Epoca întunericului

Capitolul 27

Capitolul 27: Un strop de pace

Soren pov

De la zi la zi viata noastra ca fugari cu viitorul unei natii pe linie la fiecare pas devine din ce in ce mai grea. Nu mi—am închipuit ca asa imi voi incepe o noua dimineata la palat. Nici nu as fi crezut ca printul Kian ar fi vreodata capabil sa o rănească pe Eira.

Si totusi...Aliantele ni se schimba mereu. Nu avem o ancora solida. Plutim ca niste naufragiati pe mare asteptandu—ne sfarsitul.

—Lordule Kai. A trecut ceva vreme de la ultima noastra conversatie. Intra atunci in discutie cu mine lordul Inoya . 

Ne aflam amandoi in fata usilor din lemn de stejar masiv cu diferite însemnuri doriasane la vedere. Usa care ne conducea direct in încăperile private ale reginei.

—Stiu cine esti. Ma aud cum spun pe un ton abrupt.

Sunt satul de jocuri. Acum ca stiu ca el este ca mine, doresc si niste raspunsuri.

Vreau sa stiu cum a fost viata lor inainte ca toate acestea sa se fi intamplat.

Vreau sa aflu mai mult decat stiu acum.

—Asta e si ceva de la sine inteles. Traim in acelasi palat de ceva timp.

—De ce nu mi—ai spus? Ceva imi zice ca esti mult mai pregatit decat mine. Si mult mai experimentat in privinta lumii noastre.

—Lumii noastre? Ridica el lenes din sprînceană.

—Esti de partea lui Ivar. Ar trebui sa poti avea incredere si in mine atunci.

—Din pacate nu te cunosc. Nu iti stiu intentiile. Si daca e sa fiu sincer, multe persoane pe care le cunosc si imi sunt dragi sugera acum din cauza aparitiei tale aici. Putem sa fim aliati. Daca asta iti doresti. Insa politica de acum de la palat nu va schimba cu nimic relatiile tensionate dintre voi si noi. Sa nu mai spun ca l—ati schimbat intr—un sens rau pe print. Nici macar nu il mai recunoastem. Noi cei de la palat. Pare o alta persoana. E mai schimbat si decat printul Amir. Si e trist. Fiindca am crescut aici. Am petrecut ani la randul impreuna, cu totii. Ca peste noapte sa uite complet de noi si sa se dedice voua. Tie, unui biet fiu de lord marunt. Fost fiu de tarani. Din societate. Si unor printi aroganti, care au trait numai in lux si care nu au suferit o zi din viata lor. Ai idee cat de vrea le—a fost viata celor trei aici? Ati fost privilegiați. Iar acum e timpul sa si platiti pretul. 

Ochii lui verzi ca ai mei raman de neclintit.

Incep atunci sa rad prelung. Si atrag atentia in treacăt a catorva gărzi postate pe culoarele mai apropiate din jur.

—Vrei sa te creada lumea nebun? Ma intreaba el acum nesigur.

Parca regreta ca a inceput discutia cu mine.

Il fixez brusc atunci cu o privire rece. Si dura.

—Te inseli amarnic. Cel putin, in cazul meu. Nu am de gand nici sa comentez situatia familiei regale pe care o slujesc. Fiindca nu ai de unde sa cunosti toate detaliile. Dar cand vine vorba de viata mea nu mai habar cat de mult am suferit. 

Sa stiu ca sunt diferit.

A fost dureros.

Sa ma ascund pe mine. De teama sa nu fiu ucis.

Sa nu le pot spune nici celor dragi adevarul.

Sa fug de durere. Desi trebuia sa lupt. Mereu.

Sa imi slujesc ambele familii cu onoare. Pentru ca stiam cat de greu le era oamenilor simpli din tara noastra. Am vazut ce inseamna greul. L—am trait pe propria piele. Am lucrat amantul cu tata cand inca era tara n. Am trait intr—o casa mica. Darapanata aproape. Saracacioasa. Eram multumit cu putin. Am simtit frigul iernilor cum musca din noi. Cum pretul lemnelor creste de la an la an. Am vazut nedreptatea in multe forme. Din pura intamplare tata a devenit nobil fiindca i—a salvat viata cand a fost atacat de niste hoti la unul din drumurile din pădure mari ce duceau spre târgurile din zona. Daca printul Ivar ne—a ales stie el mai bine de ce. Niciodata nuni—am cerut sa ma aleaga pe mine in locul familiei sale. Si nu o sa ii impun vreodata asta. Nu am vrut nii sa il schimbam. El a devenit o persoana mai buna decat era in compania noastra. Poate toata ura si raritatea in care a trait l—au caracterizat o buna perioada de timp. Dar acela nu este adevăratul el.