Gamble on souls

Capitolul 17.

"Pentru mine ești perfectă!"
★

   Știi cum e să iubești un om? Să ți-l dorești lângă tine atât de mult, încât dorul să te sufoce. Să te agăți de fantoma lui cu disperare, chiar și atunci când mâinile îți sângerează de la cât de tare încerci să o ții aproape. Să nu-ți mai pese că te distrugi.

   Să-l iubești atât de mult, încât uneori greșelile lui să pară mai mici decât sunt în realitate. Să încerci să le justifici. Să le înțelegi.

   Pentru că există momente în care răzbunarea nu mai contează. Nici trădarea. Nici adevărul. Există doar el. Și dorul care te sfâșie încet, zi după zi. Îl vreau lângă mine.

   Sunt complet pierdută, iar partea cea mai tragică este că singura soluție la haosul din mine poartă numele lui Xander Black. Cât de ironic. Omul care mi-a frânt inima este același om care ar putea să o repare.

   Am trecut prin iad din cauza lui. Așa că acum, când mă aflu față în față cu diavolul, pregătită să joc și ultimul as din mânecă, totul pare aproape banal.

   –Princesa! Rânjetul de pe buzele lui îmi face stomacul să se strângă instinctiv.

   Din doi pași ajunge lângă mine și mă trage într-o îmbrățișare scurtă.

   –Bine ai revenit, acasă!

   Acasă. Cuvântul îmi lasă un gust amar. Mă întorsesem în Miami, dar nu-l mai puteam numi astfel.

   Nu mai era acasă. Nu după tot ce se întâmplase. Nu după tot ce pierdusem. Mă simțeam ca o străină în propriul oraș.

   Cu doar câteva zile în urmă vorbisem cu Zeke la telefon. Îi spusesem că planul merge mai departe, dar știam că pentru el nu era suficient. Nu avea să fie niciodată suficient.

   Trebuia să-l conving că sunt de partea lui. Trebuia să-i ofer exact ce voia să vadă. Loialitate. Încredere. Supunere.

   Așa că îi oferisem o pistă falsă. Dar mă întorsesem în Miami ca să nu-i trezesc suspiciuni.

   –E bine să fiu înapoi! Mint cu lejeritate, afișând un zâmbet fals.

   Îmi plimb privirea prin încăpere. Biroul acesta trezește în mine un val de nostalgie, fiind martor la nenumărate întâmplări. Cunoscuse diversele versiuni ale mele: o drogată pierdută, o lașă, o ucigașă cu sânge rece... o victimă. Fiecare dintre ele își lăsase o amprentă pe sufletul meu. Ca niște cicatrici pe care timpul nu reușise niciodată să le șteargă complet. 

–Îți aduci aminte de momentul în care ai pășit pentru prima oară în biroul meu?

Îl studiez câteva clipe. Uneori aveam impresia că îmi putea citi gândurile.

–Cum aș putea uita?

   Prima oară când l-am întâlnit pe Zeke Reyes abia împlinisem cincisprezece ani. Trecuseră doar câteva luni de la accident. Începeam să mă pun din nou pe picioare, dar viața mea se prăbușea în toate celelalte aspecte.

   Facturile se adunau pe masa din bucătărie. Mama refuza să le plătească. Sara începuse terapia, iar ședințele costau mai mult decât ne permiteam. Mătușa mea devenea tot mai absentă. Iar eu eram disperată să găsesc o soluție.

   Așa că acceptasem oferta lui Alek. Îmi promisese bani ușori. Siguri. Nu mi-a spus însă și care era prețul. Adevărul aveam să-l aflu mult mai târziu.

–Erai doar o copilă. Continuă Zeke. Spune-mi un singur lucru pe care nu ți l-am oferit. Și nu începe cu "libertate". Toată lumea știe că ai avut parte de ea mai mult decât oricine din organizația mea. Trădarea se pedepsește cu sânge. Și, totuși, uită-te la tine: întreagă!