Gamble on souls

Capitolul 25.

"Atinge-mă."
★

Au fost de-ajuns câteva secunde petrecute din nou în prezența lui Xander Black ca să reaprindă în mine ceva ce credeam pierdut pentru totdeauna.

Opt luni în care i-am dus dorul. Opt luni în care mi-am pus sute de întrebări și mi-am imaginat mii de răspunsuri. Nici măcar nu știam dacă mai era în viață.

   Opt luni au fost suficiente să mă transforme într-o umbră a femeii care fusesem. Nu mă mai recunoșteam. Ajunsesem o dependentă, sinucigașă... și, odată cu mine, se prăbușise tot ce credeam că sunt.

   Primul meu instinct a fost să pun mâna pe o sticlă de whisky și să-mi torn un pahar. Sau poate să fumez ceva. Nu voiam decât să evadez din realitate. Să mă ascund într-un colț al propriei minți, acolo unde nu exista durere, unde nu exista el și unde, măcar pentru câteva clipe, era liniște.

–Avril!  Vocea lui Klaus mă face să ridic privirea.

Stătea în pragul ușii și mă studia în tăcere. Nu trebuia să spun nimic. Îmi citea totul pe chip. Vedea cum mă destrămam, bucată cu bucată, și știa că nu mai puteam ascunde asta.

–Nu știu ce să fac... Murmur, strângând sticla de whisky ca și cum ar fi fost singurul lucru care mă mai ținea în picioare.

   –Ba da. Ai două alegeri. Ori te îneci în sticla aia, ori cobori și termini ce-ai început.

   –S-a întors... Glasul mi se frânge înainte să termin propoziția.

Eram jalnic de vulnerabilă. Doar câteva minute în preajma lui Xander fuseseră suficiente să spulbere opt luni în care mă convinsesem că învățasem să trăiesc fără el.

   –Am aflat. Și da, schimbă multe. Dar nu schimbă planul. Oamenii din camera aia te urmează pe tine. Nu mă urmează pe mine. Nu-l urmează pe Xander. Te urmează pe tine. Zeke ți-a dat întotdeauna doar atât cât să te țină în lesă. Eu îți pun întregul imperiu în mâini. Tot ce trebuie să faci este să-l iei.

Sticla îmi alunecă din palmă, dar o prind în ultima clipă. Degetele mi se încleștează atât de tare pe gâtul ei, încât mă dor.

   –Furia... Șoptesc cu voce tremurată. Doar furia mă mai ține în viață. Așa am supraviețuit în toate lunile astea.

Klaus mă privește câteva secunde fără să spună nimic.

–Atunci hotărăște-te ce vrei să te definească. Își mută privirea spre sticla din mâna mea. Alcoolul... Apoi mă privește direct în ochi. Sau furia. Deci... ce alegi?

   –Cobor jos! Vocea mea nu mai tremură.

Klaus încuviințează aproape imperceptibil.

   –O să vorbești cu el?

   –Nu mai am nimic de spus.

   –Avril, îți înțeleg durerea, dar poate că ăsta e momentul să afli toate răspunsurile.

Îmi las privirea în pământ pentru o clipă, apoi mă întorc ușor spre el.

   –A fost cea mai importantă persoană din viața mea, Klaus. Și m-a distrus. Nu mai am nevoie de alte minciuni.

   Îi susțin privirea o ultimă secundă, apoi ies din încăpere fără să mai aștept un răspuns.

Când am coborât, i-am găsit pe toți adunați în cerc. Antonio era legat de un scaun, cu cămașa ruptă, buza spartă și urme de sânge uscat pe obraz. Ridică încet capul când mă vede apropiindu-mă.