Gamble on souls

Capitolul 19.

"Cât de patetică să fiu, să-l doresc cu disperare în continuare?"
★

Lovesc sacul de box din nou. Și din nou. Simt impactul trecând prin tot corpul meu, dar durerea din piept nu dispare. Lovesc încă o dată. Mai tare. Mai tare.

   Mâinile îmi tremură, dar nu de oboseală. Nu mai știu dacă sunt furioasă sau doar epuizată de tot ce am trăit. Capul îmi este în mii de părți, neștiind la ce să mă gândesc prima dată. Încerc să asimilez toate întâmplările din ultima vreme și n-am idee care dintre ele este mai nebunească.

–Weekend greu? Vocea lui Klaus mă ia pe nepregătite și tresar violent.

   Gâfâi, transpirată, și mă aplec după prosopul de pe podea. Era îmbrăcat într-unul dintre costumele sale negre și simandicoase, semn că avusese o întâlnire importantă.

–Poți spune și asta! Mormăi.

Abia ajunsesem în New York. Rayia rămăsese în apartamentul meu, în timp ce eu alesesem să-mi vărs frustrările pe sacul de box.

–Deci... ai bătut palma cu diavolul?

–Și am trecut pe lângă el.

   Știam ce gândește. Nu era de acord cu deciziile mele.

   –Te-a pus să mă spionezi, nu-i așa?

Nu mă surprinde că și-a dat seama. Și eu aș fi gândit la fel dacă eram în locul lui.

   –La ce te așteptai?

   –Ce ți-a cerut exact?

   –Te vrea mort.

   –Bineînțeles! Surâde neafectat.

Nu era șocat. Nici măcar furios. Zâmbește ca și cum totul ar fi fost un joc pe care îl știa de la cap la coadă.

   –Nu-ți faci griji?

   Ochii îi sclipesc preț de o secundă.

   –Am motive?

–L-a amenințat pe Xander.

   Implicarea fiului său scoate imediat monstrul la suprafață. Îl simt. Îl văd în maxilarul încleștat, în felul în care inspiră pe nas, greu, și își strânge pumnii pe lângă corp.

   –La dracu'! Răbufnește. I-am spus că nu trebuia să plece!

   –Zeke va face orice ca să se răzbune.

   –Până nu termină ce a început, Xander nu se va întoarce. 

   –E un idiot!

   –Poate, dar te iubește.

   –M-am săturat să îmi tot repeți că mă iubește, Klaus! Dacă m-ar fi iubit cu adevărat, nu ar fi plecat! Strig.

M-am săturat de explicații, de scuze, de "a vrut să te protejeze". Toți încearcă să-l justifice. Să-l înțeleagă. Dar eu?! Cine dracului m-a înțeles pe mine?

   –Poți iubi pe cineva mai mult ca orice... și totuși să pleci. Uneori, nu iubirea e problema, Avril, ci frica. A plecat pentru că iubirea lui pentru tine e mult prea reală. Xander e un om cu multe straturi, greu de citit. Poartă o luptă constantă cu el însuși, iar asta e obositor. Să te trezești în fiecare dimineață fără să ai măcar o clipă de pace.

   –Și eu cu ce rămân, Klaus? Spune! Cu speranța că poate într-o zi se va întoarce? Cu "a plecat ca să mă protejeze" și cu inima frântă în acest proces? Simt cum vocea mi se rupe. N-am cerut să fiu salvată. N-am cerut să fiu folosită. Tot ce am vrut a fost... pe el. Întreg. Nu în frânturi. Am fost dispusă să-i iert trădarea doar pentru că îl iubesc atât de mult. Eram dispusă să trec peste toate, doar ca să îl am. Trebuia să rămână și să repare lucrurile dintre noi.