Gamble on souls

Capitolul 26.

"O să te rup în bucăți pentru că ai încercat să o atingi!"
★

   Priveam casa de parcă era bântuită. În piept mi se amestecau vina, dorul, furia și frica, până când nu le mai puteam deosebi una de alta.

   Ultima dată când fusesem aici fusese alături de Xander, la petrecere.

   Miami-ul ne văzuse atunci pentru prima dată împreună. Fusese prima seară în care ne permiseserăm să fim exact ceea ce eram: doi oameni care se aprindeau unul pe celălalt, prea intens ca să reziste.

   Încă nu gustasem amărăciunea trădării. Încă nu-mi puteam imagina cât de rău avea să doară.

   Acum, casa nu mai însemna nimic. Sau, cel puțin, asta îmi repetam până ajungeam să cred.

   –Locul e înconjurat. N-are cum să scape. Spune Rayia.

   Vocea ei mă readuce în prezent. Îmi alung gândurile și inspir adânc. Eram aici cu un singur scop.

   –Zeke știe?

   Ea îmi aruncă o privire scurtă, aproape amuzată.

   –Cum crezi că am făcut rost de atâția oameni?

   Abia atunci îi observ pe oamenii din spatele ei. Stăteau împrăștiați prin curte și pe alee. Pe cei mai mulți îi recunoșteam. Ei, în schimb, mă priveau ca pe o străină, mă analizau din cap până în picioare, încercând să înțeleagă dacă zvonurile despre mine erau adevărate.

   Rayia le observă imediat privirile.

   –Arătați respect prințesei! Ordonă ea pe un ton tăios.

   Fără să scoată un cuvânt, fiecare își plecă ușor capul.

   –Așa e mai bine. Murmură ea, mulțumită.

   –Nu trebuia să faci asta.

   –Ba da. Nemernicii ăștia trebuie să știe unde le e locul. Și, crede-mă, e mai bine să audă asta de la mine decât de la el.

   La asta nu puteam s-o contrazic.

Îi simt prezența în spatele meu. Nu scosese niciun cuvânt de când plecaserăm din New York. Nemernicul refuzase să mă lase să vin singură, amenințând că, dacă nu-l iau cu mine, se va duce direct la ușa lui Zeke.

–Știe ceva de musafirul nostru nepoftit?

–Știe doar că ai venit cu unul dintre bodyguarzii lui Ross. Dacă își păstrează cagula pe față, avem o șansă să nu afle cine este.

–Să sperăm.

   Interesul lui Zeke pentru Xander era periculos. Brunetul, însă, cu încăpățânarea lui oarbă, nu făcea decât să-l provoace. Nu înțelegea în ce se băga. Sau poate înțelegea și pur și simplu nu-i păsa, iar gândul ăsta era și mai neliniștitor.

   Aș fi vrut să-i spun tot adevărul, dar nu puteam. Nu încă. Îmi era teamă de ce ar face. De cât de departe ar merge doar ca să-mi demonstreze că încă deține controlul.

   Dar adevărul era simplu. Nu-l deținea.

   Zeke nu era genul de om pe care îl provocai și plecai apoi acasă. Iar Xander nu era genul de bărbat care știa când să se oprească.