Gamble on souls

Capitolul 33.

"Nu m-am născut un monstru."
★

Priveam pierdută inelul de pe mâna mea și încă nu-mi venea să cred. Steaua din diamant strălucea liniștită.

Stăteam pe canapeaua din camera de motel, cu un zâmbet pe care nu reușeam să mi-l șterg de pe buze, când Klaus s-a apropiat și s-a așezat lângă mine.

   –Ce faci, puștoaico?

Îmi mușc buza de jos, încercând să-mi ascund entuziasmul.

–Pot să-ți spun un secret?

Eu și Xander stabilisem să ținem ascunsă toată treaba asta, măcar până se liniștesc lucrurile. Dar Klaus era excepția.

–Normal!

Zâmbind, ridic mâna în fața lui. Privirea i se oprește pe inel.

–Nu...

Îmi scapă un râs.

–Ba da!

Zâmbesc atât de tare, încât încep să mă doară obrajii. Îmi prinde mâna cu grijă. Degetul lui mare alunecă ușor peste steaua din diamant. Rămâne câteva clipe privind-o, fără să spună nimic.

–Credeam că n-o să mai văd inelul ăsta vreodată!

–Îl cunoști? Întreb încet.

–E inelul Clarissei. Zâmbește slab, cu privirea pierdută în gol.

Mă încrunt, simțind cum mi se strânge pieptul.

–Tu i l-ai dat... Conștientizez în clipa în care îi întâlnesc din nou privirea.

Încuviințează ușor din cap.

–Acum mulți ani, l-am cumpărat fără să mă gândesc prea mult. Și, din păcate... am văzut-o purtându-l prea puțin.

–Oh...

–Clarissa te-ar fi adorat. Reușea să vadă binele chiar și în oamenii care nu-l mai vedeau în ei înșiși. S-ar fi bucurat să știe că inelul e la tine. De fapt... sunt convins că ea însăși ți l-ar fi dat.

–Mi-ar fi plăcut să o cunosc.

Klaus râde încet.

–Sunt convins că ați fi făcut echipă doar ca să-l trageți pe Xander de urechi de fiecare dată când greșea.

–Categoric! Râd la rândul meu.

–Venind vorba de el... Xander nu s-a mulțumit niciodată cu jumătăți. Așa a fost mereu. A vrut totul sau nimic. Dacă ți-a pus inelul ăla pe mână înseamnă că vrea totul cu tine.

Îmi cobor privirea spre inel și îl mângâi ușor cu degetul mare.

–Și eu vreau totul doar cu el. Îl iubesc, Klaus. Zâmbesc fără să-mi pot ascunde emoția. Așa cum n-am iubit pe nimeni. Niciodată.

–Tocmai de-asta îți spun lucrurile astea. Vreau să știi că, indiferent ce o să se întâmple, nu ești singură. Am de gând să-mi țin cuvântul, Avril. Imperiul e al tău.

Îl privesc nedumerită.

   –De ce? Vocea îmi iese aproape în șoaptă. De ce îmi dai mie totul?

Zâmbește cu o căldură pe care rar i-am văzut-o.

   –Pentru că ești prima alegere bună pe care Xander a făcut-o. E fiul meu. Dar tu... tu ești femeia care a intrat în viața lui și l-a făcut să lupte ca să trăiască, nu doar ca să supraviețuiască.