Behind The Lies

Capitolul 21: Prea mult

Drumul înapoi acasă a fost destul de obositor. Deşi credeam că lucrurile între mine şi Harry începuseră să meargă din nou, s-au dovedit a nu fi atât de roz precum credeam eu. Harry era gânditor şi mai mereu încruntat, gândindu-se probabil la tot ceea ce s-a întâmplat într-un timp atât de scurt. Într-o singură zi, a trecut prin mai multe lucruri decât trec alţii într-o viaţă.

Nu am vrut să-l bat la cap şi să-l supăr, aşa că mi-am văzut de treaba mea. Singurele dăţi în care m-am apropiat de el şi i-am vorbit au fost atunci când l-am obligat practic să mănânce sau l-am pus să doarmă. Era obosit, se vedea pe chipul său şi în ochii ce nu mai aveau acea nuanţă strălucitoare de verde, ci erau împânziţi de un negru straniu.

I-am indicat cabina mea în care putea să doarmă liniştit, departe de gălăgia şi zgomotele produse de prietenii noştrii. Am intrat încet în cabină, încercând să nu fac nici un fel de zgmot ce îi putea deranja somnul şi aşa neliniştit.

M-am aşezat uşor în genunchi în faţa patului, proptindu-mi coatele de marginea aceastuia, apropiindu-mi capul de cel al lui Harry. El dormea răsfirat, cu mâna stângă atârnându-i leneş pe lângă pat şi părul ciufulit pe faţă. Respira greu şi buzele sale erau uşor între-deschise.

I-am apucat cu grijă mâna într-a mea, ducând-o uşor la gură şi sărutându-i pielea caldă şi fină. Degetele lui s-au strâns imediat în jurul mâinii mele şi am zâmbit.

Mi-am dus cealaltă mână la fruntea sa, îndepărtându-i firele rebele de păr ce îl deranjau şi îi îngreunau respiraţia. A mormăit uşor şi mi-am dat seama că încă era cufundat în somnul său profund.

Mi-am lipit de nenumărate ori buzele de podul palmei sale, oftând adânc când îl priveam dormind şi fiind atât de candid.

" Îmi pare atât de rău, iubitule ... " am şoptit cât de încet puteam, pentru a nu risca să-l trezesc. " Ai trecât prin atâtea din vina mea. "

Îmi simţeam lacrimile în colţurile ochilor şi am oftat profund, încercând din răsputeri să nu plâng, dar nu reuşeam să mă controlez.

" Îngerul meu frumos " am suspinat, mângâindu-i obrazul delicat. " Dacă ai ştii cât de îngrijorată am fost pentru tine zilele astea ... Mi-a fost atât de teamă ! Nu vreau să te pierd, îngeraşule "

Am clipit des, pentru că priveliştea îmi era neclară datorită lacrimilor. Mi-am abţinut suspinele grele, muşcându-mi buza inferioară.

" Dacă ai fi păţit ceva, nu mi-aş fi iertat-o niciodată ! Am atâta nevoie de tine. "

M-am aplecat cu grijă peste pat, lipindu-mi buzele de ale sale, într-un sărut scurt şi moale. Mi-am pus capul mai apoi peste mâna sa şi am închis ochii, simţindu-i respiraţia fierbinte în creştetul capului.

Mi-am deschis ochii leneşă, simţind un val de căldură cum îmi invadează corpul. Două mâini mari îmi înconjurau talia şi nu eram sigură dacă încă visez sau chiar m-am trezit. Am înăbuşit un căscat, înainte să-mi deschid cu adevărat ochii şi să fiu conştientă de întunericul ce mă înconjura.

" Te-ai trezit ? " am putut auzi o şoaptă şi când mi-am întors privirea, am dat nas în nas cu Harry.

Am dat aprobator din cap, după care m-am întors pentru a observa că eram în maşină, pe bancheta din spate, în braţele călduroase ale lui Harry. Chris era cel ce conducea, iar Liz stătea pe locul pasagerului.

Când naiba am ajuns în maşină şi când s-a întunecat atât de repede ? Ultima dată când îmi amintesc era lumină afară şi eram în avion.

" Aproape am ajuns " a şoptit el din nou şi mi-a lăsat un sărut scurt pe frunte.

Am clătinat din cap şi m-am ghemuit şi mai mult în braţele sale.