Behind The Lies

Capitolul 32: Acasă

Am fost nevoită să petrec alte două zile de coșmar în acel salon de spital, fără a avea posibilitatea să ies măcar pentru cinci minute să iau o gură de aer proaspăt. Fiecare parte din mine îşi dorea să ajungă cât mai repede acasă, pentru că pur şi simplu mă săturasem de situație şi în plus voiam să mă odihnesc în patul meu confortabil, pentru că cel din spital era clar cel mai incomod pat în care am dormit vreodată.

Probabil că am avut parte de una dintre cele mai ciudate experiențe din viaţa mea. Iar faptul că Jack e mort, e un gând care nu îmi dă pace şi ştiu că va dura o perioadă până voi putea să trec peste. Poate că asta a fost pedeapsa lui pentru toate faptele pe care le-a săvârșit până acum. Dar indiferent de cauză şi de toată durerea pe care mi-a provocat-o de când l-am cunoscut, niciodată nu i-am dorit moartea cu adevărat. L-am urât, da ! L-am urât cu toată inima mea pentru tot ceea ce mi-a făcut şi pentru că m-a folosit şi vândut ca pe un obiect nesemnificativ, dar nu am vrut niciodată să moară în astfel de condiții.

Mă simt vinovată într-un fel, pentru că deşi nu am fost eu cea care l-a omorât, din vina mea s-au întâmplat toate astea. Acum pot doar să sper ca sufletul lui să se odihnească în pace.

Un moment ciudat a fost cel în care a trebuit să-mi iau rămas bun de la Zayn, Louis, Liam, Niall şi Mike. Nu ştiu dacă am să-i mai revăd vreodată, dar cu siguranță o să am mereu amintiri cu ei, după tot ceea ce s-a întâmplat. Discuția mea cu Zayn de acum două zile a clarificat multe lucruri şi am aflat răspunsul multor întrebări ce mă măcinau.

Apoi a venit rândul mamei. Drumurile noastre s-au separat la aeroport, pentru că ea a fost nevoită să se întoarcă în Texas curând. Știam că a trebuit să-l mintă pe Francisco ca să poată veni zilele aceastea să stea cu mine şi încă mă gândesc cum de a lăsat-o să vină singură fără să aibă o gloată de gărzi de corp alături de ea care să-i dea lui raportul la fiecare mișcare pe care o făcea. Însă știam că Francisco nu e prost şi nici uşor de manipulat şi sunt sigură că el ştie tot ce mișcă în jurul lui. Şi la fel de bine ca mine ştie şi Victoria, dar încă nu ne-am prins niciuna care e planul lui sau pur şi simplu de ce nu face nimic dacă e posibil ca el să ştie faptul că eu sunt fiica Victoriei. Mi-a fost greu, recunosc, atunci când am luat fiecare calea ei. Aş fi vrut să vină acasă cu mine şi să-mi fie alături, dar se pare că nici asta nu e posibil. Aşa că mi-am luat rămas bun de la ea şi am promis amândouă să ne vedem curând.

Apoi zborul spre casă a fost la fel ca şi celelalte. Liz încă era abătută şi mă simțeam rău pentru ea, la fel şi Chris, doar că el mai râdea din când în când la glumele băieţilor. Nu am avut nici o posibilitate să stau de vorbă cu ea, pentru că nu am avut nici un moment în care sa fim singure fără ca cineva să fie tot timpul cu noi. Însă sper să am ocazia să pot vorbi cu ea acasă şi să aflu motivul pentru care pare aşa deprimată.

M-am gândit la Scott şi la faptul că în toată perioada asta nu m-a sunat absolut deloc. Ştiam că nu i-a păsat niciodată de mine cu adevărat, dar putea măcar să dea un telefon şi să afle dacă mai trăiam sau nu. Eram nervoasă pe el şi aveam de gând să-i cer socoteală atunci când voi ajunge acasă.

Soarele ardea cu putere în Los Angeles atunci când am ajuns, deşi era trecut de ora după-amiezii, iar traficul era la fel de aglomerat ca de obicei. Nu am crezut niciodată că o să-mi fie dor de asta vreodată, însă mă bucuram că am ajuns acasă şi eram departe de locul acela oribil.

Când am intrat pe uşa casei, am simțit mirosul specific locuinței mele şi eram fericită fiindcă am ajuns în sfârșit.

Harry era imediat în urma mea cu bagajele şi probabil că mi-a simțit fericirea atunci când mi-a zâmbit şi mi-a făcut cu ochiul.