Aruncând o scurtă privire retrospectivă asupra trecutului meu cu Harry, am realizat cât de mult a reușit să mă schimbe relația cu el și timpul petrecut în compania lui. Felul în care a reușit să mă readucă cu picioarele pe pământ, mă înspăimânta; dar știam mai bine decât oricine că aveam nevoie de el ca să-mi pot păstra echilibrul. Mă obișnuisem atât de mult cu prezența lui în viața mea, încât nu îmi puteam imagina ce însemna să trăiesc fără măcar să îl văd. Iar în ultimele zile, în care a stat ascuns de mine, am simțit cum mă întorc înapoi în timp, în momentul acela al vieții în care nu îl cunoșteam, iar viața mea era un dezastru total.
Așa că am rămas tăcută în fața lui, privindu-l împietrită atunci când s-a arătat fără nici un fel de avertizare la ușa mea. Imagini de la ultima noastră întâlnire îmi treceau prin fața ochilor și mi-am schimbat postura, încercând să arunc de pe chipul meu jena pentru faptul că mă gândeam la asemenea momente, când relația noastră era clar în declin. Ochii mei au căzut involuntar pe inelul de pe degetul meu, dar mi-am redobândit postura imediat, însă ochii lui încă erau pe inelul meu. Nu voiam să pornesc o discuție despre asta, mai ales că îmi era greu să pornesc oricum o discuție despre orice altceva cu el în acest moment. Așa că mi-am ascuns mâna după ușă și l-am privit direct în ochi.
" Ce cauți aici ? " am întrebat într-un final, însă privirea lui încă era neutră.
" Cine este, draga mea ? "
Vocea mamei s-a auzit din living, iar ochii lui Harry s-au mărit cu uimire. Până să apuc să răspund eu, Harry mi-a luat-o înainte, vocea lui luându-mă prin surprindere.
" Sunt eu, doamnă Grey ! "
Fără să aștepte să-l invit în propria casă, a trecut pe lângă mine, îndreptându-se glonț spre locul în care se afla mama. Am oftat greu și am trântit ușa în urma mea, îndreptându-mă la rândul meu spre cei doi. Chipul mamei s-a luminat brusc, îmbrățișându-l pe Harry ca și cum ar fi fost propriul fiu.
M-am așezat pe canapeaua opusă lor și am luat parte în tăcere la reuniunea dintre mama și Harry. Starea lui Harry s-a schimbat brusc, fiind mult mai entuziast, în timp ce conversa cu mama subiecte de care nu eram interesată. Și ca o târfă curioasă ce eram, voiam doar să știu motivul pentru care Harry s-a hotărât să îmi facă această vizită. Desigur, înainte să dea nas în nas cu Victoria.
" Eu va trebui să plec, am câteva treburi de rezolvat. " a împachetat subtil hârtia cu datele lui David Hill și a strecurat-o în geantă. " Ne auzim mai târziu, scumpo. "
Ochii ei îmi dădeau de înțeles că avea să se ocupe de treaba cu Hill, însă evita să spună asta de față cu Harry.
" Harry, dragule, mă bucur că te-am văzut. Sper să ne vedem curând. "
Și-au luat din nou la revedere unul de la celălat, iar eu m-am ridicat să o conduc pe mama la ușă. Nu sunt foarte sigură dacă îmi doresc ca mama să plece și să mă lase singură cu Harry.
Nu pare momentul potrivit să rămânem singuri.
Dar mi-am luat la revedere de la mama și ne-am promis că ne vom suna una pe cealaltă imediat ce aflăm ceva nou. M-am întors mai apoi în living, așezându-mă la locul meu pe canapeaua opusă celei pe care stătea Harry. Ochii lui analizau atent încăperea, fiind conștient probabil de noile modificări.
" Ai redecorat. " a constatat el, iar eu am aprobat tăcută.
Nu știam cum să încep ... sau mai bine spus cu ce să încep. Aveam atât de multe întrebări pe care voiam să i le adresez.
Însă am rămas tăcută.
" Nu vorbești cu mine ? " a întrebat, iar eu am pufnit ușor.
" Aștept să îmi spui motivul pentru care te afli aici. " Nu voiam să fiu rea, dar nu m-am putut abține. Nu înțeleg cum poate să plece și apoi să revină, așteptându-se ca de fiecare dată să îl primesc cu brațele deschise. Da, voiam să îl primesc ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dar nu puteam să ma prefac că jocul lui de-a du-te-vino nu mă afecta. Voiam să știu clar care erau intențiile lui.
CITEȘTI
Behind The Lies
FanfictionÎncă de la o vârstă fragedă, la care trebuia să se bucure de adolescenţă, Lea Hyland a fost forţată să plătească pentru greşelile nenumărate ale mamei ei încă din tinereţe. Este vândută şi păcălită, batjocorită şi forţată să facă lucruri împotriva v...
