Behind The Lies

Capitolul 13: Supliciu

Ce faci atunci când primeşti lovitură după lovitură ? Atunci când viaţa îţi ia tot ceea ce aveai mai de preţ şi te distruge încet şi dureros ? Poate că unii cad într-o depresie profundă, alţii se sinucid, iar alţii devin ceea ce nu credeau că vor deveni vreodată. Eu am trecut prin toate. Nici măcar tentativa mea de sinucidere nu mi-a reuşit, pentru că evident, a trebuit să fie cineva acolo care să oprească toate astea. Mi-aş fi dorit să mor. Chiar am avut momente în care îmi doream din tot sufletul să mor şi să scap de chinul prin care treceam. Apoi mi-am dat seama că nu sunt proastă şi nici slabă. Am început să mă ridic uşor şi să o alung pe acea Lea care am fost până la vârsta de 16 ani undeva departe şi adânc în interiorul meu, construind un zid înalt şi puternic care să o susţină pe noua Lea. Îmi doream să deţin controlul, să fiu puternică şi de nedoborât. Am crescut şi m-am maturizat mult prea repede. Nimic nu a reuşit să dărâme acel zid ce-mi proteja inima din a fi rănită şi distrusă din nou. Nu puneam suflet la nimic, nu am ştiut ce sunt acelea sentimente, iar asta m-a ajutat enorm în ceea ce voiam să fac. Am distrus totul în calea mea şi i-am făcut pe toţi să se teamă de mine şi să ştie că nu au nici o şansă să se pună cu mine. Dar nu mi-am dat seama că va veni o vreme când toate acele umbre din trecut îmi vor putea afecta viaţa în vreun fel. Şi atunci când credeam cu tărie nimic nu îmi poate distruge acel zid, că nimic nu mă poate doborî, a apărut EL. Din întâmplare, s-a lovit de mine şi a intrat acolo unde nimeni nu a pătruns niciodată. Cu fiecare secundă care trecea, se afunda tot mai mult în pieptul meu, distrugând zidul pe care credeam că nimic nu îl poate doborî, şi pătrunzând în inima mea rece, îngheţată. Şi mi-era frică de ceea ce se putea întâmpla în continuare. Dacă nu voi putea să-l protejez aşa cum mi-am propus ? Dacă o să-l distrug mai rău în loc să am grijă de el aşa cum am promis ? Toate gândurile astea aproape că mă distrugeau pe interior, pentru că ştiam că totul poate deveni real într-o fracţiune de secundă. Pot să mă trezesc din visat şi el să nu mai fie. Nu, asta nu se poate întâmpla ! Am devenit atât de atrasă de el, încât nici eu nu mi-am dat seama cât de uşor s-a infiltrat în venele mele şi a distrus tot rău din interiorul meu. Dar asta nu înseamnă că nu sunt capabilă în orice moment să atac orice pericol ne ameninţă pe amândoi. Mi-am dat seama că acum trebuie să fiu mai puternică şi atentă ca oricând, pentru a putea ţine piept tuturor problemelor ce ne vor ameninţa de acum. Pentru că a intrat mult prea adânc în inima mea ca să mai pot renunţa aşa uşor la el.

Am fost scoasă din tranşă de sunetul soneriei de la uşă. M-am mişcat leneşă în canapeaua din living şi m-am deplasat lent spre uşa de la intrare. Nu m-am obosit să verific cine era, doar am apucat clanţa şi am deschis. Am rămas blocată în tocul uşii, iar ochii mi s-au mărit şi gura mi s-a deschis uimită. Că tot mă gândeam mai devreme la lup .. iată-l acum în faţa mea.

" Harry ? " 

El a zâmbit, trecându-şi mâna prin păr, apoi a privit în stânga şi în dreapta ca şi cum cineva îl urmărea. Mi-am dat o palmă mintal şi l-am tras înăuntru, pentru că exista riscul ca oricine să mă urmărească şi să-l vadă pe Harry intrând în casa mea. Probabil că Scott nu ar fi trimis maşini care să-mi înconjoare casa cu oameni înarmaţi, ca în filmele poliţiste, dar ce s-ar fi întâmplat cu adevărat era mult mai grav.

" Ce cauţi aici ? " am întrebat aproape şoptit, iar el a chicotit şi mi-am dat seama că defapt nu ne auzea nimeni. 

Mi-am rotit ochii frustrată de starea lui bine-dispusă şi m-am deplasat înapoi spre canapea, lăsându-l lipit de uşa principală.

" Mă bucur că mă saluţi. " a bolborosit el. " Şi că mă inviţi înăuntru." a continuat el, urmându-mă în living. " Şi că mă bagi în seamă. " 

S-a aşezat pe genunchi în faţa mea, sprijinindu-se pe antebraţe când s-a aplecat spre mine. M-am uitat la el, fiind la câţiva centimetri de faţa mea, cum îşi linge buzele moi şi îmi analizează chipul.