Gamble on souls

Capitolul 19.

"Era mai ușor să fiu furioasă decât să recunosc cât de tare îmi lipsește."
★

   Lovesc sacul de box din nou. Și din nou. Și din nou. Fiecare impact îmi răsună prin oase, îmi zguduie brațele și îmi arde mușchii, dar nimic nu reușește să atingă locul care doare cu adevărat.

   Lovesc încă o dată. Mai tare. Mai violent. Sacul se balansează, iar eu îl lovesc din nou înainte să aibă timp să revină. Mâinile îmi tremură, dar nu din cauza oboselii.

   Sunt un dezastru. Nu mai știu dacă sunt furioasă, speriată sau pur și simplu epuizată de tot ce s-a întâmplat în ultima vreme. Capul îmi este împărțit în mii de bucăți.

Prea multe informații.
Prea multe trădări.
Prea multe secrete.

   Încerc să pun totul cap la cap și nu reușesc să decid care dintre ultimele evenimente este mai absurd.

   –Weekend greu? Vocea lui Klaus mă ia pe nepregătite și tresar.

   Gâfâi, transpirată, și mă aplec după prosopul aruncat pe podea. Era îmbrăcat într-unul dintre costumele lui negre și simandicoase, semn că avusese o întâlnire importantă.

   –Poți spune și asta. Mormăi.

   Abia ajunsesem în New York. Rayia rămăsese în apartamentul meu, în timp ce eu alesesem să-mi vărs frustrările pe sacul de box.

   –Deci... ai bătut palma cu diavolul?

   –Și am trecut pe lângă el.

Știam exact ce gândește. Nu era de acord cu deciziile mele.

–Te-a pus să mă spionezi, nu-i așa?

   Nu mă surprinde că și-a dat seama. Și eu aș fi tras aceeași concluzie dacă eram în locul lui.

–La ce te așteptai?

   Klaus oftează și își desface nasturele sacoului.

–Ce ți-a cerut exact?

–Te vrea mort.

–Bineînțeles! Surâde de parcă i-aș fi spus ceva banal.

   Nu pare șocat. Nici măcar furios. Zâmbește ca și cum totul ar face parte dintr-un joc al cărui final îl știe deja.

–Nu-ți faci griji?

Ochii îi sclipesc pentru o fracțiune de secundă.

–Am motive?

   –L-a amenințat pe Xander.

Menționarea fiului său schimbă instant atmosfera. O simt. O văd. În maxilarul care i se încleștează. În felul în care inspiră lent pe nas. În pumnii care i se strâng pe lângă corp.

   Masca aceea calmă și elegantă crapă pentru o clipă, iar dedesubt apare ceva mult mai periculos.

–La dracu'! Răbufnește. I-am spus că nu trebuia să plece!

–Zeke va face orice ca să se răzbune.

–Cât timp nu termină ce a început, Xander nu se va întoarce.

–E un idiot!

–Poate. Dar te iubește.

–M-am săturat să îmi tot repeți că mă iubește, Klaus! Dacă m-ar fi iubit cu adevărat, nu ar fi plecat! Strig.

   M-am săturat de explicații. De scuze. De "a vrut să te protejeze". Toată lumea încearcă să-l justifice. Să-l înțeleagă. Să-i găsească motive.