui joc de șah în care refuza să piardă.

   Sincer, nici acum nu înțelegeam pe deplin cum ajunsese să aibă încredere în mine.

   –De ce îți dorești atât de mult să faci parte din echipa lui Klaus?

   Rayia își înclină ușor capul și zâmbește.

   –E mai degrabă o poliță de asigurare, prințeso.

   –Cum adică?

   –Eu îl ucid pe Zeke pentru tine, iar tu te asiguri că nu ajung să fiu vândută unui șeic pervers după aceea. Ridică nepăsătoare din umeri. Mi se pare un târg destul de convenabil.

   De data asta nu o puteam condamna. Își risca pielea pentru mine. Era normal să vrea o plasă de siguranță în cazul în care totul se transforma într-un dezastru. Și, dacă eram sinceră, îi datoram măcar atât.

   Scot un oftat lung și obosit.

   –Fie. O să vorbesc cu el.

   Pentru prima dată în ultimele minute, expresia ei se relaxează.

   –Vezi? Așa mai vii de-acasă! Îmi rânjește satisfăcută.

   –Dar trebuie să-mi promiți că n-o să-l ucizi dacă te enervează! Klaus... poate fi destul de dificil.

   –Jur! Își duce mâna la inimă și îmi oferă unul dintre zâmbetele ei diabolice.

   –Acum, să revenim la ale noastre!