Behind The Lies

Capitolul 39: Țigara

Au trecut patru zile de când nu l-am mai văzut pe Harry şi nici nu am mai auzit nimic de la el din seara în care am fost la el acasă. Nu-l mai văzusem deloc la faţă şi nici prietenii noștri nu vorbeau despre el. Nici măcar Chris.

Iar eu nu am îndrăznit să deschid subiectul Harry şi nici să le povestesc ce s-a întâmplat. Singurul meu răspuns era o ridicare ușoară din umeri. Nu aveam un răspuns concret la întrebarea " ce s-a întâmplat cu voi ? " pentru că nici măcar eu nu știam dacă mai formam un cuplu sau nu. Cert e că Harry mă evita.

Aşa că am decis că era vremea să îmi ocup timpul liber cu activități neînsemnate, cum ar fi să îmi renovez toată casa, dat fiind faptul că bucătăria era deja renovată după atacul pus la cale de Luke Foster, care în ceea ce îl privește, nu m-a contactat decât de două ori din seara aceea şi asta ca să se asigure că m-am " acomodat " cu ideea că lucrez pentru poliție.

Ulterior am aflat că mama se afla în Los Angeles, dar nu singură ci cu soţul ei. Aşa că am acceptat să mă întâlnesc cu ea la o cafenea din zonă, în timp ce Francisco se ocupa de niște afaceri.

Nu mă mai simțeam aceeași Lea ca altă dată, nu mă mai simțeam vie; făceam totul robotic. Şi nodul din gât şi durerea din piept erau mai apăsătoare pe zi ce trecea şi nu îmi dădeam seama cât aveam să mai îndur asta. Dar știam că asta era doar o presimțire a ceva ce avea să urmeze ... din nou.

Am parcat în faţa cafenelei şi m-am îndreptat cu paşi mici spre intrare. Interiorul nu era foarte aglomerat şi nici foarte gălăgios, o piesă jazz plăcută auzindu-se pe fundal. Am zărit-o pe mama la una din mesele cele mai retrase, făcându-mi un semn mic cu mâna. Arăta la fel de bine ca de obicei, purtând o pereche de pantaloni negri mulaţi pe ea şi o cămașă din dantelă ce îi scotea trupul slab în evidență. Ținea o țigare între degete şi știam că în ciuda aparențelor, era la fel de distrusă pe interior ca şi mine.

Mi-a zâmbit cald şi s-a ridicat pentru a mă întâmpina. Şi nu am putut să mă retrag atunci când brațele sale m-au prins într-o îmbrățișare caldă de care aveam atâta nevoie.

" Oh, iubito ! Mă bucur aşa mult să te văd. "

" Şi eu " am șoptit, depărtându-mă de ea şi luând loc pe scaunul opus ei.

Uitându-mă cu atenție la ea, puteam să observ că, deşi e la fel de frumoasă ca întotdeauna, anii şi-au pus amprenta pe chipul ei.

Existau atâtea lucruri pe care le țineam în mine şi aveam atâta nevoie să le spun cuiva şi să mă descarc, dar ştiu că dacă îi spun despre poliție, există riscul să o pun într-un pericol mai mare decât se află deja.

Aşa că am decis să ţin asta departe de ea; cel puțin o perioadă.

" Nu arăți prea bine " a constat ea şi am zâmbit, pentru că știam deja acest lucru.

" Nu mă simt prea bine. Am o grămadă de lucruri pe cap în ultima perioadă. M-am apucat să îmi renovez casa; te aștept la mine într-o zi. "

Mama a zâmbit la rândul ei şi mi-am dat seama că începusem să vorbesc cam mult. Nu tocmai un obicei pentru mine. Dar simțeam nevoia să o fac, pentru că în ultima perioadă, abia dacă am scos câteva sunete.

" Aş fi bucuroasă să te vizitez zilele astea, scumpo. " a spus.

Şi-a așezat palmele peste ale mele şi m-a strâns uşor, privindu-mă cu atenție.

" Ce se întâmplă cu tine, Lea ? Nu ai arătat niciodată aşa. "

Aş fi vrut să fac o remarcă şi să îi spun că oricum nu m-a văzut prea des până acum, dar nu aveam puterea necesară. Şi îmi era greu să îi spun tot ce aveam pe suflet. Mă simțeam dărâmată, distrusă şi trădată, toate astea la un loc. Aveam atâtea lucruri de spus şi îmi doream atât de mult să scap de povara asta, dar nu puteam să o împovărez şi pe ea cu problemele mele. Nu simțeam că trebuie să fac asta.