Epoca întunericului

Capitolul 8

Capitolul 8: Inimi ce se urmăresc de la distanță

Eira pov

Am fost trezită din somn de sunete melodioase acompaniate de o voce caldă. Ce parcă mă chema la ea. Nu am idee cand am ieșit din camera mea și cand am deschis unul din geamurile de pe coridorul flancat de torțe, dar am simțit aerul rece de toamnă cum mă ănvăluie. Am inspirat adanc și am privit în jos. O distanță destul de însemnată mă despărțea de pămant. Iar vocea aceea continua să îmi șoptească în tente luminoase, tot ce doream să aud.

Am pus atunci un picior pe pervaz, dar cand să mă salt în sus, am fost prinsă de talie și trasă cu forța în spate. Piciorul drept mi s-a izbit destul de brutal de peretele din piatră și am icnit prelung.

-Mă cheamă, vreau să merg la ea! 

-Prințesă...

-Dă-mi drumul, altfel te voi răni. Am vrut să fac o mișcare, dar mainile îmi erau lipite strans de corp. Iar stransoarea masculină care mă înlănțuise și rochia mea de noapte destul de pompoasă mă opriră din a continua.

-Sunteți vrăjită. Mă auziți?

Cantecul incă e acolo, il aud bine. Se reia, vocea pare îndurerată că nu o urmez. Și incep să mă zbat iar. Sunt atunci aruncată la pămant cu forta. Am nimerit in genunchi, dar impactul îmi opri astfel inaintarea spre fereastră. Pe care o văd apoi cum este închisă cu putere de o siluetă inaltă, imbrăcată in haine regale.

Ca să aud din senin cum silueta incepe să cante la randul ei. Vocea lui nu e intru nimic asemănătoare cu aceea dorită de mine. Si mă stramb, imi duc mainile spre urechi, ca să simt un junghi scurt de durere ce imi străbate trupul. M-am simțit atunci parcă eliberată dintr-o transă. Cand mi-am ridicat privirea coridorul era in continuare luminat de torțe, de pocnetele scurte ale focului ce dansa liniștit in interiorul lor. Nu zăream vreo gardă. De corp. Sau vreo altă ființă in afară de mine și de silueta inveșmantată in negru. Cizmele se opriră langă pantoful meu, aproape ieșit din picior. Moment in care ochii verzi ai prințului Kian zăboviră o clipă indelungată asupra mea.

-Printesă Eira?

-Ce s-a intamplat? intreb nedumerită. Ce caut aici? Oh, printe Kian! 

Vreau să mă ridic singură, dar el mă prinse de braț și mă ajută gentil să mă repun pe picioare.

-Imi cer scuze pentru scurta bușitură, dar eram destul de disperat ca să ajung la geam și sa il inchid.

-Ati auzit și dumneavoastră acea voce? intreb slab. Nu a fost doar in capul meu, nu?

-Da, am auzit-o.

-Si de ce nu ati fost influențat de ea ca mine? il intreb panicată. Și imi privesc atunci rochia de noapte. Ori mai bine spus cămașa de noapte, asemănătoare unei rochii. 

-Cred că mai bine vă reintoarceți in incaperile private din care ați ieșit.

-Singură?

-Nu vă pot...

-Cine spune că va știi cineva?

-Gărzile lordului in mod cert patrulează zona.

-Si atunci unde sunt?

-Sper că nu s-au aruncat la randul lor pe ferestre. il aud cum zice. Și simt cum fiori reci mă trec pe șira spinării.

Niciodată nu m-am siomțit așa terifiată. Mereu am fost in control, asupra propriului trup.

Incep să tremur și vreau să plec, dar mana printului poposi pe bratul meu, din nou.

-Ceva îmi spune că poate voi regreta acest lucru, dar nu pot permite să pățești ceva.