Gamble on souls

Capitolul 27.

"Întotdeauna am fost condamnată cu el."
★

   Eram toți trei în camera de motel, așteptând ca orele să treacă mai repede. Niciunul dintre noi nu-și găsea liniștea. Planul era stabilit, iar eu simțeam deja gustul victoriei.

   –Ce spuneți de un joc?

   Xander pufni ironic, fără să-și deschidă ochii. Jointul pe care îl ținea între degete se mistuia încet, iar fumul plutea leneș prin încăpere.

   –Un joc? Serios, Ray-Ray? O întreb.

   –O să fie amuzant!

   O privesc confuză, încercând să-mi dau seama ce pune la cale.

   –Nu.

   –Oh, haide! Mereu ți-au plăcut jocurile mele! Insistă ea.

   –Nu am chef de jocuri.

   Se încruntă teatral și oftează zgomotos. Eu doar ridic o sprânceană. În cele din urmă, își mută privirea spre brunet.

   –Pe bune? Așa ne mai destindem și noi puțin.

   –Dacă îți dorești atât de mult să ne destindem, îți sugerez să-ți ții gura. Răspunde Xander, fără să se obosească măcar să o privească.

Rayia zâmbește ștrengărește.

   –Sau am putea să ne destindem doar noi două.

   Ce Dumnezeu are de gând să facă?

Ea se apropie de mine pe canapea cu un zâmbet plin de subînțeles.

   –Știi tu... cum facem noi de obicei. Îmi șoptește.

   Înainte să-mi dau seama ce are de gând, Rayia își așează mâinile pe șoldurile mele și mă trage mai aproape. Gestul mă ia complet prin surprindere, iar un suspin scurt îmi scapă fără voie.

   –Doar noi două. Fără haine... Vorbește apăsat, fără să-și dezlipească ochii de ai mei.

În secunda următoare mă trage peste ea și îmi fură un sărut scurt.

La dracu'! Nu făcea asta pentru mine. Încerca să-l provoace pe Xander.

Mă desprind imediat și mă ridic de pe canapea, trecându-mi absentă mâna peste buze înainte să apuc sticla de alcool de pe masă.

   –Nu azi.

   –Nu cât timp e el aici, nu? Mă întreabă pe un ton tăios.

   –Nu acum, Rayia!

Ea mă privește câteva secunde, apoi râde sec.

   –Foarte bine.

–Rayia...

–Nu! Tonul ei e atât de tăios încât aproape mă face să tresar.

   Se întoarce brusc și iese din cameră ca o furtună, trântind ușa atât de tare încât pereții par să vibreze.

Rămân câteva secunde nemișcată. Nu mai aveam energia necesară să mă lupt și cu gelozia ei.

Privirea îmi cade din nou pe sticla din mână. Trecuse prea mult timp. Mă chinuisem luni întregi să rezist. Drogurile m-ar fi băgat în priză și nu era momentul pentru asta. Dar alcoolul... un singur pahar nu avea să mă doboare. Sau, cel puțin, asta îmi spuneam.

Las lichidul să-mi ardă gâtul și primesc senzația aceea familiară ca pe un vechi prieten. Închid ochii pentru o clipă și respir adânc.

Și nu mă opresc la un singur pahar.
Nici la al doilea.
Nici în momentul în care nu-mi mai pot auzi propriile gânduri.
Nici când mâinile încep să-mi tremure pe pahar.
Nici atunci când camera începe să se învârtă cu mine.