Gamble on souls

Capitolul 29.

"Îl iubeam."
★

Poate dacă știam ce urma să însemne Xander Black pentru mine, aș fi plecat de mult. Sau... l-aș fi căutat mai devreme.

Nu îl iertasem. Încă nu eram pregătită pentru asta. Dar eram dispusă să-i ofer o singură șansă. O singură ocazie să-mi demonstreze că iubirea lui înseamnă mai mult decât promisiuni și vorbe aruncate în vânt. Până la urmă, Xander rămânea cea mai frumoasă condamnare a mea. Și, în același timp, singura mea salvare.

   –La ce te gândești? Mă întreabă chiar inculpatul.

   Era aproape ora cinci, iar eu mă gândeam la bărbatul de lângă mine în loc să mă concentrez asupra planului. Normal că îmi pierdeam mințile.

   –La tine.

   –Regreți?

   Întrebarea lui mă face să tac. Putea însemna multe lucruri, dar îi înțelegeam adevăratul sens. Îl vedeam în felul în care mă privea. În vulnerabilitatea pe care încerca atât de disperat să o ascundă. Mă întreba dacă regretam că îi mai acordasem o șansă.

   –Nu știu.

   Și era cel mai sincer răspuns pe care i-l puteam da. Îl iubeam. Îl iubeam cum nu mai iubisem pe nimeni vreodată. Aproape obsesiv. Poate că unii ar spune că sunt o proastă. Că iubirea nu este suficientă. Și poate că au dreptate.

Dar cum puteam să plec, când inima îmi lua foc de fiecare dată când îl simțeam aproape? Când doar prezența lui îmi făcea respirația mai grea, iar o singură privire era suficientă să-mi răstoarne toată lumea? Cum puteam să-mi calc singură pe inimă?

   Îl iubeam. Și, în același timp, încă îl uram. Trăiam un paradox din care nu știam cum să ies.

Îmi aminteam toată durerea. Toată suferința. Îmi aminteam că vrusesem să mor. Și nici acum nu eram sigură că sentimentul acela îmi trecuse cu adevărat. Îmi simțeam dependența în fiecare fibră a corpului. Sevrajul îmi făcea mâinile să tremure, iar eu încercam cu disperare să rezist.

Și, chiar dacă era aici, lângă mine... Cumva, încă îl simțeam departe.

   –Știu că ți-am mai spus-o și o s-o repet până o să mă crezi. O să-ți demonstrez că sunt demn de tine, Starr. Vreau să fiu bărbatul care te face fericită. Cel care te face să te simți iubită. În siguranță.

Inima mi s-a strâns dureros. Îmi doream din tot sufletul să-l pot crede. Dar până acolo ne despărțea un drum al naibii de lung.

–Avril! Vocea Rayiei mă smulge din gânduri. Totul e pregătit.

Încuviințez din cap.

Nu era în apele ei și știam prea bine de ce. Întoarcerea lui Xander nu mă răscolise doar pe mine. O lovise și pe ea. Cu toate astea, continua să-și poarte durerea cu aceeași eleganță rece pe care o afișa întotdeauna. Experiența își spunea cuvântul.

–Luca?

–Băieții îl supraveghează. Nu vrem să apuce să trimită vreun semnal. Brynn tocmai a ajuns și își montează calculatoarele.

–Foarte bine.

Rayia își mută privirea spre Xander.

–Și el ar face bine să păstreze cagula pe față, dacă nu vrei să ai probleme.

Nu mai apuc să-i răspund. Îmi întoarce spatele și pleacă, lăsând în urmă o liniște apăsătoare.

Oftez încet și mă întorc spre Xander.