Epoca întunericului

Capitolul 31

Capitolul 31: Minti incetosate

Amir pov

Dupa atat de multe nopti petrecute in podul unei case am adormit destul de greu in propriul pat, printre așternuturi scumpe din mătase si vison. 

Cand primele raze de soare s—au ivit in încăperile mele private eram deja treaz. M—am indreptat spre baile regale unde am stat multa vreme scaldat in apa calda pregatita de servitori. Ca in final sa ma reîntorc si sa imi schimb hainele pentru a doua oara.

—A fost o seara lunga. Imi spun in timp ce imi aranjez mansetele. Si perii cu grija apo buclele rebele de par. Imi crescuse destul de mult. Nu il mai aveam scurt. Ci pana la barbie. Nu imi placea deloc priveliștea in sine.

Fara sa ma mai obosesc sa chem pe cineva mi—am facut rost singur de o pereche de foarfece si mi—am gasit parul. Ca sa ma schimb iar.

Si sa aleg o redingota de culoare alba. Cand am decis ca arat prezentabil si nu ca unul aterizat de curand la palat am pornit cu pasi greoi spre iesire.

Un scurt ciocnit ma opri din mers.

Ridic din sprînceană si ma intreb daca nu e Thenaia.

Totusi e prea devreme. Sigur Celeste inca doarme.

—Intra. Spun indiferent. Ca silueta lui sa apara in încăpere si sa se oprească apoi in fata mea.

Are chipul nebarbierit, ochii obosită si o figura posaca. Ochii lui albastri candva strălucitori sunt iar ca in trecut umbriti. Parul blond ii e prins intr—o coada. Nu desfăcut. Cum mi—ar fi placut mie. In rest, poarta aceleasi haine cenusii de gardian, si aceleasi dureri ascunse in inima.

—Te—ai trezit in sfarsit. Il aud cum spune.

Continui sa ma uit spre el si inghit in sec.

—Balul e tot mai aproape dar nu am reusit sa aflu nimic de la Marcelo si Sedric.

—Lasa pe mine. Voi rezolva totul astazi.

—Credeam ca nu vei mai spune...Porti inelul. 

Observa el detaliul si imi privesc lung mana dreapta.

—Il port mereu. Ce intrebare e asta, Melthe? 

Ochii lui se îngustează brusc.

—Pana acum nu l—ai purtat. 

—Ce vrei sa insinuezi? Il intreb amuzat. Poate va observa pana la urma ceva. Sau poate nu...

—Tu nu esti Amir. Il aud cum o tranteste brusc. 

Si incep sa rad prelung.

—Melthe, asculta...

Se avanta atunci spre mine si ma izbi cu spatele de birou. 

—Nu aveai vanataile astea pe fata. Chiar si cu cosmetice tot se vad. Stii? 

Deja simt ca imi pierd evadarea.

—Asta fiindca poate eu sunt adevăratul Amir. Si nu cel cu care te—ai hlizit in timpul asta. Prostule. 

Il fixeze cu o privire grea, dar el nu cedează.Nu se lasa intimidat sau păcălit. 

Cumva asta doare mai tare decat am crezut.

—Nu cred nimic. Unde este adevăratul...

—In acea seara, in acea prima seara cand am dormit amândoi in secret desi erai cu Ivar, ti—am oferit un desen. Pe o foaie. Iti mai amintești ce era pe ea? 

Ochii lui se fac brusc mari.

—Uriași. Strabatand o mare infinita. In grup. 

—Mai stii ce ti—am zis?