Behind The Lies

Capitolul 25: Balul

Nu am fost niciodată mai fericită decât în toată perioada aceea petrecută alături de Harry. El era motivul pentru care zâmbeam, motivul pentru care trăiam, motivul pentru care încă mă luptam cu viaţa. 

Am participat amândoi la organizarea balului de absolvire care, aşa cum spusese chiar Scott, se ţinea joi seară. Era ciudat, pentru încă nu aflasem cum a reuşit să mute data întregului bal, dar eram bucuroasă că puteam să particip atât la el cât şi la organizare. Chiar şi domnul Brien, directorul, a fost uimit când i-am spus că vreau să particip la organizarea lui. A făcut câteva glume pe seama mea, pe care le-am luat ca pe un compliment.

Liz şi Chris ne dădeau târcoale în fiecare zi şi participau şi ei, deşi Chris era mai mult ca un ghimpe care distrugea lucrurile precum un copil mic şi pleca din sala de festivităţi plin de vopsea sau ornamente. 

Eram încă iritată de ideea zborului spre Miami şi al afacerii cu canadienii. Nu mă încânta deloc participarea lui Harry şi Chris la transport, pentru că era un risc imens pentru ei, doar că nu aveam încotro. Harry era fixat pe ideea de a se implica şi nici nu voia să audă atunci când deschideam discuţia despre asta, iar Scott era cât se poate de indiferent. Lui nu-i păsa şi oricum, avea nevoie de ei acolo, pentru a întregi echipa. Uram situaţia în care ne aflam eu şi Harry şi exact de ceea ce am vrut să-l feresc, nu puteam să scap.

Am încercat să-mi ascund gândurile negre undeva în spatele minţii mele şi să las lucrurile să decurgă aşa cum erau ele, deşi îmi frământam mâinile ori de câte ori mă uitam la ceas şi îmi dădeam seama că suntem tot mai aproape de plecare, iar Harry era pornit pe ideea de a merge acolo şi a se implica la fel ca şi noi. 

Miercuri eu şi Liz am hotărât să mergem în căutarea rochiilor potrivite pentru bal, spre oroarea băieţilor, care nici nu voiau să audă de aşa ceva. Şi, în ciuda protestelor, am reuşit să-i târâm pe amândoi ore bune prin magazine, pentru a găsi ţinutele potrivite. Au existat mici probleme, cum ar fi Chris, care a dărâmat un raft cu haine, sau Liz, care a rupt o rochie, sau eu şi Harry când aproape am fost prinşi de conducerea magazinului, aruncând hainele de pe noi în cabina de probă. 

Joi dimineaţă, toate ţinutele noastre, pantofi şi accesorii umpleau mansarda casei mele. Atât lucrurile mele şi ale lui Harry, cât şi cele ale lui Liz şi Chris erau la noi. Liz era mai agitată decât dacă ar fi fost propria nuntă şi nu scăpam nici o ocazie de a o tachina cu asta. Acasă eram doar eu şi ea, pentru că băieţii au avut câteva lucruri de rezolvat la garaj împreună cu Josh, Will şi David.

" Liz " am strigat din bucătărie, în timp ce ne pregăteam micul dejun. 

Am aşteptat câteva secunde, însă în zadar, pentru că Liz nu răspundea, deşi am mai strigat-o de câteva ori înainte.

Am lăsat cuţitul şi bolul de salată pe masă, mi-am şters mâinile şi am plecat în căutarea ei. Eram pe punctul de a urca scările, însă câteva sunete provenite din baia de la parter m-au întors din drum. Am păşit uşor spre baie, unde lumina era aprinsă şi uşa între-deschisă.

Am privit cu reţinere prin crăpătura de la uşă şi am rămas încremenită când am văzut-o pe prietena mea aplecată deasupra chiuvetei, sprijinindu-se cu o mână de ea. Am deschis uşa brusc şi m-am repezit spre ea.

" Liz, eşti bine ? " 

Era albă la faţă şi se ţinea cu mâna de burtă. A clătinat din cap şi a oftat uşor. S-a mişcat puţin, deschizând robinetul de apă şi clătindu-şi faţa de câteva ori. Eram destul de sigură că vomitase înainte ca eu să apar.

" Liz " am şoptit din nou, frecându-i protectiv spatele. " Ce s-a întâmplat ? "

I-am oferit un prosop alb, pe care l-a prins imediat şi şi-a şters faţa palidă.