Behind The Lies

Capitolul 31: În ceaţă

A/N: Ascultați Chris Brown ft Kendrick Lamar - Autumn Leaves în timp ce citiţi.

Douăzeci şi patru de ore de când nu a mai deschis ochii. Mai bine de treizeci şi şase de ore de când nu am mai vorbit cu ea şi aproape douăsprezece ore de când a fost scoasă de la terapie intensivă.

Şi încă niciun semn din partea ei.

Orele astea păreau ani şi nu făceau altceva decât să mă distrugă, în loc să îmbunătățească situația. Nu am reușit să închid nici un ochi toată noaptea şi așteptam cu sufletul la gură o singură mișcare din partea ei.

Singurele impulsuri erau tresăririle ușoare pe care le simțeam atunci când o țineam de mână.

Eram un dezastru. Simțeam oboseala cum mă punea la pământ puţin câte puţin. Transportul de seara trecută mi-a scurs şi ultimul gram de energie pe care îl mai aveam şi acum îmi era aproape imposibil să-mi ţin ochii deschiși.

Dar nu puteam să mă dezlipesc de ea şi abia dacă plecam de pe scaunul de lângă patul ei.

Şi nu înțelegeam de ce nu îşi revenea. De ce nu deschidea ochii odată, să mă privească aşa cum făcea întotdeauna, arătându-mi iubirea ce mi-o purta ?

Am fost nedemn de iubirea ei şi ştiu că am făcut-o să sufere mult când m-am purtat ca un idiot crezând că îi dau ceea ce merită, dar nu o pot pierde, pentru că ea e tot ce mi-a mai rămas.

" Harry, cred că ar trebui să mergi şi să te odihnești puţin. "

Mi-am ridicat încet capul de pe marginea patului, privind-o tăcut pe Victoria ce stătea pe partea opusă mie. Am fost puţin uimit când a venit de dimineață aici, recunosc.

" Sunt bine. " Am mințit, deşi nu mă simțeam deloc bine. Dar nu voiam să plec.

Mi-am trecut mâinile peste faţă şi apoi prin părul ciufulit şi murdar, oftând greu.

" Merg să iau o cafea. Ai nevoie de ceva ? "

Am clătinat din cap, frecându-mi ochii ce mă usturau.

" Nu, mulțumesc. "

Mi-am pus capul înapoi pe marginea patului, imediat ce Victoria a închis uşa în urma ei. Încercam să ignor durerile ce le aveam din cauza loviturilor de noaptea trecută. Aproape că am fost împușcat, dacă Josh nu ar fi fost acolo să mă ajute.

" Haide, iubito! Întoarce-te la mine. Am atâta nevoie de tine " am mormăit, simțindu-mi imediat lacrimile umezindu-mi ochii. " Îţi amintești cum ne-am cunoscut ? " am zâmbit în sinea mea, gândindu-mă la momentul în care am dat unul peste altul. Părea să se fi întâmplat acum mult timp, dar știam că nu era decât o lună de atunci.

" Îţi amintești când ai dat peste mine şi ai vărsat cafeaua pe tricoul meu ? A fost ciudat, dar cred că acela a fost momentul când m-am îndrăgostit de ochii tăi. Credeam că nu am să te mai întâlnesc niciodată, dar în seara aceea când ne-am văzut la petrecere, am ştiut că vei fi a mea. " am oftat uşor, sărutându-i mâna caldă.

Mi-am ridicat capul brusc, cuprinzând-i mâna mică într-a mea. Era caldă, atât de caldă, spre deosebire de acum câteva ore când era atât de rece.

Mi-am lipit buzele de obrazul său pentru a o verifica, însă temperatura era una normală. M-am tras dintr-o dată în spate, când pieptul ei s-a ridicat puţin, luând o gură mare de aer şi revenind la normal mai apoi. Masca aparatului de respirație artificială era aburită şi mâna sa a strâns-o uşor, aproape imperceptibil, pe a mea.

Eram panicat şi entuziasmat în același timp, pentru că nu îmi dădeam seama ce se întâmpla cu adevărat cu ea.

" Te rog, Lea !" Am șoptit, înainte să mă ridic şi să ies pe uşă strigând după o asistentă şi doctor.