Behind The Lies

Capitolul 19: Măcel

Într-o lume în care totul ţine de bani şi putere, unde onoarea are valoare sacră şi greşelile se plătesc scump, nu există loc de slăbiciune. Nu poţi fi dominat de o slăbiciune, pentru că rişti să pierzi totul. Eşti pândit la fiecare pas din umbră, duşmanii aşteaptă să clachezi, să faci un pas greşit şi apoi să te elimine. Jocul e periculos, scapă cine poate, restul s-au obişnuit. Şi scapi doar dacă ai un noroc nebun şi spatele asigurat, ceea ce rareori se întâmplă, pentru că nu e atât de uşor cum pare să ajungi acolo unde îţi doreşti. Slăbiciunea te face mai slab, te face să-ţi pierzi controlul şi puterea pe care le dobândeşti atât de greu de-a lungul timpului. Iar dacă duşmanii reuşesc să-ţi găsească acel punct slab, poţi să-ţi iei adio de la tot. Totul dispare sub privirea ta neputincioasă şi cel mai rău, este că nu eşti tu cel atacat, ci ceea ce iubeşti şi pentru care ai dezvoltat acea slăbiciune. 

Şi stau acum în scaunul meu, lipsită de putere şi de cuvinte, privindu-l subtil, cum admiră peisajul oferit de altitudinea la care ne aflăm, şi îmi dau seama de faptul că şi eu am dezvoltat o slăbiciune pentru el. Mă iubeşte ! Asta e tot ceea ce îşi repetă mintea şi inima mea de când cuvintele acelea au scăpat buzelor sale pline şi moi, pe care aş da orice să le sărut acum. Dar ştiu că asta nu e posibil. Mă ignoră, stă departe de mine şi oricât de bine ar fi acest lucru, pentru că poate fi în siguranţă la distanţă, nu pot să nu admit faptul că l-aş vrea cu toată fiinţa lângă mine. Şi aş da orice să-l pot iubi aşa cum merită, să-i ofer dragostea pe care şi-o doreşte, dar eu nu sunt femeia potrivită. Aş vrea să-l pot avea lângă mine, fără să-i pun viaţa în pericol ... dar asta e imposibil.

Am luat o gură mare de aer, atunci când am coborât din maşini, în faţa garajului din New York. Eram la fel de tăcută cum am fost tot drumul şi nu voiam să vorbesc cu nimeni. Trebuia să mă concentrez doar pe ceea ce era de făcut, pentru ca totul să meargă bine ca şi până acum. Acum teama mea a crescut dublu, mi-era mai frică pentru el decât pentru mine. Voiam cu orice preţ să-l ţin în siguranţă, iar asta cere efort şi atenţie maximă. Deci nu puteam lăsa nimic să-mi distragă atenţia de la planul construit bine în mintea mea, chiar dacă era vorba chiar şi de Harry.

M-am sprijinit de capota maşinii şi i-am privit pe fiecare în parte cum se pregătesc pentru cursa nebună de diseară în jurul New York-ului. Mai făcusem asta înainte, dar nu în New York. L-am observat mai apoi pe David cum se apropie cu paşi mărunţi de mine în timp ce îşi sufleca mânecile gecii negre de piele pe care o purta.

" Ce-i cu tine, felină ? " 

Mi-am întors încet privirea spre el fără să-i răspund, analizându-l atent. Purta gluga de la geacă pe cap, un tricou alb, blugi negri şi sneakers albi. Apoi ochii mei au căzut pe trăsăturile feţei sale. Prietenul meu cel mai bun era frumos, mereu l-am văzut ca fiind cel mai frumos mulatru din câţi există. Avea un aer cuceritor şi niciodată nu m-au mirat numărul femeilor ce roiau în jurul lui. E imposibil să-i rezişti şi ştiu asta din propria experienţă, pentru că înainte să ne dăm amândoi seama de prietenia strânsă ce se crease între noi, el a fost primul băiat, după ce am renunţat la Jake, cu care m-am culcat şi care mai apoi a avut grijă de mine ca de ochii din cap. Aceea a fost prima şi singura dată când m-am culcat cu el.

" Nimic " am răspuns într-un final.

Vocea mea era lipsită de vlagă şi uşor răguşită, datorită tăcerii mele îndelungate de-a lungul drumului până la New York.

" Te cunosc prea bine. " a afirmat şi s-a aşezat în faţa mea, cuprinzându-mi faţa în palmele sale mari şi forţându-mă să-l privesc în ochi. " Ştiu că e din cauza lui Styles."

Am dat afirmativ din cap şi el a oftat. M-a tras într-o îmbrăţişare strânsă, lipindu-şi buzele pline de creştetul meu.

" Trebuie să ai încredere în el. Ştiu că nu e uşor să accepţi acest lucru, dar el chiar se pricepe la asta "