Behind The Lies

Capitolul 41: Teamă

Harry...

Nu am îndrăznit să fac nici un pas în plus sau în minus. Am rămas pe loc, așteptând parcă, orice mișcare din partea lui.

Îmi era teamă.

Probabil că niciodată nu mi-a fost atât de frică de el cum îmi este acum. Oricât aș încerca, nu reușesc să găsesc nici o fărâmă de sentiment familiar în ceea ce îl privește.

Parcă nu e el, cel care stă în fața mea, neclintit, privindu-mă fără a i se citi pic de emoție pe chip. Era atât de neutru și indescifrabil. Voiam să scap cumva de sentimentul de frică ce îmi domina corpul, dar eram incapabilă să mă mișc. Încercam să îmi reglez respirația grea și apăsătoare, însă nu păream să reușesc. Mă întrebam doar dacă o făcea intenționat ca să mă sperie sau chiar avea un motiv pentru care se comporta așa.

Și am așteptat. Am așteptat tăcută, orice mișcare avea să facă. Orice cuvinte voia să mi le arunce în față, aveam să le accept. Doar să îi aud vocea din nou.

Dar nu părea să vină niciodată acea primă mișcare. Așa că am făcut-o eu.

" C-Ce cauți aici ? " am întrebat și m-am înjurat în gând pentru bâlbâiala mea, ce a lăsat la suprafață teama pe care o simțeam.

Dar nu mi-a oferit un răspuns, așa cum mă așteptam. În schimb, a pufnit amuzat, făcând ușor un pas spre mine. Iar nenorocitul de instinct m-a făcut să mă îndepărtez un pas. Nu înțelegeam nici măcar eu de ce îmi era teamă de Harry, știam că nu avea să mă rănească intenționat. Dar felul în care arăta în lumina difuză, ca și cum ar fi fost posedat și voia doar să îmi facă rău ... Mă simțeam vulnerabilă în fața lui. Și nu îmi plăcea asta.

" Nu ți-a fost dor de mine, iubito ? "

Am simțit furnicături în tot corpul atunci când i-am auzit vocea joasă și ușor răgușită, ce a pronunțat atât de apăsat cuvântul " iubito ". Am închis ochii pentru câteva secunde, inspirând adânc. Trebuia să fiu curajoasă și să-l înfrunt, indiferent de motivul pentru care era aici, în miez de noapte. L-am privit din nou, încercând să găsesc un răspuns potrivit pentru întrebarea lui.

Dar gura mi-a luat-o înainte.

" Mai mult decât meriți. " am spus ferm și figura lui s-a schimbat complet.

Părea nervos și chiar uimit. Puteam găsi atât de multe sentimente în privirea lui în momentul ăsta; îl puteam citi atât de ușor.

A mai făcut un pas spre mine și eu unul înapoi. Iar asta părea să îl scoată din minți.

" De ce fugi de mine ? " a întrebat apăsat și a mai făcut un pas spre mine, urmat de unul de al meu înapoi.

" Nu fug de tine. Încerc să stau departe de pericol. "

M-a privit confuz. Nu părea să mă înțeleagă. Voiam doar să terminăm jocul ăsta stupid și să mă lase în pace. Probabil aș fi fost mult mai fericită de faptul că e aici acum, dacă nu s-ar fi comportat ca un criminal psihopat.

" Pericol ? Ai impresia că vreau să te rănesc ? "

M-am mai dat un pas în spate și am simțit cum peretele din spatele meu limitează distanța dintre mine și Harry, care continua să înainteze spre mine cu pași mici.

Nu știam ce să îi răspund, i-aș fi spus cu toată inima că îl iubesc și nu îl consideram un pericol. Dar el părea să fie altcineva în momentul acesta, iar eu nu puteam să am încredere deplină în el.

" Nu înțeleg de ce ești aici, Harry. E târziu și sunt obosită. Te rog, lasă-mă în pace ! "

A privit împrejur câteva secunde, după care ochii săi au căzut din nou asupra mea. A înaintat câțiva pași, iar eu mi-am lipit corpul și mai mult de peretele din spatele meu.