Gamble on souls

Capitolul 18.

"De ce a fost atât de greu să mă iubești?"
★

În câteva ore urma să iau avionul spre New York.

   Alesesem să-mi petrec restul zilei cu bunica. Mă durea să știu că nu puteam rămâne mai mult. Dorul era nimicitor, dar nu aveam de ales.

   Mă certase zdravăn că slăbisem prea mult. Poate că ar fi înțeles dacă i-aș fi spus adevărul, dar nu puteam.

   Așa că am mințit. Am dat vina pe examene, pe stres, pe nopțile nedormite. Pe orice altceva în afară de realitate.

–Ai grijă de tine, Starr! Și sună-mă mai des!

   I-am promis că o voi face, deși amândouă știam cât de proastă eram la promisiunile de genul ăsta.

   Încercam să mă agăț de gândul că, într-o zi, toate astea vor lua sfârșit. Că vom fi din nou împreună. Visam să o aduc în New York. Să cumpăr o casă pentru noi trei și să fim, în sfârșit, fericiți.

Kyle locuia în continuare cu Akim și sora lui. Era fericit. Sau, cel puțin, atât de fericit cât putea fi în situația noastră. Dar știam că tânjea după ceva al lui. După un loc pe care să-l poată numi "acasă". Și eram hotărâtă să i-l ofer.

   Dar, până atunci, lucrurile trebuiau să rămână așa cum erau. Siguranța lor era mai importantă decât orice. Nu puteam permite să devină daune colaterale din cauza mea.

   Nu credeam că voi ajunge vreodată să mă simt ca o străină pe străzile pe care crescusem. Era un sentiment ciudat. Ca și cum aș încerca să unesc două versiuni ale mele, dar ele refuză să se întâlnească la jumătatea drumului. De parcă trecutul și prezentul meu ar fi devenit dușmani.

   Gândul mă face să chicotesc. Dar sunetul este gol. Lipsit de orice urmă de veselie. Și atunci, pentru o secundă, o văd.

   Pe mine. Cea din trecut. Stă la câțiva metri distanță, cu brațele încrucișate și privirea aspră. Furioasă. Dezamăgită. Nu înțelege.

   Soldatul de aur. Fata care ar fi făcut orice pentru Zeke Reyes. Acum, față în față cu trădătoarea care devenisem.

   O văd cum își strânge pumnii. Aproape că îi aud întrebarea. Cum ai putut? Cum ai putut trăda tot ce am fost?

   Aș vrea să-i explic. Dar n-ar asculta. Și, poate, nici n-ar trebui. Pentru că există lucruri pe care nu le poți înțelege până nu le trăiești.

   Așa că, dacă aș putea să-i șoptesc un singur lucru, i-aș spune doar atât: Am iubit pe cineva la nebunie. Și, când el a plecat... am înnebunit eu.

   –Starr!

   În transa în care mă aflam, mi-am auzit numele și am recunoscut instant vocea.

Să stau față în față cu primul bărbat care mi-a frânt inima nu era un lucru ușor.
Să stau față în față cu omul care ar fi trebuit să mă iubească necondiționat, dar nu a făcut-o, nu era un lucru ușor.
Să stau față în față cu tatăl meu nu era un lucru ușor.

   –Tată...

   –¡Estás de vuelta! (Te-ai întors!)

   Vocea lui nu îmi era străină, dar prezența sa îmi era la fel de familiară ca a unui necunoscut.

   –Doar pentru câteva zile.

   Privirea lui mă măsoară din cap până în picioare.

   –Arăți bine. Ai slăbit!