Epoca întunericului

Capitolul 12

Capitolul 12: Au căzut în plasa păianjenului

Kian pov

-În sfarșit a plecat și delegația lor din regat. Nu ai de gand să spui nimic, fiule?

Las paharul cu vin pe masă și imi privesc tatăl in ochi.

-Ce ai dori să auzi? il intreb. Regele Sven insă nu se lasă păcălit. 

-Sper că nu ai făcut vreo prostie, fiule. Nu am de gand să avem parte de vreun incident internațional. Sau de o provocare la război din partea lor. 

-Evident că nu am făcut nimic de acest soi, tată. Doar că am sentimentul că imperiul lor măreț se va prăbuși curand. Nici măcar nu vor mai avea timp să realizeze că au pierdut.

-Ce te face atat de sigur că vom caștiga și că nu Sendozia, regatul nostru va avea parte de aceeași soartă ca a Ronaniei? Au dragoni, fiule. il văd pe tata cum tremură impercepetibil. Unul singur poate pune la pămant un intreg detașament. Cativa adunați sunt capabili să răpună o armată. Chiar dacă avem oameni multi, pregătiți si cea mai bună tehnică militară, nu va conta.

-Tată, sunt prințul moștenitor. Al acestui regat. Dacă eu spun că vantul bate intr-o direcție, atunci așa va bate.

-Nu poți fi așa de naiv incat să crezi că poți controla vanturile. 

-Nu sunt eu acela, tată. Ci ei. ranjesc atunci scurt. Și mă șterg la buze cu unul din șerveturile brodate cu aur. 

-Nu ai idee ce simt in fiecare zi care trece. Mă intreb cand și cum vor găsi o cale de atac asupra noastră. Ce vor aduce prima oară. Probabil voi fi nevoit să cer ajutor statelor din jur. Belrosa sigur ne-ar sări in ajutor. Nu știu insă de cei din nord. Sau din estul continentului. Probabil ne doresc in tăcere căderea. 

-Normal că ne urăsc doar le-am răpit timp de secole teritorii mari de sub nas. Și i-am ținut la distanță si in teamă. Pentru că la acest capitol nici noi nu suntem mai diferiți decat cei din Doriasa.

-Ai vreun as in manecă, de care nu sunt conștient? Oricum, sunt destul de amărat de faptul că am fost nevoit să i-o ofer pe Dagna acelui prinț idiot. Mă irită faptul că avem nevoie de ei, ca să ne apere de atacul acelor demoni rămași pe teritoriul nostru.

-Tată, gloria Sendozia va continua. Ai cuvantul meu, ca prinț moștenitor. ii zic. Și mă ridic atunci de la masă. Ne avem in termeni buni cu toți vecinii noștri, nu?

-Teoretic. 

-Atunci nu mă tem. Doriasa rămane problema. închei atunci scurt și pornesc spre ușă. Odihnește-te, tată. A fost o seară lungă și pentru tine. Nu mai ai varsta noastră, a celor tineri. Nu iti face griji, Sendozia e pe maini buni.

-Nu intelegi, copile, nu? tună el disperat. Sursa puterii lor a fost distrusă. Sunt sigur că au fost cei din Doriasa si pentru asta responsabili. Nu ne vom mai putea baza pe magie, ca să ii mai furăm pe alții și să profităm.

-Avem deja acumulată multă bogăție. Trebuie să știm și cum să o folosim cu cap in beneficiul nostru. Mai ales cand infometăm jumătate din populație. 

-Dagna și Namya sunt acum practic inutile. Vulnerabile.

-Incă mai pot practica magia. Chiar dacă la un nivel redus. 

-Suntem distruși, fiule. Asta suntem. Am incercat să sper. Să ii infrunt. După seara trecută...pană și cei din Hontaria m-au avertizat. Toți se tem de Doriasa.

-Ei bine, nu face atunci și tu aceeași greșeală, tată. ii reamintesc. Tata clatină insă din cap cu o mină gravă pe chip.

-Mai degrabă pier, decat să imi văd regatul prăbușit, la picioarele unora cu păr lung, păroși, care probabil nici nu știu să folosească un brici să isi radă barba de pe chipuri. In fine, ai grijă ce faci Kian, o să mă intalnesc acum cu lordul Koen și fiul său, Baltazar. Mă gandeam cum să imi arăt recunoștința față de familia lor. Fac tot ce pot ca să ne țină in viață și să ne protejeze. Nu ca alte familii regale, care abia așteaptă și ele să cădem.