Capitolul 32: Linistea dinaintea furtunii
Soren pov
Am crezut ca imi voi petrece restul zilelor ramane pana la bal in sala tronului fara vreo cale de iesire. Ivar s—a împotrivit insa parerii celor doi frati ai sai si a insistat ca sa il urmez oriunde ar merge in forma in care ma regaseam.
In fiecare seara ma culcam in fata incaperilor sale regale si dormeam numai cu un singur gand in minte. Ca sa ma reîntorc la normal. Fiindca nu cred ca eram pregatit pentru o viata ca...dragon.
Chiar si temporara cum era aceasta. Culoarele erau incapacitate, lungi si permiteau accesul mai multor creaturi ca mine sa umble nestingherite oriunde. Tavanul castelului era inalt, cu bolte la fel de de inalte, arcuite la randul lor ca niste balauri deasupra capetelor noastre. Nu riscam nici in acest mod sa ma romanesc de unul singur. Din pacate, usile de la camere ramane prea mici pentru dimensiunea actuala a trupului meu.
Nici macar in dimineata balului lucrurile nu au decurs mai bine.
—Soren? Vocea lui a fost cea care m—a trezit.
Cum auzul meu era foarte dezvoltat si somnul mai putin adânc si linistor ca cel uman mi—am deschis ochii galbui, cu fante întunecate de in data ce l—am auzit.
—Oh, esti deja treaz. Remarca el mirat.
Desi eu sunt cel transformat, care are probleme, pare intr—un mod straniu ca Ivar imi împărtăseste cumva suferinta. Si ca mi—o intelege intr—un mod ascutit. Mult mai intens decat alte persoane.
Pot sa vad ca nu a dormit asa bine zilele asta. Cearcanele ii sunt adânci si vineti. Pare mai obosit ca mine. Si mai lipsit de energie.
Imi plec atunci capul si ma imping cu el in trupul sau.
„Nu ar fi trebuit sa fie asa. Regret. Insa nu am idee cum as putea sa rezolv dilema asta. Nu fii separat, Ivar. Nu este vina ta."
—Imi pare asa rau. Am vrut sa imi salvez fratele, dar nu m—am gandit o clipa ca ar putea sa re afecteze asa tare. Credeam ca te vei descurca. Daca as fi stiut...Nu mai riscam sa il aduc inapoi pe Amir. Daca vei ramane asa?
Inima imi tresare dar nu simt fiori reci. Pe sira spinării.
Nici emotiile si sentimentele mele nu mai sunt asa umane. Sunt schimbate. Putin.
Nu simt usor teama. Sau confuzie.
Ma simt cumva mai conectat la toate din jurul nostru mai acut ca inainte.
Un marait imi iese din gatlej. Si izbesc cu coada in amantă.
O vibratie puternica ii strabatu picioarele atunci.
Si il facu sa tresara.
—Erai doar tu. Acum iti razi de mine? Te amuzi copios. Mai ales ca tu ma poti intelege. Nu pricep insa. Dragomir se presupune ca pot vorbi. Tu de ce nu poti?
Incerc sa o fac. Deschid atunci larg botul.
Si las un alt marait gajait sa iasa. Odata cu un sir bogat de coltii ascutiti.
Ivar tresari o clipa din nou, dar nu se departa de langa mine.
Asta spunea multe.
—Mai bine nu incerca. Din nou. Daca scoti flacari fara sa vrei si iau foc? Nu stiu daca vreau sa stiu cum e sa ajungi pui fript. Cel putin deocamdata.
Imi ridic atunci caoul in sus si mi— l plec in lateral.
„SPER CA GLUMESTE. CACI DACA NU, CHIAR IL INCENDIEZ PERSONAL."
CITEȘTI
Epoca întunericului
FantasyUn stat care dăinuie de secole. Nu unul fantastic, ci doar plin de oameni. Imperfecți. O epocă a întunericului care bate la porți. Patru tineri cu destine diferite. Care vor schimba vietile celor din jurul lor definitiv.
