" Harry, pot să te întreb ceva ? " am întrebat, în timp ce tăiam legumele pentru salată.
Nu îi puteam vedea chipul, pentru că eram spate în spate. În schimb, îl puteam auzi cum pregătea omleta cu bacon şi cașcaval.
Știam că nu era prea încântat de ideea mea de a-l chema pe Zayn la micul dejun, dar chiar îmi doream ca el să treacă peste această idee care îi bântuie mintea şi îl deranjează. Vreau să vadă cu ochii lui că între mine şi Zayn nu e nimic mai mult decât o simplă prietenie.
" Sigur. "
Mi-am șters mâinile şi m-am întors, sprijinindu-mă cu şoldul de bar chiar lângă el, pentru că aveam nevoie să îi văd privirea. Cum mă așteptam, am avut dimineți mai fericite, dar nu aveam de gând să îl presez cu asta. Avea să se convingă singur.
În schimb, există totuși o întrebare care mă macină de câteva zile, însă am evitat până acum să i-o adresez, pentru că nu am vrut să îl supăr ... sau să mai aduc incidentul de acum câteva zile în discuție.
" Pot să te întreb cine era blonda aia ... ştii, din ziua incidentului ? "
S-a oprit din ceea ce făcea şi şi-a întors privirea spre mine, sprâncenele încruntate şi buzele lipite. Şi-a înclinat capul într-o parte, ca şi cum încerca să îşi amintească de cine vorbeam, iar când şi-a dat seama privirea lui s-a schimbat brusc. S-a întors la ceea ce făcea mai înainte şi a rupt contactul vizual cu mine.
" Sincer, nu ştiu sigur. " a răspuns într-un final, ridicând din umeri. " Abia ce am întâlnit-o. Cred că numele ei era Kate sau Kathy, nu-mi amintesc. "
Mi-am mușcat buza, pentru că eram pe punctul de a face un comentariu răutăcios la adresa ei şi apoi lucrurile luau o altă turnură. Eram curioasă să ştiu ce s-a întâmplat între ei atunci, pentru că el părea să se bucure de prezenţa ei, dar nu puteam să îl iau la întrebări pur şi simplu.
M-am întors la salata mea, fără nici un alt cuvânt, având în vedere că el nu părea doritor să îmi povestească. Mi-am frecat greu palmele de faţă, știind că el nu mă vedea şi mi-am abținut un oftat greu. Am continuat să tăi legumele pentru salată, bătând uşor, dar în mod nervos piciorul de podea, în timp ce pe fundal cânta Suspicious Minds de la Elvis. Da, la naiba, eram suspicioasă, dar mă forțam să cred că era doar mintea mea bolnavă.
Apoi, i-am simțit brațele ce se strâng în jurul taliei mele şi m-am oprit, închizându-mi ochii pentru câteva secunde şi bucurându-mă de atingerea lui, ce nu părea să fie niciodată de ajuns pentru mine. M-am întors spre el, buzele sale formând un rânjet.
" We can't go on together / With suspicious minds / And we can't build our dreams / On suspicious minds " a cântat împreună cu Elvis, iar eu am râs, clătinând din cap.
Uneori, am impresia că Harry e doar un copil nevinovat prins în trupul unui bărbat, forțat de împrejurări să ajungă aici. Mi-am lipit buzele de ale sale şi l-am strâns în brațe, pentru că asta întotdeauna mă face să mă simt mai bine, să mă simt în siguranță.
" Iubito, ştii că te iubesc mai mult decât orice. Am încercat să flirtez cu ea, tocmai în speranța ca tu să mă vezi şi să simţi ce am simțit eu când te-am văzut cu Zayn. Însă nu m-am gândit că o să se ajungă atât de departe. Îmi pare rău, atât de rău ... e doar vina mea pentru tot ceea ce s-a întâmplat. "
" Shh " mi-am lipit degetul de buzele sale pentru a-l reduce la tăcere. " E ok. " am spus şi mi-am lipit buzele de ale lui din nou. " Te iubesc. "
" Cred că ar trebui să ne întoarcem la pregătirea micului dejun. Zayn ar trebui să fie aici curând. " a spus el, uitându-se la ceas.
Un sfert de oră mai târziu, aranjam împreună masa, când cineva a bătut la uşa din faţă. Trebuie să fie Zayn.
CITEȘTI
Behind The Lies
FanfictionÎncă de la o vârstă fragedă, la care trebuia să se bucure de adolescenţă, Lea Hyland a fost forţată să plătească pentru greşelile nenumărate ale mamei ei încă din tinereţe. Este vândută şi păcălită, batjocorită şi forţată să facă lucruri împotriva v...