Epoca întunericului

Capitolul 34

Capitolul 34: Oriunde vei merge tu te voi urma 

Thenaia pov

Dupa întrunirea de dimineata si masa Eira si parasit pentru cateva ore palatul alaturi de fratele ei, Iar si Soren. As fi putut alege sa merg cu ei. Niciunul nu ar fi fost impotriva. Dar cum prea bine stiam deja,  cineva trebuia mereu sa ramana in urma si sa stranga dupa toti.

Si sa se asigure ca totul este bine. In plus, nu era asta singurul motiv pentru care nu am decis sa ii urmez. Gandul imi era recent tot mai mult la Amir. Daca Ivar parea sa aiba parte de cele mai frumoase zile din viata lui, Amir se afla exact la polul opus.

Cumva tot ma simteam responsabila si acum, dupa atatia ani de starea in care se regăsea fratele meu mai mare. Timpul nu pare sa ii aline durerile ascunse. Ci sa le adîncească.

Vreau sa fiu acolo. Sa il tin insa de mana. Alaturi de Celeste.

Si sa ii arat ca si el conteaza.

Multi oameni spun de altii ca nu conteaza. Ori se cred mai buni decat restul si il blameaza pe cel care il cred mai slab. Adesea ei se insala. Poate acel om slab e mai puternic decat pare in realitate. Orice viata conteaza. Si merita pretuita si respectata.

Amir era si el unul din aceste cazuri. Multi l—ar fi abandonat demult. De cand a inceput sa omoare oameni. Si sa devina mai mult sirena decat om. Eu am ales sa cred in el. Si sa vad binele din el, pe acel frate cu zâmbet gingaș, bland, care a fost candva.

—Amir? Il strig si dupa pătrund in încăperile sale regale. Mare imi fu mirarea insa cand nu am dat acolo de el.

—Pe unde o umbla? Sper ca nu are chef iar de glume.

Ies din încăperile sale si trec pe langa niste garzi regale.

—L—ati vazut pe regele Amir? Ii intreb pe barbati.

Iar unul din ei imi arata spre unul din culoarele ce duc spre librăria regala.

Grăbesc pasul si cand ajung in fata bibliotecii noastre regale il gasesc cu doi copii alaturi.

—Nu te pricepi deloc la cautat. Rade de el Stefan, băiatul Eirei.

—Amir? Il strig si el tresare brusc.

—Buna sora. 

—Ce faci acolo? Inspectezi culoarea usilor?Sau ai rupt cumva manerul?

—Ii spunem noi? Ingana Stefan nou.

Iar Nara, fiica lui batu scurt din palme. Si repeta vorbele lui Stefan.

—Spunem noi. 

—Am cam...pierdut—o pe Celeste. Din vedere cateva clipe.

—Celeste a dispărut. Tuna si Stefan amuzat.

—Ai pierdut—o sau ai fost păcălit de doi copii? Il intreb eu resemnata. Trebuia sa stiu ca nu le vei face fata celor trei de unul singur. 

—Ma descurcam perfect! Tocmai le citisem o scurta povestire istorica din trecutul nostru. 

—Ca apoi?

Ridic eu din sprînceană si el izbucni in ras.

—Ca apoi Stefan aici de fata sa imi ceara un pahar cu apa. Cat timp m—am ocupat de cererea lui nu am bagat de seama ca Celeste s—a strecurat afara din camera.

—Si de atunci bantui pe coridoare in cautarea sa.

—Da, cred ca ar trebui consemnat acest eveniment in cronicile noastre istorice private. Ca desi sunt rege pot fi oricand invins de copii. Nu pot lupta contra lor. Mai ales cand se uita la mine cu acei ochi mici ai lor..