Gamble on souls

Capitolul 3.

"Nu te distruge."
★

   Sala e în delir, iar pariurile curg fără oprire. Adversara mea nu e foarte înaltă, dar masa musculară îi trădează experiența. E bine făcută, iar asta îmi spune clar că nu am în față o simplă începătoare.

   Perfect. Abia aștept să văd de ce era capabilă.

   Furia clocotea în mine, iar inima îmi izbea violent pieptul, făcându-mi întregul corp să vibreze de adrenalină.

O privesc fix, cu maxilarul încleștat, așteptând nerăbdătoare sunetul clopoțelului.

   Am nevoie să mă descarc. Să mă eliberez. Să uit.

   Îi scrisesem lui Klaus mai devreme, iar el îmi aranjase o luptă în mai puțin de o oră.

Păstrasem legătura cu el. Nu fusesem singura afectată de plecarea lui Xander. Doar că, spre deosebire de mine, Klaus știa să-și ascundă durerea.

Și, în ciuda diferențelor dintre noi, ajunsesem unul dintre puținii oameni în fața cărora putea să lase garda jos. Aflasem multe despre el. Despre afacerile lui. Despre lumea în care trăia.

   Dar cu ceilalți? Nu voiam să mai am nimic de-a face. Nu puteam să șterg totul cu buretele și să mă prefac că trădarea lor nu mă distrusese.

   Cum mai spusesem și înainte, mă așteptam la asta din partea lui Klaus. Dar nu și din partea lor.

   –Iar te-ai drogat! Mă prinde de mână printre corzile ringului, privindu-mă dezaprobator.

   Îmi smulg brațul din strânsoarea lui și îi arunc o privire rece.

   –Treci peste. Am venit aici să câștig.

–Nu așa! Maxilarul i se încleștează frustrat, dar nu-mi păsa.

–Mulțumește-te cu ce mai ai, Klaus!

Nu încerc să arunc apropouri. Pur și simplu nu mai am energie pentru cicălelile lui.

   Pentru câteva secunde mă privește în tăcere, de parcă voia să spună ceva. Dar renunță. Își retrage mâna și pleacă spre locul lui de lângă ring.

   Știe și el adevărul. Nu mă mai poate controla nimeni. Nici măcar eu. Iar partea cea mai gravă? Nici nu-mi mai doream controlul. Renunțasem la el cu mult timp în urmă.

   Prinsă în propriile gânduri, nici măcar nu aud clopoțelul care anunța începutul luptei. Iar adversara mea profită instant de asta.

   Tot ce urmează este pumnul ei care mă lovește violent în maxilar, luându-mă complet prin surprindere. În următoarea secundă, sunt deja la podea.

   La dracu'... lovește bine.

   Are precizie. Tehnică. Forță. Poate e vina mahmurelii. Sau a drogurilor. Sau a tuturor lucrurilor pe care le aflasem cu doar câteva ore înainte. Dar capul îmi vâjâie violent, iar gustul metalic al sângelui începe deja să-mi umple gura.

   Ridică-te, Starr! Ridică-te! Îmi repet obsesiv în minte, dar corpul refuză să mă asculte.

   Ce naiba se întâmplă cu mine?

   Urmează o serie de lovituri în stomac, fiecare mai dureroasă decât precedenta, în timp ce rămân inertă pe podea, incapabilă să ripostez sau măcar să mă apăr.

   Pierdusem lupta încă dinainte să înceapă. Nu mai încerc să mă ridic. Îi întorsesem spatele lui Alek exact când avusese cea mai mare nevoie de mine. Îl trădasem după ce îi promisesem că n-o voi face niciodată.