Gamble on souls

Capitolul 30.

"La princesa del infierno."
★

   –Avril, nu face o prostie!

   Rayia mă prinde de încheietură înainte să apuc să fac un pas.

   –A știut în tot timpul ăsta! Mă răstesc printre dinți.

   Simțeam cum totul se prăbușește. Gândurile mi se loveau unele de altele, haotice, iar pentru prima dată după mult timp nu mai găseam nicio ieșire.

   –Nu putem face niciun pas greșit acum. Ne urmărește fiecare mișcare.

   Cuvintele ei mă izbesc mai tare decât ar fi făcut-o o palmă.

   Eram prinsă. Blocată. Și, pentru o clipă, nu mai eram Starr Cunningham. Eram din nou soldatul de aur. Fata cu lesa strânsă în jurul gâtului, obligată să joace după regulile lui Zeke.

   Nu. Nu aveam voie să mă întorc acolo. Inspir adânc și îngrop tot haosul în mine.

   –Toată lumea afară! Vocea îmi răsună în tot depozitul. Acum!

   Oamenii tresar și încep să se retragă imediat.

   Nu aveam voie să clachez în fața lor. Dacă vedeau cea mai mică fisură, tot ce construisem în ultimele luni se prăbușea. Simțeam adrenalina pulsându-mi prin vene, iar fiecare fibră din corp îmi tremura.

   –Princesa... ce facem acum? Unul dintre băieți își face curaj să întrebe.

   Îl privesc câteva secunde.

   –Lăsați-l pe Luca. Și plecați.

Niciunul nu comentează. Execută ordinul imediat. Câteva clipe mai târziu, Luca rămâne singur, încă legat în mijlocul depozitului. Ușa metalică se închide greu în urma celorlalți. Ecoul ei răsună prin încăpere ca o sentință.

   Îl privesc în tăcere. Încerc. Încerc din răsputeri să găsesc măcar o urmă de compasiune pentru omul pe care, cândva, îl numisem prieten.

   Fusese lângă mine când ieșisem de la corecție. Mă ajutase să supraviețuiesc. Mă scosese din mijlocul dependenței de mai multe ori decât îmi puteam aminti. Mă ridicase după supradoză. Îmi smulsese sticla din mână când alcoolul devenise singurul lucru care mă mai ținea în viață.

   Și totuși... la final, alesese să mă trădeze. Cu bună știință. Alesese să participe la distrugerea mea.

–Știai unde se ascunde?

   Scot pistolul de la spate și îl îndrept spre el.

–Avril, îți jur că nu știu unde e!

Cade în genunchi în fața mea. Disperat. Dar era prea târziu.

   Totul începea să se lege. Lucy nu avusese suficientă încredere în Xander. Klaus era imposibil de manipulat. Încercase și cu Alek, dar și acolo eșuase. Așa că făcuse singurul lucru care îi mai rămăsese. Apelase la singurul om dispus să-i ofere orice pentru prețul potrivit.

–Starr! Vocea lui Xander ajunge la mine ca prin vis.

   Nu mai eram furioasă. Eram lucidă. Și, pentru prima dată după foarte mult timp, nu mă mai durea nimic.

   Îl privesc pe Luca drept în ochi.

–E ultima ta șansă. Fac un pas spre el. Ultima fărâmă de milă pe care o mai am pentru tine.

   Tremură. Dar nu-și coboară privirea.