Epoca întunericului

Capitolul 26

Capitolul 26: O raza de speranta

Thenaia pov

Am clipit surprinsa ca apoi sa imi duc incet mana spre buze.

—Realizezi cat de ciudata este aceasta experienta, nu? Sau ai uitat in corpul cui te afli? 

Reusesc in final sa spun. Si el face un pas inapoi oripilat de purtarea lui copilărească.

—Prințesa Thenaia, imi cer mii de scuze! De obicei am mult control asupra mea.

—Chiar esti sincer? Il intreb si cu greu ascund teama din voce.

El insa parca vede dincolo de fatada mea dura.

Intinse mana spre mine, dar se răzgândi si o lasa sa ii alunece lin pe langa corp.

—Nu a fost usor. Sa accept adevarul. Imi pare rau pentru modul oribil in care ai fost tratate de fratele meu. Regret ca nu am observat nimic. Am fost orbit complet de sentimentele mele pentru el. Nu ai insa de ce sa minti si nici nu ai de castigat ceva din toata povestea.

—Indiferent ce ai simtit pana acum fata de mine si familia mea vreau sa stii ca am considerat pana la un punct Romania drept casa mea. Se pare ca nu am fost singura in cele din urma. I—ati castigat inima si simpatia si fratelui meu mai mare. 

—Probabil ai o relatie tensionată cu el acum dar vreau sa te asigur ca nu dorim sa intervenim intre voi. Si doresc sa stii ca si el te iubeste. Inca. Si nu doar pe tine. 

—Sincera sa fiu mi—e dor putin si de Amir. Facea lucrurile sa fie mai interesante aici la curte. 

—Nu ma indoiesc. Desi umorul lui negru e putin cam prea mult uneori.

—E prea mult pentru multe persoane.

Adaug amuzata moment in care ochii lui cadouri se fixarea asupra mea.

—Mama ta...esti sigura ca spune adevarul, ca are cu adevarat intentii bune? Dupa o singura discutie sa cedeze asa usor?

—Orice ti—a spus mama in sala tronului a fost numai adevarul. Cand eram mica nu se purta asa cu bestialitate. Nu in zadar i—a amăgit multa vreme pe fratii mei. Cred insa ca ne iubeste in felul ei toxic. Si mai cred ca are si regatul in inima. Sa. La orice pas facut. Si ca ii doreste binele.

—A chinuit insa mult dragonii.

—Aici ai dreptate. Nu ii pot scuza actele marsave. 

—Nu inteleg insa...Amir cum de a ajuns in punctul acela de a deveni un monstru?

—Nici macar Ivar nu stie. Amor mi—a cerut sa nu spun nimănui. Am de gand sa ii pastrez secretul. Imi pare rau, Erling. Insa e vorba de fratele meu.

Imi feresc privirea. Dar stiu ca el imi citeste vinovatia in ochi.

Si astazi ma chinui din cauza muștelor regrete. Daca as fi fost mai atenta. Daca il ascultam si stăteam departe de probleme...poate fratele meu nu ar fi fost nevoit sa ucida o persoana numai pentru a—mi salva mie viata. Intr—un fel, sunt vinovata pentru pierderea lui in monstrul care s—a trezit in interiorul sau.

—Nu ma supar. E probabil dreptul lui sa ne spuna ori nu povestea lui. De viata. 

—Cred ca ar trebui sa ne întoarcem. Sunt sigura ca am zăbovit destul de mult. Si oamenii sigur vor incepe sa vorbeasca. Si sa devina curiosi. In privinta noastra. 

—Mai lipsea Ivar din peisaj.

—Ivar uraste iarna. Si sa petreacă timpul afara. Mai ales cand zăpada domnește peste tot. 

 Vad cum uimirea ii traverseaza chipul.

—Nu mi—a dat vreodata impresia asta.

—El niciodata nu o face.