Gamble on souls

Capitolul 26.

"O să te rup în bucăți pentru că ai încercat să o atingi!"
★

   Priveam casa asta de parcă era bântuită. Simțeam un amalgam de sentimente: vină, dor, furie, frică. Ultima dată când fusesem aici, a fost cu Xander, la petrecere.

   Miami-ul ne văzuse atunci pentru prima oară pe amândoi. Fără bariere. Aia fusese prima seară în care ne permisesem să fim exact ceea ce eram: doi oameni care se aprindeau reciproc, prea intens ca să reziste. Nu gustasem încă amărăciunea trădării și nici nu-mi închipuisem vreodată cât o să doară.

   Acum, casa nu mai însemna nimic. Sau, cel puțin, asta îmi repetam până ajungeam să cred.

   –Casa e înconjurată. Nu are cum să scape. Spuse Rayia.

   Vocea ei era departe, dar am încercat să mă adun. Mă aflam aici cu un scop clar.

   –Zeke știe?

   –Cum crezi că am făcut rost de atâția oameni?

   M-am întors spre ea, observând în spatele ei o mulțime de oameni. Pe majoritatea îi recunoșteam. Ei mă examinau atenți, de parcă eram o străină. Rayia a observat imediat încordarea mea.

   –Arătați respect prințesei! Le-a ordonat Rayia, furioasă, iar fiecare și-a aplecat capul în semn de respect. Așa e mai bine! A zâmbit scurt.

   –Nu trebuia să faci asta.

   –Nemernicii ăștia trebuie să știe unde le e locul! Și, crede-mă, mai bine să o audă de la mine decât de la el.

Aici îi dădeam dreptate.

I-am simțit prezența în spatele meu. Nu scosese un cuvânt de când plecasem din New York. Nemernicul refuzase să mă lase să vin singură, amenințând că, altfel, va merge direct la ușa lui Zeke.

–Știe ceva de musafirul nostru nepoftit?

–Știe doar că ai venit cu unul dintre bodyguarzii lui Ross. Dacă își păstrează cagula, avem o șansă să nu afle.

–Să speram că așa o să fie.

   Interesul lui Zeke pentru Xander era periculos. Iar Xander, cu toată încăpățânarea lui, nu făcea decât să-l provoace. Nu înțelegea în ce se bagă. Sau poate înțelegea și nu-i păsa, ceea ce era și mai rău.

   Aș fi vrut să-i spun totul, dar nu puteam. Nu încă. Îmi era teamă de ce ar face, de cât de departe ar merge doar ca să dovedească faptul că deține controlul.

   Dar adevărul era simplu: nu avea.
Zeke nu era genul de om pe care să-l înfrunți. Iar Xander... nu era genul care să știe când să se oprească.

–Intrăm? Întreabă Rayia.

–Da.

Să intru în casa asta, cu el lângă mine, mi-a făcut stomacul să se strângă. Totul îmi părea prea cunoscut, prea dureros.

Îmi aminteam cum dansasem împreună aici, cum îmi prinsese mâna și mă învârtise, cum râsul meu fusese sincer. Cum ne șoptiserăm versurile melodiei. Cum mă atinsese. Ca și cum lumea s-ar fi oprit pentru o secundă și tot ce rămăsese era el.