Epoca întunericului

Capitolul 10

la media, prințul Kian (credit to the owner of the photo)

Capitolul 10: Multe secrete zac în așteptare

Erling pov

-Dacă nu veneai tu cu noi sigur ne pierdeam pe drumurilea astea. Cine ar fi crezut că Numantia e așa imensă?

-E al doilea oraș ca mărime după Noreia. ingana atunci cu blandețe Alicia in urma noastră.

-Parcă nu imi vine să cred. Sunt așa multi oameni acum pe stradă! Zici că este zi! adaugă și Eira mirată. 

-Cred că va fi destul de greu să dăm peste vreuna din țintele noastre. murmur eu încruntat. Mai bine să ne ducem să mancam undeva. Ca să ne gandim la un plan, ori locuri unde ar trebui să mergem.

-Erling, poate ar trebui să renunțăm să mai găsim ceva pe seara asta. sugerează atunci si Eira nesigură.

-Nu, nu am venit aici în zadar. Trebuie să ne intoarcem cu ceva. o contrazic. 

-Fie, poate se va intampla totuși ceva. îmi dă ea in final dreptate. 

-De data asta nu mai ne oprim prin taverne, insă. O văd cum oftează prelung și cum arată spre piața din fața noastră.

-Atunci să cumpărăm cate ceva, nu? Mai avem monezi aduse din regat, nu?

-Crezi că vor accepta monezile noastre? In plus, ar trebui să păstrăm banii in cazul in care ar trebui să ne reintoarcem in Ronania.

Eira se intoarse atunci brusc spre mine. Iar privirea ii este iar tulbure. Neclară.

-Credeam că am discutat deja. Locul nostru acolo ne-a fost luat. Țara a căzut. Nu putem lupta o mană de oameni contra unei intregi armate. Dacă vrei să salvăm Ronania, trebuie să rămanem aici. Și să devenim oamenii acestui regat, mai întai.

Nu am idee ce crede biata Alicia despre noi. Fata roșcată doar se uită de la unul spre altul, tăcută. Mă intreb dacă ii va spune mai tarziu Dagnei despre disputa noastră copilărească.

-Nu inteleg, Alicia. Nu ar trebui să fie deschisă piața pe parcursul zilei?

-La noi in Sendozia piața mereu e deschisă publicului larg la orice oră din noapte. Cei mai multi fac bani cu căruța in timpul acesta de noapte. Oamenii mai ies de la treburile lor și beau, joacă cărți, sau cumpără mancare sau diferite obiecte. 

-Ar trebui să propunem și noi ceva de genul in Ronania. mă aud cum spun uimit. Ți-a atras ceva atenția, Eira, draga mea?

-Nu încă. Nu mă crezi așa ieftină, frate. o văd cum se uită lung spre șirurile de vanzători ambulanti. Simt in aer si gustul unor mancaruri diverse. Multe din ele insă imi sunt total necunoscute.

-Dacă doriți bijuterii sau stofă, cunosc eu un vanzător de incredere. ingana Alicia. Eira se intoarse și o prinse atunci de braț. Ce faceți prințesă? se panică ea brusc. Nu imi pot permite să merg cu dumneavoastră la braț.

-Aici nu ești servitoarea familiei regale. Ci doar o altă fată. Nu suntem printi si printese, ci prieteni. ii dă Eira replica. Și nu pot să nu observ bucuria ce incepe să radieze de pe chipul Aliciei. Biata fată. Pierduse atat de multe și totuși, incă putea să zambească in acel mod! 

-Condu-ne atunci la acea tarabă. ii zic. Și aproape că intru intr-un trecător. Am sărit insă in sus, cand el m-a prins de braț.

-Știu cine ești. Răman pe loc, timp în care fetele se îndepărtează și dispar in multimea de trecători.

-Nu, nu, trebuie să plec, mă scuzați! Cred că ati greșit persoana! 

Bărbatul nu slăbește stransoarea deși mă forțez si mă smucesc precum un disperat.